A.G. POTTER ŞI DELEGAŢIA REPUBLICII DEMOCRATE GERMANE

Am spus într-un post anterior că Alan era profesor de germană şi franceză. La ora când Kenya îşi declara independenţă el cred că avea cam 40 de ani. Vârsta la care începe viaţa, spunea Balzac. Sau se termină (la figurat, dar pentru mulţi). Era interpretul oficial al delegaţiei RDG. Nu mai văzuse demult comunişti. Şi nici genul pe care-l cunoaştem atât de bine, adică cei care-i suspectează pe toţi de toate. Uneori fie şi numai pentru că există. Delegaţia era formată din patru persoane, Hans, Rudolf, Peter şi Karl. Peter era ceva mai apropiat de vârsta lui Alan, restul băteau spre şaizeci. Scorţoşi, închişi, orgolioşi. Scrutători, nişte adevăraţi vulturi. Căliţi în ascuţirea luptei de clasă. Foşti propagandişti de frunte. Nu scoteau nicio vorbă în afară de cele necesare sau oficiale. AG parcă era pe un câmp minat, însă ştia leacul, avea ac de cojocul lor, pentru că aşa era el, “un hâtru bun de glume”, cum ar fi spus nea Nelu Creangă, de l-ar fi cunoscut. A văzut că Peter nu-şi admiră prea zelos conaţionalii şi l-a invitat la o bere fără să ştie ceilalţi. Fritzului îi cam plăcea licoarea şi după cum se ştie, aceasta are darul dezlegării limbilor. După 2×5 (five for everyone) au pus la cale o şotie. Alan l-a rugat pe Peter să-i povestească în amănunt viaţa fiecăruia dintre cei trei colegi cu care venise. Se şi nimeriseră amândoi genul cu înlinaţie maximă spre detalii. Deh, planetele… Adrese, nume de fii, fiice, neveste, nepoţi, fraţi, surori, mărci de maşini (aici a fost ceva mai uşor). Mă rog, aproape tot. Sugativă era scoţianul nostru. A ţinut minte totul, după cum îl cunosc o mai fi pus şi de la el (am uitat să spun că făcuse armata în RFG, cunoştea psihologia neamţului). Într-o pauză, obligat fiind să stea cu germanii într-o cabină extrem de călduroasă (nu era aer condiţionat în Kenya la ora aceea) pentru că aceştia nu ieşeau să “piardă timpul” le-a spus că e medium şi poate citi viitorul. Extrem de sigur pe el, serios şi cu o privire fixă. Comuniştii au izbucnit în râs. “Fugi de-aici cu prostiile astea!” AG nu s-a lăsat, până la urmă a ajuns să le ghicească-n palmă. Un întreg spectacol de teatru. Clasicele ridicări din sprâncene însoţite de zâmbete enigmatice, de “I knew it” (evident în germană) şi clătinări şovăitoare din cap. Vă scutesc de mai multe detalii, spun doar că le-a “ghicit” tot. Le-a spus numele nevestelor, fiilor, fiicelor, nepoţilor şi aşa mai departe. Mărcile maşinilor (Wartburg, Volga, Trabant), şcolile absolvite, anii în care fuseseră promovaţi. Tot ce ştia de la Peter. Însă avea un dar special de a face pe mediumul. Speciaaaal! A intrat atât de adânc în minţile lor, încât nemţii au rămas “muţi”. Bineînţeles că i-a ghicit şi lui Peter, care îi făcea jocul. Imaginaţi-vă ce era în mintea adepţilor lui Marx. Au tremurat, nu le-a venit să creadă, un imens amestec de teamă, frustrare şi nesiguranţă(erau în Africa, unde ghicitorii, clarvăzătorii şi ceilaţi colegi de-ai lor de breasă sunt la ei acasă) a pus stăpânire pe creierele lor. “Nu se poate! Nouă să ni se întâmple aşa ceva? Nouă?” AG a fost crud. I-a lăsat vreo oră să fiarbă, abia stăpânindu-şi râsul. Un risc, căci oamenii aceia aveau nişte funcţii în ţara lor. Dacă n-ar fi “paralizat” puteau face scandal, se putea simţi luaţi în râs, însă impactul a fost prea puternic. Poate că ar fi rămas şi mai multă vreme aşa, netrecându-le prin cap că vreunul de-al lor ar fi putut “sufla”, însă în cele din urmă le-a povestit că totul nu a fost decât o farsă, ăia au rămas şi mai “muţi”, li s-a explicat totul şi care credeţi că a fost reacţia lor? Nu, n-au făcut scandal, nu, n-au protestat la nivel diplomatic şi nu, n-au ţipat la mult mai tânărul lor interpret. Dimpotrivă, au râs una bună şi în următoarele zile cât a mai durat conferinţa au ieşit împreună în fiecare seară, au băut bere, au făcut chiar glume pe seama regimului lor (din cele foarte uşoare, pentru că fiecare avea ca second job să-i spioneze pe ceilalţi). Oricum, s-au deschis, au rupt barierele autoimpuse. Iar pentru Alan, “a fantastically boring job” a devenit “a very pleasant one”. Pentru că avea sclipiri de geniu. Şi poate era neam cu Harry Potter…

VOLUNTARII ŞI CIORBA DE BOLOVAN

Nu demult, Fundaţia de Scleroză Multiplă din Oradea a rămas fără kinetoterapeuţi. Aş putea spune şi de ce, dar prefer să păstrez pentru mine lucrurile mai puţin frumoase pe care le fac unii semeni de-ai noştri care cred că sunt mai presus de ceilalţi prin simpla apartenenţă la un grup…

Despre oamenii de suflet vreau să vorbesc azi, despre cei care-şi rup din timpul lor pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a învăţa să-i ajute mai apoi mereu pe cei cu probleme de sănătate. Adică despre şase oameni minunaţi pe care-i cunosc de puţină vreme, dar care m-au impresionat şi care au deja un viitor în această meserie: Irina, Moni, Ioana, Cristina, Laura şi Emanuel. Studenţi la kinetoterapie. Şase oameni care deşi sunt la început de drum au arătat voinţă, dorinţă şi putere. Pentru că asta e prima calitate a voluntarului. Puterea. Mulţi au inima bună şi vor să ajute, dar totul rămâne la nivel de intenţie, pentru că nu au şi puterea să se implice.  Totul e să vrei în prima fază, dar urmează ce-a de-a doua, să şi poţi. Ei vor. Ei pot. Ei se implică. Chiar dacă nu e deloc uşor. Chiar dacă nu sunt plătiţi pentru asta.  Ei vor fi mereu remarcaţi şi vor avea  mai multe satisfacţii profesionale. Probabil fără să-şi dea seama, au înţeles principiul “ciorbei de bolovan”. Cine l-a citit pe Voiculescu îşi aduce aminte despre ce-i vorba. Vă povestesc pe scurt, sper, fără să vă plictisesc. Un drumeţ oarecare trecea printr-un sat cu oameni foarte săraci şi s-a oprit în bătătura celei mai sărace familii. Văzându-i tare flămânzi, l-a rugat pe unul dintre băieţi să-i aducă un ceaun mare şi un bolovan alb, mare şi ăsta, pe care să-l pună la fiert. I-a spus că va mânca cea mai bună ciorbă din viaţa lui, ciorba de bolovan. Bineînţeles că băiatul a bătut toba şi odată cu piatra au apărut o mulţime de curioşi în curtea lui, să vadă ce-i cu ciorba aia de bolovan. Drumeţul a făcut focul, a pus apă în ceaun şi a pus apoi bolovanul la fiert. Toţi aşteptau o minune, fiecare voia să mănânce din deja celebra ciorbă. Străinul l-a rugat pe copil să aducă puţină slănină, din pod, de pe grinda din stânga. Mirat (de unde să ştie cineva ce aveau ei în pod???) acesta a adus slănina. O vecină a adus nişte ceapă, un altul pătrunjel, altul (căruia i s-a spus exact de unde să-l ia) a adus un ciolan şi aşa mai departe. Până la urmă au adus cu toţii câte ceva de pus în ciorbă. Povestea e mai lungă şi mult mai interesantă, ideea de bază însă este că au ajuns să se sature toţi cei care flămânzeau şi care veniseră acolo în speranţa că vor mânca o ciorbă bună gratis; n-a fost chiar aşa, fiecare a pus câte ceva. Inutil să vă mai spun cine a fost Cel cu ideea ciorbei de bolovan. Dacă nu aţi citit povestea asta, căutaţi “Capul de Zimbru” a lui Voiculescu. Încă ceva. Cred că mulţi dintre cei care citesc acum n-au văzut filme indiene, însă îmi permit să citez o replică (dacă-mi permiteţi) din Vagabondul: “Ştiţi care-i cea mai mare racilă a lumii noastre? Săracii i-au dat uitării pe săraci”. Dar eu sunt optimist, sper să ne revenim. Până atunci mulţumiri celor al căror suflet e deschis şi la suferinţele altor oameni. Respect.

DESPRE ALAN GORDON POTTER

Am promis pe un post anterior mai multe despre prietenul meu scoţian, Alan. Când avea în jur de 72 de ani a venit din nou în România, aşa cum venea deja de câţiva ani, singur. Stătea la Universitatea Baptistă, unde era atunci rector John Lenton, cel căruia comunitatea baptistă din Oradea îi datorează multe. Domnul Lenton a fost cândva o persoană foarte importantă la American Express şi a fost elevul lui Alan la franceză sau germană pe vremea când acesta se afla în Kenya. Iar domnul Potter fusese profesor de franceză şi germană în Africa, vreme de 17 ani. Aşa că John era foarte drăguţ şi-l găzduia în fiecare vară pe fostul său profesor, care făcea voluntariat şi aducea fonduri pentru Leagănul de Copii din Oradea, cel de lângă F.C. Bihor. Să revenim la povestea noastră. Îl văd într-o zi pe Alan cu un rucsac mic în spate, pregătit ca de o excursie. Îl întreb unde merge şi îmi răspunde că vrea să vadă castelul lui Dracula. Singur, la 72 de ani s-a dus la Braşov şi de acolo la Bran. L-am întrebat de ce nu mai ia pe cineva cu el şi mi-a răspuns că ar pierde “gustul aventurii”. Asta era calitatea lui de bază, sau una dintre ele, aventura. Prin asta rămânea mereu un spirit tănăr, în ciuda unui trup care îmbătrânea. Era întotdeauna gata să plece undeva, într-un loc interesant, să facă ceva nou, inerţia nu-i fusese pusă în bagaje de ursitoare. Era un spirit liber şi puternic. Unul care a urcat de două ori pe Kilimanjaro. Ce mă face pe mine să scriu despre el? Poate faptul că am fost buni prieteni, poate pentru că e o experienţă minunată să ai un prieten dintr-o altă ţară, mai ales dintr-o altă generaţie şi mai ales un prieten care dăduse mâna cu regina Angliei (am văzut poza, mi-a plăcut ideea în sine). Scriu despre acest om în virtutea proverbului care spune că murim atunci când nimeni dintre cei care ne cunoşteau nu mai este în viaţă. Hai să vă povestesc cum l-am cunoscut. Eram în 1999 la Fundaţia de Scleroză Multiplă, împreună cu preotul Cristian Masaric, care era îmbrăcat în haine civile absolut obişnuite. Precizarea nu e aiurea pusă. Apare un grup de străini între care văd un old-boy nu prea înalt şi nici ieşit din comun, dar cu o privire extrem de pătrunzătoare. Avea ceva, acel ceva care te face să-i dai atenţie, să aştepţi să se declanşeze momentul de unicitate, replica ce te face să rămâi perplex sau să-ţi dai seama că eşti în prezenţa unui om deosebit, special. Stăm de vorbă, îmi dau seama că tipul e inteligent, cult şi cu simţul umorului, dar îl întreabă la un moment dat pe Cristi: “What do you think about that, father?” “Father”? L-am întrebat de unde ştie că e preot şi mi-a răspuns că e medium. Nici eu nu mă las şi-i spun că dacă el e medium, eu vorbesc swahili. Face ochii mari, nu-i vine să creadă (eu n-aveam de unde să ştiu că el stătuse în Africa) şi spune ceva în swahili, o limbă pe care o vorbea fluent. Inspiraţia de moment mă face să repet întocmai ceea ce a spus el, deşi era cam lungă expresia (sau expresiile). Iar face ochii mari şi mă întreabă unde am învăţat-o, dacă am fost în Kenya şi aşa mai departe. I-am explicat stânjenit că nu fusese vorba decât despre o repetare după ureche a ceea ce auzisem. În momentul acela a început una dintre cele mai frumoase prietenii din viaţa mea. Am învăţat foarte multe despre acest om, despre englezi, scoţieni şi irlandezi, despre Marea Britanie, despre limbile engleză şi franceză (“cordon bleu”, nu “gordon bleu”, cum mai scriu unii de pe la noi în listele de meniu de la restaurante), despre Africa, triburi, Rhodesian Ridgeback şi aşteptam cu nerăbdare să vină vara să-l văd din nou. Mai ales că avea o anumită vârstă. Era un tip cu un simţ al umorului deosebit şi una dintre cele mai bune farse pe care le-a făcut vreodată (şi pe care eu am auzit-o), mai ales că s-a desfăşurat la nivel înalt, a fost cea servită delegaţiei Republicii Democrate Germane, la proclamarea independenţei Kenyei. Pe asta însă o voi povesti data viitoare. Până atunci vă rog să daţi mai multă atenţie bătrânilor de lângă voi. Pentru că de cele mai multe ori nu ştiţi câte puteţi învăţa de la ei.

KINETOTERAPIA ÎN SCLEROZA MULTIPLĂ

În urmă cu vreo 10 ani am tradus un mic ghid de kinetoterapie editat de specialiştii de la centrul Melsbroek din Belgia, pentru persoanele cu scleroză multiplă, un document destinat poate mai mult familiilor acestora. A fost pus pe saitul societăţii române pentru scleroză multiplă. Nu este scris pentru mari specialişti, ci pentru oamenii de rând care vor să-şi ajute rudele sau prietenii care suferă de această boală. Are şi câteva mici greşeli de tipar, pe care nu le-am putut modifica, deoarece documentul este în pdf.  Treceţi peste ele, descărcaţi-l şi daţi-l şi altora.

Manual pentru kineto in SM

REVISTA ROMÂNĂ DE KINETOTERAPIE

În curând apare următorul număr al Revistei Române de Kinetoterapie, care conţine o mulţime de articole interesante. O să vă spun exact şi de unde o puteţi cumpăra. Nu-i fac reclamă, vă spun doar că merită citită. Articole scrise de specialişti din diferite centre din ţară, plus situaţia kinetoterapiei în Grecia, de la origini şi până în prezent, numai chestiuni interesante.

Veţi găsi oricum rezumatele pe www.fuko.ro. Pentru cei interesaţi, să ştiţi că mai sunt reviste şi din anii trecuţi. Le puteţi consulta cuprinsul şi rezumatele şi dacă vreţi, puteţi face comenzi.

GERIATRIE

Peste Europa vin tsunami-uri de persoane în vârstă, spun cei de la THENAPA II, printre care şi noi. Chiar e adevărat. Aşa că pentru cei care fac geriatrie cu mine şi intră pe acest blog, voi posta câteva linkuri interesante. Evident însă că ele pot fi de folos tuturor celor ce sunt în branşa noastră. În general sunt în engleză, dar găsiţi şi în alte limbi. Folosiţi-le. Dacă găsiţi altele interesante postaţi-le şi voi la comentarii. Poate are cineva  nevoie de ele.

http://www.medicinasportiva.ro/medicina%20sportiva/articole/Batranetea%20si%20activitatea%fizica.html 

http://www.geriatricspt.org/membership.cfm

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/sites/entrez?cmd=Pager&db=pubmed

http://fmrc.liu.edu/PT/hs/physical.html

http://im.cmb.ro/index.php?domain=31

http://nihseniorhealth.gov/listoftopics.html

http://www.boli-medicina.com/generalitati/INTRODUCERE-IN-GERIATRIE-BM-COM.php

DESCHIDEŢI BLOGURI

Dragi colegi şi prieteni, deschideţi-vă bloguri. E o cale minunată de comunicare cu alţii din branşă şi nu numai. Mi-ar plăcea să citesc bloguri ale colegilor şi chiar ale studenţilor. Subiecte, idei, dezbateri. Nu am avea decât de câştigat dacă ar exista vreo zece-cinsprezece bloguri ale kinetoterapeuţilor sau studenţilor la kineto din Oradea. Aveţi nevoie doar de timp şi răbdare, pentru că fiecare are ceva interesant de spus şi multe de învăţat. Abia aştept să vă pun pe blogroll. Curaj!

INTERVIU CU IONEL SCROFAN

IONEL SCROFAN, UN KINETOTERAPEUT ROMÂN ÎN SPANIA  

1. Salut, spune-ne câte ceva despre tine.

Ionel Scrofan: Bine. Vă fac un CV pe scurt:

STUDII:
1994-1998, UNIVERSITATEA DIN ORADEA, Facultatea de Litere şi Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Kinetoterapie.

1990-1994, LICEUL TEORETIC “AVRAM IANCU”, PETRU GROZA.
ACTIVITATE:
1998-1999 După terminarea studiilor am lucrat ca şi kinetoterapeut in Centrul de Scleroza Multiplă din Oradea.
1999 – decembrie 2000 Sef Departament Actualităţi in cadrul Radio Prompt Beiuş,
2000-2002 Director de Vânzări – SC AMALFI SRL, ORADEA.
Menţionez că sunt membru al Federaţiei Române a Asociaţiilor de Kinetoterapie  (FRAK), care este afiliată cu drepturi depline din 1999 la World Confederation for Physical Therapy.

2004 Coprezentator si realizator al emisiunii de radio Unda Culturala – Radio Onda Cero, în  Castellon si Villareal.

2005 Membru fondator al Uniunii Culturale Române din Castellon.

2006 Preşedinte al Asociaţiei Patronilor Români din Castellon.

2006 – prezent – Proprietarul Clinicii de Kinetoterapie “Crevillente” – Castellon (Spania)

LIMBI VORBITE : Spaniola – nivel ridicat
                                   Engleza  - nivel mediu

HOBBY:                   Linux, Electronică, lectură, muzică, sport

2. Cum ai ajuns în Spania?

Ionel Scrofan: În vacanţă… cu un posibil contract de muncă în Italia, dar mi-a plăcut atât de mult Spania, ca am renunţat la Italia. A trebuit sa învăţ limba, nu mă descurcam cu engleza (cei din Castellon nu prea vorbesc engleza). Aveam ceva cunoştinţe empirice de spaniolă, dar care mi-au prins foarte bine deoarece in 4 luni am ajuns sa pot duce o conversaţie decentă cu orice spaniol, fapt ce m-a ajutat sa găsesc de lucru. Am lucrat timp de 2 săptămâni ca sezonier la cules de migdale… încă nu am  primit salariul complet nici după 6 ani După aceea am lucrat ca agent de paza prin şantiere inclusiv in port, încă fără acte, dar cum eram singurul ce vorbea engleza din firma au riscat cu mine, deoarece căpitanul bărcii trebuia să semneze in fiecare zi un proces verbal făcut de mine (Firma de pază) si daca nu era in engleza nu-l semna. Aşa ca am ajuns să păzesc pe vapor un fugar din Ghana care nu avea acte… ca şi mine de altfel… fain nu ? Mă rog, am trecut fără incidente deosebite si de acest episod. Ce o sa îmi aduc aminte până o sa mor e ca am ajuns într-un moment în care nu aveam un euro să-mi cumpăr şireturi la ghete şi pe cum se rupeau le înnodam… ce să faci… Când mă sunau de acasă si mă întrebau cum îmi merge îi minţeam pentru că dacă le-as fi spus ca îmi merge rău… mă certau. deoarece plecasem de la bine, în România câştigam înainte să plec vreo 1200 mărci (DM) pe lună.

3. Cum te-ai gândit să deschizi cabinet?

Ionel Scrofan: Ca să ajung să-mi fac acte a trebuit să deschidem o firmă. Astfel am ajuns împreuna cu un prieten să lucrăm în construcţii (la un moment dat aveam 30 de muncitori). Dar tot kineto era ceea ce voiam să fac. Aşa că am început cu pacienţi la care mergeam acasă… încet-încet am ajuns să am vreo 10 clienţi. Următorul pas a fost să plec din firma de construcţii şi să-mi deschid un cabinet. Zis si făcut. Am urmat toţi paşii pentru echivalarea studiilor… încă mai întârzie…dar mi-au dat un răspuns pozitiv (durează aproape 18 luni). Vă recomand să vă angajaţi un avocat în momentul în care trebuie să faceţi recunoaşterea, şi să vorbiţi spaniola

4. Ce clienţi ai şi care sunt afecţiuni cel mai des întâlnite?

Ionel Scrofan:

Kinetoterapia în Spania e destul de avansată ca tehnici (Kinetoterapeutii) dar nu ca mentalitate a pacienţilor ( Fisioterapia=Masaj, aşa cred ei). Majoritatea clienţilor sunt spanioli şi cu toate că sunt mai mult de 100.000 români în regiunea Castellon, nu prea se înghesuie. Clientul ce predomina e cel cu afecţiuni ale coloanei, contracturi musculare, întinderi musculare, tendinita, radiculo nevrite, fasciite…etc

5. Care crezi că e diferenţa între spanioli si români?

Ionel Scrofan Nu e mare diferenţa intre spanioli şi români (poate ca nivel profesional, fără falsă modestie, îi depăşim un pic).

