Prima pagină > KINETOTERAPIE > O REŢETĂ OARECARE DE SUCCES

O REŢETĂ OARECARE DE SUCCES


Un exemplu. Perfectibil. Sau ce mi-am propus eu când eram student. Poate şi prin prisma faptului că am pus întotdeauna un mare accent pe a învăţa singur, adică pe a fi autodidact, îmi permit să vă recomand o reţetă de succes, pe care eu o consider eficientă. Aş minţi dacă aş spune că e numai creaţia mea. Nu, ea conţine influenţa tuturor profesorilor buni pe care i-am avut, dacă stau să mă gândesc bine, încă din şcoala generală. Pentru că profesorul bun nu e numai cel care te învaţă, ci cel care îţi spune ce te aşteaptă, de ce te vei lovi, la ce îţi va folosi să înveţi aia şi aia şi aşa mai departe. Hai s-o luăm profesional. Cine vrea să fie un bun kinetoterapeut trebuie în primul rând să ştie bine anatomia care i s-a predat în şcoală, fiz-pat şi apoi kinetoterapia în afecţiuni ale diferitelor aparate şi sisteme. Poate că neurologia e cea mai importantă. Aşa spun alţii, iar eu subscriu. Masajul e altă parte importantă pentru cei aflaţi la început de drum (marele nostru specialist şi prieten, dr. Tudor Sbenghe spunea în stilu-i caracteristic „Mă, dacă mergeţi în America, în primele luni veţi trăi din masaj. E o mare prostie să nu ştiţi aşa ceva!”. Dacă ai puterea de a învăţa la nivelul notei 8 (pentru că nu avem alte criterii de evaluare) tot ceea ce ţi se predă în facultate ai fenomenalul avantaj de a te putea orienta în funcţie de piaţă, nu în funcţie de propria neputinţă. Adică aplici pentru orice slujbă, nu spui: „din păcate, nu prea sunt pregătit în domeniul ăsta, m-am axat mai mult pe…” Pentru că răspunsul va fi întotdeauna: „La revedere, vă mai sunăm noi…” Fac o paranteză şi vobesc despre kinetoterapeutul român, adică „orchestră”, cel care ştie din toate câte ceva. E foarte bine să fii aşa la început, până poţi să-ţi alegi drumul. Fiindcă s-ar putea să-ţi vină o ofertă exact pe ceea ce eşti slab pregătit pentru că ţi-a spus cineva să înveţi numai aia şi aia, aialaltă nu. Şi ce faci? La americani sau vesticii europeni kinetoterapeuţii sunt mai specializaţi. La noi asta nu se întâmplă, ai noştri trebuie să lucreze cu toate tipurile de afecţiuni. Asta nu înseamnă că sunt mai slabi. Să nu credeţi niciodată că sunteţi mai slabi decât alţi colegi din alte ţări. Oricum nu trebuie să fiţi niciodată altceva decât o operă în devenire şi nu un produs finit. Un alt aspect pe care foarte bine l-a subliniat Corina este pregătirea de după absolvire. Dacă te scufunzi undeva şi nu mai citeşti nimic, nu participi la niciun curs de pregătire, nu prea mai progresezi. Cursurile astea costă, dar în timp îţi scoţi investiţia. Participaţi deci la cât mai multe şi cât mai interesante: Kinesiotaping, Vojta, Bobath, McKenzie şi multe altele care nu-mi vin în minte chiar acum. Apoi deloc de neglijat după’ părerea mea este cealaltă pregătire, căreia îmi permit să-i spun simplu psihologia vieţii cotidiene. Între doi oameni la fel de bine pregătiţi profesional va prima întotdeauna cel care are un bagaj mai vast de cunoştinţe despre natura umană în general. Citiţi pe blogul ăsta la un post anterior despre nişte cărţi pe care le-am recomandat, literatură motivaţională. O să spună unii: „Ce vorbeşte ăsta? Bate câmpii! De ce să citesc eu prostiile alea?” Pentru că profesionalismul pur şi simplu nu ajunge. Trebuie să ştii să-l îmbraci frumos. Pentru că vinzi, de fapt, nişte servicii. Eu v-aş recomanda şi noţiuni solide de cultură generală, artă, istorie, chiar religie (dar nu fanatism) pentru bărbaţi cunoştinţe din sport (fotbal, tenis, handbal, baschet, atletism şi oricare altele de oarecare notorietate), deoarece mai trebuie şi să discutaţi cu pacienţii şi o impresie bună, a unui om nu numai bine pregătit, ci şi cult vă va propulsa direct la ţintă, adică în inimile lor. Hai să mai dăm câteva exemple care mie îmi plac: Limbajul trupului (ca să vă daţi seama de diferenţa dintre ce spune şi ce crede cineva după felul în care stă sau se mişcă), Arta conversaţiei (ca să puteţi citi printre rânduri şi să aveţi un enorm avantaj), Ce ne