Arhivă pentru august, 2008

O SLUJBĂ ÎN KINETO PE UN AN

Din nou se oferă o slujbă pentru un kinetoterapeut la Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, însă de data asta pe o perioadă de un an şi numai pentru un proaspăt absolvent. Daţi sfoară în ţară.

Angajarea se face luni, 1 septembrie. Doritorii să-l sune urgent pe domnul Marcel Morar la numărul 0744/598223.

Succes!

Comentarii (5)

COMPAY SEGUNDO

Maximo Francisco Repilado Munoz, “Compay Segundo” nu mai e printre noi de 5 ani. Melodile lui vor rămâne însă pentru totdeauna. Ascultaţi “Chan Chan”, cântec care i-a fermecat pe Fidel şi pe Ioan Paul al II-lea.

http://www.youtube.com/watch?v=P2dFLlaEaIU

Şi “La Negra Tomaza”, cu un videoclip amuzant şi reprezentativ pentru Cuba.

http://www.youtube.com/watch?v=bY-MOVsdhdQ

Urmăriţi la Olimpiadă echipele de volei ale Cubei. Vă vor încânta.

Comentarii (4)

SAITURI DE LIMBĂ FRANCEZĂ

Pentru kinetoterapeuţii cunoscători de franceză postez un sait şi un blog pe care le consider foarte interesante şi extrem de utile. Aveţi linkuri pe fiecare .

 http://www.ks-mag.com/

http://www.actukine.com/

Scrieti un comentariu

DE CE AR PARTICIPA UN STUDENT LA CONGRES?

Chiar aşa, ce l-ar putea determina pe un student la kinetoterapie să participe la un congres de specialitate? O să încerc să sistematizez răspunsul.

1. În primul rând noutăţile din domeniu, pentru că aproape de fiecare dată apare câte ceva. O metodă mai puţin cunoscută ori folosită la noi, o tehnică specială sau asocieri interesante şi eficiente între mai multe metode şi tehnici.

2. Personalităţile, marii specialişti ai domeniului. De data asta participă Jean Paul David, Herman Van Coppenolle, Antonio Lopez, Mpouzikakos Panagiotis din străinătate şi specialiştii români pe care îi vedeţi trecuţi pe invitaţie. Vă las plăcerea de a căuta pe Google şi a afla cine sunt specialiştii străini mai sus menţionaţi. De la fiecare ai câte ceva de învăţat de la felul în care pun problemele şi până la comportament ori pur şi simplu fel de a prezenta sau chiar de a vorbi.

3. Faptul că puteţi intra în contact cu colegi sau profesori ori practicieni pe care nu îi puteţi întâlni în fiecare zi. Puteţi schimba idei, puteţi discuta şi oricum ar fi, cercul vostru de cunoştinţe se va lărgi considerabil. Lumea a devenit mai mică, suntem în era informaţiei, puteţi face schimb de mail-uri şi aşa mai departe. Puteţi colabora, vă puteţi implica în diferite proiecte. Cam multe “puteţi”, nu uitaţi că important e să şi  vreţi. Ăsta e pasul 1.

Eu am participat întotdeauna cu plăcere la congrese. Îmi amintesc că la unul i-am cunoscut pe Sir Pandit Lord Raja Guru Anton Jayasurya şi dr. Brian Fisher, la altul pe Jean Paul David, Santos Sastre, Cosimo Bruno şi aşa mai departe. Numai personalităţi ale acestei profesii, de la care am avut foarte mult de învăţat. Merită deci să faceţi un efort şi să veniţi.

Comentarii (6)

CURS ORGANIZAT DE A.P.K. MUNTENIA

Am primit o invitaţie la un curs intitulat „Recuperarea scoliozei prin metoda FED (Fixare-Elongaţie-Derotare)”, ţinut de kinetoterapeutul spaniol de renume mondial, dl Santos Sastre Fernandez. Din păcate nu voi putea participa dar aş fi mers cu mare plăcere. Am mai avut ocazia să-l ascult pe dl Sastre, i-am citit şi cartea cu privire la o metodă originală şi foarte eficientă de tratament kinetic în scolioze. Vă asigur că merită să participaţi.

Ca să nu mai lungim vorba, vă ataşez invitaţia. scolioza-fed-2008

Scrieti un comentariu

INVITAŢIA LA CONGRESUL DE KINETOTERAPIE

Deşi cu o uşoară întârziere, vă ataşez invitaţia la congresul de la Moneasa.

Iat-o: invitatie-congres-2008-1

Comentarii (24)