Partea bună: mă uit şi văd că am peste 100 de vizite zilnic, văd în geovisite că am vizitatori din toate colţurile lumii, Irlanda, Italia, Germania, chiar şi din Dubai a intrat cineva. Ca să nu mai vorbesc de cei din SUA. Partea proastă: doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, chiar nu aveţi nimic să ne spuneţi? Chiar nu se întâmplă nimic interesant sau care s-ar putea dovedi interesant pentru cei care au rămas acasă? Scrieţi-ne povestea voastră, chiar dacă unica răsplată e reprezentată de gândul bun însoţit de câteva cuvinte. Daţi-ne inspiraţie, exemple, fie bune, fie rele. Cele din urmă ca să ştim de ce să ne ferim. Sau poate cerem prea mult? Oare nu cumva ne topim pur şi simplu, ori poate nu suntem niciun fel de comunitate? Sau suferim de meteahna românului de a fi mereu spectator, de a privi de pe margine şi de a comenta liniştit cu prietenii acasă? Până la urmă voi deschide o secţiune despre kinetoterapeuţi de excepţie. Pe care însă n-aş vrea s-o scriu eu, ci voi, colegii, cititorii, cei care împart cu alţii bunele şi relele lor. Dacă vrem să progresăm asta trebuie să facem, să împărţim bunele şi relele. Altfel vom rămâne mereu în bloc-starturi. Am o mulţime de studenţi cu ochii însetaţi de curiozitate. Ei de la cine să înveţe cu ce se mănâncă meseria asta? Nu numai teoria, practica, ci şi alte situaţii pe care le pot întâlni în România, Germania, Franţa, UK, SUA, Emirate şi aşa mai departe. Şi sunt absolut convins că fiecare dintre cei plecaţi afară are o poveste interesantă de spus, o experienţă care merită împărtăşită. Cei care vor să ştie pot să înveţe câte ceva şi de aici.