dezvăluie faţa (chiar dacă credeţi că lucrările lui Lombroso sau Alan Pease sunt prostii, citiţi-le şi aplicaţi-le pe 100 de oameni, adică verificaţi feţele a 100 de persoane pe care le cunoaşteţi, trageţi concluziiile şi iar aveţi un avantaj enorm faţă de alţii). Pentru că de fapt despre asta-i vorba. De a fi SPECIALI. Exemplul cel mai concludent este Condoleeza. Mărturisesc că nu ştiu dacă am văzut în viaţa mea vreo negresă mai urâtă. Dar… Condoleeza e sus de tot. De ce? Pentru că a avut nişte părinţi care au ştiut exact de unde pleacă bambina lor şi au făcut în aşa fel încât ea să se oprească numai sus de tot. Adică au făcut-o specială. I-au evaluat devreme atuurile şi i-au hipertrofiat calităţile. A apărut o carte despre ea la Curtea Veche, o recomand la modul cel mai serios. Dar dacă ştiţi câte ceva despre zodii cu ce vă dăunează? Fără să cădeţi în fanatism, evident. Şi fără să transformaţi aceste cunoştinţe în prejudecăţi. Şi ultimul ingredient… limbile străine. Limbile, nu limba, atenţie. Când eram student, profesorul Marcu ne spunea că dacă la terminarea facultăţii nu vom şti două limbi străine avem un handicap. Avea dreptate. Asta nu înseamnă că cine nu ştie două limbi străine are vreun handicap neapărat (adică vreo manifestare socială a acestei lipse de cunoştinţe). Nu. Însă cine ţinteşte sus acum, cine vrea foarte mult de la el şi cine se pregăteşte pentru piaţa muncii în situaţia actuală şi nu ştie cel puţin două (de circulaţie internaţională!!!), mai bine stă acasă. Pentru că şansele de a reuşi rămân la voia întâmplării sau a celui de sus. Karl Albrecht face mereu analogii între oameni şi computere, mai mult între creiere şi computere. Şi atunci de ce să aveţi un sistem de operare de acum 10 ani? De ce să nu-l aveţi pe cel mai nou sau pe cel mai performant? De ce să nu adăugaţi maximum de memorie RAM? Adică de ce să nu fiţi foarte bine pregătiţi, foarte speciali, de excepţie? Deci, definitely, limbi străine. Vorbite de minimum nota 8. Şi scrise la fel. Adică învăţate cu eforturi. Şi nu una. Cel puţin două. Avantajele sunt foarte mari. Care să fie avantajele acelea?  Poţi comunica, poţi lucra în ţări unde se plăteşte bine (voluntariatul şi slujbele slab plătite trebuie să fie numai o treaptă, începutul, după ce eşti bine pregătit şi ai experienţă trebuie să ţinteşti cât mai sus). Poţi participa la cursuri ţinute în limbi străine, poţi participa la sesiuni şi congrese internaţionale, poţi citit literatură de specialitate, poţi face studii în alte ţări. Şi poţi face impresie. Să nu mă înţelegeţi greşit. E foarte important să faci bine oamenilor. Banul nu trebuie să primeze. Dar nici nu te poţi lipsi de el. Şi atunci? Ce aţi alege între un salariu de 300 de euro şi unul de 2000? Serios? Pe cel de 2000? Aşa ziceam şi eu. Ei bine, când cineva se uita pe CV-ul tău şi vede că ştii câteva limbi străine, ai la activ câteva cursuri făcute după absolvire şi eşti o persoană care dă nişte răspunsuri din care reiese o profundă cunoaştere a naturii umane, nu are decât o singură alegere. Să te angajeze. Imediat dacă se poate. Asta dacă nu vrei să-ţi deschizi un cabinet (vezi cazul Nelu Scrofan în Spania, un mare exemplu pentru noi toţi). Deci schema de bază e că trebuie să aveţi pretenţii mari de la voi. Să vă cereţi mult astăzi pentru ca viaţa să vă dea şi mai mult mâine. Şi să nu uitaţi că înfrângerea de azi este doar primul pas spre victoria de mâine (asta dacă nu eşti în Afganistan sau Irak). Aşa a spus Nicolae Iorga. Voi să-mi spuneţi ce aţi mai adăuga la reţeta asta în afară de cunoştinţele despre computere, internet etc, pe care le-am omis, dar care în zilele noastre sunt cel puţin la fel de importante ca celelalte. Aştept păreri, mai ales de la cei care lucrează în străinătate, nu uitaţi că fiecare student de la kineto are speranţa asta în suflet, chiar dacă unii nu recunosc nici faţă de ei. Toţi vor să lucreze afară. Şi, poate din păcate, e ceva normal. Iar blogul ăsta se vrea o punte. Un pod peste o prăpastie care înainte exista între cei de aici şi cei de acolo. Pe care trebuie s-o trecem.

