Prima pagină > ALAN GORDON POTTER > A.G. POTTER ŞI DELEGAŢIA REPUBLICII DEMOCRATE GERMANE

A.G. POTTER ŞI DELEGAŢIA REPUBLICII DEMOCRATE GERMANE


Am spus într-un post anterior că Alan era profesor de germană şi franceză. La ora când Kenya îşi declara independenţă el cred că avea cam 40 de ani. Vârsta la care începe viaţa, spunea Balzac. Sau se termină (la figurat, dar pentru mulţi). Era interpretul oficial al delegaţiei RDG. Nu mai văzuse demult comunişti. Şi nici genul pe care-l cunoaştem atât de bine, adică cei care-i suspectează pe toţi de toate. Uneori fie şi numai pentru că există. Delegaţia era formată din patru persoane, Hans, Rudolf, Peter şi Karl. Peter era ceva mai apropiat de vârsta lui Alan, restul băteau spre şaizeci. Scorţoşi, închişi, orgolioşi. Scrutători, nişte adevăraţi vulturi. Căliţi în ascuţirea luptei de clasă. Foşti propagandişti de frunte. Nu scoteau nicio vorbă în afară de cele necesare sau oficiale. AG parcă era pe un câmp minat, însă ştia leacul, avea ac de cojocul lor, pentru că aşa era el, „un hâtru bun de glume”, cum ar fi spus nea Nelu Creangă, de l-ar fi cunoscut. A văzut că Peter nu-şi admiră prea zelos conaţionalii şi l-a invitat la o bere fără să ştie ceilalţi. Fritzului îi cam plăcea licoarea şi după cum se ştie, aceasta are darul dezlegării limbilor. După 2×5 (five for everyone) au pus la cale o şotie. Alan l-a rugat pe Peter să-i povestească în amănunt viaţa fiecăruia dintre cei trei colegi cu care venise. Se şi nimeriseră amândoi genul cu înlinaţie maximă spre detalii. Deh, planetele… Adrese, nume de fii, fiice, neveste, nepoţi, fraţi, surori, mărci de maşini (aici a fost ceva mai uşor). Mă rog, aproape tot. Sugativă era scoţianul nostru. A ţinut minte totul, după cum îl cunosc o mai fi pus şi de la el (am uitat să spun că făcuse armata în RFG, cunoştea psihologia neamţului). Într-o pauză, obligat fiind să stea cu germanii într-o cabină extrem de călduroasă (nu era aer condiţionat în Kenya la ora aceea) pentru că aceştia nu ieşeau să „piardă timpul” le-a spus că e medium şi poate citi viitorul. Extrem de sigur pe el, serios şi cu o privire fixă. Comuniştii au izbucnit în râs. „Fugi de-aici cu prostiile astea!” AG nu s-a lăsat, până la urmă a ajuns să le ghicească-n palmă. Un întreg spectacol de teatru. Clasicele ridicări din sprâncene însoţite de zâmbete enigmatice, de „I knew it” (evident în germană) şi clătinări şovăitoare din cap. Vă scutesc de mai multe detalii, spun doar că le-a „ghicit” tot. Le-a spus numele nevestelor, fiilor, fiicelor, nepoţilor şi aşa mai departe. Mărcile maşinilor (Wartburg, Volga, Trabant), şcolile absolvite, anii în care fuseseră promovaţi. Tot ce ştia de la Peter. Însă avea un dar special de a face pe mediumul. Speciaaaal! A intrat atât de adânc în minţile lor, încât nemţii au rămas „muţi”. Bineînţeles că i-a ghicit şi lui Peter, care îi făcea jocul. Imaginaţi-vă ce era în mintea adepţilor lui Marx. Au tremurat, nu le-a venit să creadă, un imens amestec de teamă, frustrare şi nesiguranţă(erau în Africa, unde ghicitorii, clarvăzătorii şi ceilaţi colegi de-ai lor de breasă sunt la ei acasă) a pus stăpânire pe creierele lor. „Nu se poate! Nouă să ni se întâmple aşa ceva? Nouă?” AG a fost crud. I-a lăsat vreo oră să fiarbă, abia stăpânindu-şi râsul. Un risc, căci oamenii aceia aveau nişte funcţii în ţara lor. Dacă n-ar fi „paralizat” puteau face scandal, se putea simţi luaţi în râs, însă impactul a fost prea puternic. Poate că ar fi rămas şi mai multă vreme aşa, netrecându-le prin cap că vreunul de-al lor ar fi putut „sufla”, însă în cele din urmă le-a povestit că totul nu a fost decât o farsă, ăia au rămas şi mai „muţi”, li s-a explicat totul şi care credeţi că a fost reacţia lor? Nu, n-au făcut scandal, nu, n-au protestat la nivel diplomatic şi nu, n-au ţipat la mult mai tânărul lor interpret. Dimpotrivă, au râs una bună şi în următoarele zile cât a mai durat conferinţa au ieşit împreună în fiecare seară, au băut bere, au făcut chiar glume pe seama regimului lor (din cele foarte uşoare, pentru că fiecare avea ca second job să-i spioneze pe ceilalţi). Oricum, s-au deschis, au rupt barierele autoimpuse. Iar pentru Alan, „a fantastically boring job” a devenit „a very pleasant one”. Pentru că avea sclipiri de geniu. Şi poate era neam cu Harry Potter…

Categorii:ALAN GORDON POTTER
  1. seti
    29 Martie, 2008 la 10:38 am

    super faine povestile.esti ca Anderson povestitorul.ai talent la scris si nu numai . poate n-ar fi rau sa ne aducem aminte si noi de farsele,prostioarele sau sotiile(cum vreti sa le spuneti), pe care le-am facut in copilarie(vorbesc la trecut,desi nu e cazul;eu n-am trecut de faza asta).
    ps: s-de la sunca.

  2. Valentin
    29 Martie, 2008 la 11:23 am

    Mersi. Mai am până la Anderson… Bine-ar fi să trecem cât mai puţini de fază.

  3. seti
    29 Martie, 2008 la 11:42 am

    ma bucur ca gandesti asa! in cazul meu ,astrele e di vina.

  4. Ionel Scrofan
    29 Martie, 2008 la 12:15 pm

    Tare de tot, tot inainte !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: