KINETO ORADEA

Da, e vorba despre căţeii care şi-au salvat viaţa.  Cred că merită nişte stăpâni care să aibă grijă de ei. Haideţi să ne mobilizăm să le dăm cumva o şansă în viaţă. Ştiţi că un câine o duce cam 11-15 ani? Vă daţi oare seama ce înseamnă pentru ei o zi? Mult mai mult decât pentru noi. Căţeluşii aceia sunt la SOS Dogs, dar ar trebui să aibă fiecare stăpân. Îi puteţi duce la rudele de la ţară, la prieteni, la bunici, numai să fie cu cineva care are grijă de ei. Nu vă vor dezamăgi. Iată-i:

Ieri am avut neplăcuta surpriză de a găsi patru căţeluşi. Rar poate fi o asemenea întâmplare etichetată drept surpriză neplăcută, nu-i aşa? Însă dacă afară plouă tare, cei patru căţeluşi au doar o lună şi înoată în Peţa ca să-şi scape fărâma de viaţă care le-a mai rămas, situaţia se schimbă. Vă puteţi imagina că cineva a aruncat pe apă acele minuscule făpturi la care se adaugă şi un motan? Sau că i-a aruncat chiar de pe un pod? Animăluţele nu erau însă programate la întâlnirea cu “Dama cu coasa”. No way. Treceam eu pe acolo şi nu ştiu dacă există întâmplare… Am scos trei dintre ei după cum şi pisica, de pe un mal, de fapt din apă, iar pe unul l-am găsit pe malul celălalt. Am avut şi alţi iubitori de animale alături de mine, în partea a doua, pentru că în prima repriză am găsit doar doi căţei, motiv pentru care am apelat la întăriri, adică soţia mea, Sanda, şi doi prieteni şi vecini, Linda şi Mircea, cărora le mulţumesc şi pe această cale. I-am adus acasă pe toţi, dar mai aveam alte două animale, aşa că ne-am transformat brusc în zoo.  Dacă i-aţi fi simţit uzi şi reci pentru ca apoi să-i vedeţi cum mâncau, poate că v-ar fi fugit şi vouă o lacrimă în colţul ochilor. Dimineaţa am dus căţeii  Fundaţia SOS Dogs, unde nişte oameni deosebiţi au fost de acord să-i primească. Le mulţumim şi lor. Dar până la urmă, eroii aceste întâmplări au fost căţeii şi motanul, deoarece au înotat mai mult de 100 de metri. La o lună. Motiv pentru care au fost numiţi “berete verzi”. Pentru că au urcat şi un mal de beton care ieşea câţiva centimetri din apă. Şi pentru că au aşteptat acolo cine ştie câtă vreme să-i audă cineva.

Am decis să păstrăm motanul, iar câinilor le căutăm stăpâni. Dacă ştiţi pe cineva care îşi doreşte un asemenea căţel, adică o “beretă verde”, un supravieţuitor, îi puteţi trimite acest link:

http://www.animale.ro/forum/viewtopic.php?t=19659

Am văzut recent nişte câini rasa ciobanesc romanesc carpatin. Adică nu “nişte” câini. Eu îi văd ca pe unii dintre cei mai buni. Extraordinare animale sure “hard” prevăzute cu toate “softurile” necesare pazei în regiunile de munte. Unde indiferent cine vine, ei se descurcă. Indiferent când vine, câtă răutate şi şiretenie are (lupul) sau forţă brută plus şiretenie (ursul). Nici cu omul nu stau foarte rău, adică nu dau înapoi. Când li s-a făcut inventarul n-au primit marche arriere. Evident, mă refer la cei buni dintre ei, probabil că or fi şi uscături. Carpatinii nu sunt foarte grei (cam 50 kg, poate mai puţin), dar bine făcuţi, suficient de înalţi şi extrem de puternici. De un curaj vecin cu nebunia. Şi ce proporţii! Ce mers! Sunt deci şi frumoşi. pe lângă privirea specifică de genul “ce cauţi mă pe-aici?”, pe care parcă au furat-o de la Humphrey Bogart.