Categorii:KINETOTERAPIE
  1. 23 Aprilie, 2008 la 1:15 pm

    Foarte bine facut acest articol, ai atins principalele puncte si foarte putine lucruri as putea adauga la ceea ce ai descris tu aici ca fiind reteta succesului. Mi-as permite sa intaresc ceea ce mi se pare important: buni kinetoterapeuti sunt sigur ca vom iesi avand profasorii pe care ii avem acum la Oradea, dar cultura generala si psihologul de sevici pe care-l avem in noi nu trebuie sa ramana inactive. Si cel mai important lucru as spune eu : nu fugiti dupa bani…”oamenii nu e prosti”… iar calitatea umana e cea mai importanta… sa te duci la culcare cu inima impacata ca astazi ai facut bine tot ce ai facut (si in plus ai si primit recompensa). Trebuie sa avem, cum bine spunea un profesor de suflet din facultate (Marcu) „Filozofia lucrului bine facut” si sa nu uiti sa fi om.

  2. seti
    23 Aprilie, 2008 la 8:42 pm

    Intr-adevar o reteta foarte buna de a ne atinge idealurile.Fiecare dintre noi isi proiecteaza viitorul sub forma unui ideal, care este cea mai complexa structura motivationala.Ca sa ne desavarsim din toate punctele de vedere ,avem nevoie de motivatie pozitiva, intrinseca si extrinseca,adica sa avem incredere in fortele noastre interioare dar sa fim si sustinuti de cei apropiati.Daca coechipierul nostru stie cum sa ne incurajeze,cu siguranta vom izbuti mai usor in viata.Daca e vesnic nemultumit, adica foloseste motivatia negativa,o vreme va fi bine dar apoi randamentul nostru poate urma un traseu descendent.
    In ceea ce priveste personalitatea, ca sa abordam o alta fateta psihologica,ea cuprinde trei componente esentiale:temperamentul,adica latura dinamico-energetica a personalitatii noastre,care este innascuta,dar care influenteaza foarte mult relatiile interumane;se refera la modul nostru de a fi(veseli-tristi,agitati-calmi,vorbareti-tacuti,etc);aptitudinile,sau potentialitatile noastre innascute,dar care trebuie dezvoltate sub influenta factorilor de mediu(in special educatia scolara si extrascolara),ele fiind latura instrumental-operationala de care ar trebui sa tinem cont atunci cand ne alegem o profesie;ultima latura,dar foarte importanta si ea, este latura relatoinal-valorica sau caracterul,care se formeaza strict sub influenta factorilor de mediu.
    Despre caracter vreau sa vorbesc mai mult, pentru ca el se concretizeaza in atitudinea noastra fata de noi insine,atitudinea fata de ceilalti oameni, fata de natura, munca, societate