6. Ce crezi că te-a ajutat mai mult din ceea ce ai învăţat în şcoală la Oradea?

Ionel Scrofan :

Kinetologia, masajul, neurologia, geriatria, pediatria ar fi cele mai importante cursuri, care m-au scos din multe… practica în spital cu  Zoli şi BOBO Pasztai a fost extraordinară ! Am învăţat o grămada de lucruri, iar ce am învăţat cu doctorul Mărgărit nu-ţi mai povestesc.

7. Dacă ai fi din nou student, pe ce domenii ai pune accentul, judecând din situaţia în care te afli acum?

Ionel Scrofan:

Kinetologie, reumatologie, masaj si tehnici complementare, traumatologie, neurologie (foarte importantă).

8. Care ar fi bagajele (chestiunile pe care ar trebui să le ştie bine) cu care un kinetoterapeut care termină la Oradea ar trebui să ajungă într-o ţară dezvoltată ca să aibă o şansă adevărată să găsească de lucru şi apoi să facă faţă?

Ionel Scrofan: În primul rând să fie un profesionist, bine pregătit, să vorbească cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, să ştie să lucreze cu calculatorul (fundamental pentru a menţine pasul cu lumea kineto) şi nu în ultimul rând să fii om, să vorbeşti frumos şi să fii un bun psiholog !

9. Încă o chestiune la care poţi foarte bine să răspunzi. De ce ar merge cineva să lucreze în Spania?

Ionel Scrofan : În primul rând e o îmbogăţire, atât culturală, cât şi profesională. E o altă lume. De la spanioli se pot învăţa multe lucruri (să fim mai buni, mai îngăduitori, sa nu fim răzbunători si sa împărţim) Spaniolii trăiesc „în stradă”, sunt foarte deschişi, îţi poţi face prieteni într-o zi… trebuie să vezi ca să crezi.

 Îţi mulţumim pentru amabilitate, s-ar putea să mai facem apel în viitorul apropiat la cunoştinţele tale cu privire la Spania şi mai ales la echivalarea studiilor. Ionel Scrofan: Nicio problemă. Plăcerea e de partea mea.

CÂINII DE OI

Am o mare pasiune pentru câinii de oi, pentru dulăi. Carpatini, mioritici, de bucovina şi chiar corbi. Ăştia-s cea de-a patra rasă. Multe s-au scris despre dulăi, care au o mulţime de calităţi. Poate că au şi defecte. Cel mai interesant lucru la ei mi se pare felul în care reacţionează la om. Îl ameninţă, îl blochează, îl păzesc şi nu muşcă decât în situaţii extreme. Dar ca să nu mai pierdem timpul vă dau în continuare un link foarte interesat spre un forum în care se discută un subiect cu titlul “câinii de oi”. Aici puteţi afla aproape totul despre ei. Dacă ştiţi să citiţi şi printre rânduri. Nu mai ştiu câte nopţi am stat eu să citesc, dar a meritat. Numai admiraţie pentru cei care au postat.

Iată-l: http://www.animale.ro/forum/viewtopic.php?start=0&t=7400&postdays=0&postorder=asc&highlight=puli

Mi-ar plăcea să citesc comentarii.

CUM NE PROTEJĂM COLOANA LOMBARĂ?

 Afecţiunile coloanei lombare sunt atât de frecvente şi îmi place atât de mult să le abordez, încât voi posta câteva instrucţiuni de protejare sau prevenire dacă-mi este permis termenul în acest context. Dacă le urmaţi s-ar putea să treacă mult timp între două asemenea episoade sau să nu mai apară niciunul ani întregi. Documentul e pentru publicul larg, de aceea nu are foarte mulţi termeni tehnici. Bineînţeles că în timp va fi îmbunătăţit cu mai multe instrucţiuni. Citiţi deocamdată protejati-va-coloana-lombara.doc