Aşa că am fost pentru poate prima oară anul ăsta mândru de România. Între atâţia câini, ai noştri fură “fruncea”. M-am bucurat să văd o rasă sănătoasă, omogenă şi de viitor. Poate la fel de mult m-au impresionat şi crescătorii, Dan Sârbu, Cătălin Ionete şi Marian Dinu. Oameni care au făcut câteva sute bune de kilometri cu vreo 10 câini şi care au dormit în corturi, nu departe de animalele lor. Cred că încet-încet se conturează un nou brand, ciobănescul carpatin. Intraţi pe saiturile de la categoria caini de pe blog şi veţi vedea câteva linkuri spre unele dintre cele mai bune canise din România. Nu vreau să spun nimic despre alte rase, dar ai noştri sunt ca brazii, ca munţii, ca apele repezi. Vă recomand un prieten de o asemenea rasă, care la maturitate intră oriunde pentru tine, un prieten care te apără cu preţul vieţii dacă e cazul, nu unul pe care trebuie să-l salvezi, să-l iei în braţe, care se ascunde după tine sau care o ia vreodată la sănătoasa. Sigur că cititorii acestui blog nu sunt atacaţi de lupi şi urşi în fiecare zi, dar când vă gândiţi să luaţi un câine mare şi puternic care să ceară buletinele celor ce vă calcă în curte (mai ales neinvitaţi), mai uitaţi de nemţi, belgieni, olandezi şi câinii lor, gândiţi-vă dacă nu cumva aţi ieşi mai bine cu ciobăneştii noştri. Din toate punctele de vedere. Sunt loiali, vigilenţi, echilibraţi, dar foarte răi dacă e cazul. Şi nu au tulburări de personalitate, nu se află pe lista de periculoşi a niciunei ţări. Nu se întorc împotriva ta. Respect toţi oamenii care iubesc câinii, dar îi admir pe cei care aleg să crească o rasă românească. Pentru că merită.

Am o mare pasiune pentru câinii de oi, pentru dulăi. Carpatini, mioritici, de bucovina şi chiar corbi. Ăştia-s cea de-a patra rasă. Multe s-au scris despre dulăi, care au o mulţime de calităţi. Poate că au şi defecte. Cel mai interesant lucru la ei mi se pare felul în care reacţionează la om. Îl ameninţă, îl blochează, îl păzesc şi nu muşcă decât în situaţii extreme. Dar ca să nu mai pierdem timpul vă dau în continuare un link foarte interesat spre un forum în care se discută un subiect cu titlul “câinii de oi”. Aici puteţi afla aproape totul despre ei. Dacă ştiţi să citiţi şi printre rânduri. Nu mai ştiu câte nopţi am stat eu să citesc, dar a meritat. Numai admiraţie pentru cei care au postat.

Iată-l: http://www.animale.ro/forum/viewtopic.php?start=0&t=7400&postdays=0&postorder=asc&highlight=puli

Mi-ar plăcea să citesc comentarii.

Am un ciobănesc carpatin. Ei şi? Mai au şi alţii. Probabil că al meu nu e cu nimic mai deosebit. E tânăr şi cu caracterul amestecat. Adică între două ape. Blând cu câinii, rău cu oamenii. Deocamdată latră… Nu mă apuc să-l laud. Despre ai lui aş vrea să scriu puţin mai târziu. Nu foarte mult, pentru că există pasionaţi mai vrednici decât mine care au scris deja, alţii care au postat filme pe youtube şi alţii, mai mulţi, despre care nu prea se ştie, dar care au contribuţii deloc de neglijat în păstrarea acestei rase. Pentru cine vrea să citească mai multe despre ei, cei care au stat de veacuri în ploaie, pe ceaţă, pe arşiţă în faţa ursului şi a haitelor de lupi, în condiţii neprielnice şi mâncând pe apucate, voi posta două linkuri. Nicolae Iorga spunea că cei mai răi câini nu sunt acolo unde este mai multă avere de păzit, ci acolo unde e mai puţină mâncare de mâncat. Avea dreptate. Gândiţi-vă la Turkmenistan, Afganistan şi alte naţii nu prea vesele de pe-acolo. Ai noştri mâncau cât de cât, căci nu sunt cei mai răi. Iată deci cele două linkuri de luat în seamă (probabil dintre cele mai importante):

http://www.araldream.ro/

http://www.ciobanesc-carpatin.ro/canisa-de-troian.php

Fac poate o nedreptate vorbind numai despre carpatini când mai avem două rase la fel de vrednice de ciobăneşti, mioriticii şi bucovinenii.

Mai multe despre toţi în alt articol, ăsta e doar începutul. Simţiţi-vă liberi nu numai să citiţi, ci şi să comentaţi.