    etc.Noi suntem prinsi intr-o retea de relatii, avem mai multe roluri si statusuri si e evident ca in toate aceste ipostaze caracterul nostru iese la iveala si este aprobat sau dezaprobat de cei din jur.
    E bine sa avem cunostinte de psihologie dar e si o parte innascuta care ne ajuta sa ne adaptam diferitelor situatii de viata.In ceea ce priveste banii de exemplu,poti sa ai foarte multi ,dar sa fii vesnic nemultumit sau nefericit.Incracenarea si goana dupa bani zic eu ca dauneaza grav sanatatii. Putem sa privim viata si altfel, adica sa preferam o casa mica, dar plina de veselie,decat una mare si goala;sa avem o masina mica decat una mare care consuma mult;sa ne plimbam in Felix sau pe dealurile Oradiei ,daca nu ne permitem sa mergem in Honolulu.Viata poate fi frumoasa daca ne bucuram de fiecare clipa,de lucrurile simple,de soare ,de verdeata,de o livada inflorita…

  3. Valentin
    23 Aprilie, 2008 la 10:18 pm

    Foarte frumoasă cuvântare. Mişto, dar complicată. Cu o singură chestie nu sunt de acord. Cu „coechipierul”. Ce coechipier? Fiecare trebuie să reuşească de unul singur, coechipierii trebuie să te ajute, dar dacă nu te ajută trebuie să te descurci singur. Dacă te ţine cineva în spate e o variantă, dar nu mi-aş dori-o pentru mine. Ăsta e cel mai important lucru, să fii tare când eşti singur, sa nu-ţi pese de coechipieri, contexte şi alte chestiuni. Părerea mea. Succesul poate fi sport de echipă, dar şi individual. Sfatul meu e să învăţaţi să vă descurcaţi şi singuri, nimic nu-i mai frunos ca independenţa. Atacaţi singuri, nu aşteptaţi de la nimeni nimic. Pentru că mică este puterea ta dacă nu poţi duce necazul singur. Solomon dixit. Mai spunea cineva că „numai cei puternici se descurcă singuri”. Stallone. Cel căruia tatăl său i-a spus de mic: „Silvică, nu ai minte, dezvoltă-ţi muşchii”. Priviţi viaţa cum spune Seti, dar nu uitaţi că adevărata forţă zace în voi, n-o aşteptaţi de la alţii. Nu va veni. Asta ar trebui să înţelegem noi, românii. Că trebuie să reuşim singuri, fără ajutor, fără turmă. Să renunţăm la instinctele gregare. Dar chiar trebuie să fim foarte buni să facem toate astea.

  4. 23 Aprilie, 2008 la 11:18 pm

    Lucrez de la 18 ani(am avut un job si in timpul facultatii).Nu ma duce nimeni in spate si nu asta era ideea. E important sa fie o atmosfera pozitiva in jurul nostru ca sa ne putem face treaba(acasa,la locul de munca,etc.). Nu e usor cand ai mai multe roluri si vrei sa iti indeplinesti sarcinile cum trebuie. Cand responsabilitatile cresc, e bine sa stii ca nu esti singur.Nu inseamna ca altii trebuie neaparat sa te ajute…Poate gresesc ca gandesc asa. Majoritate fiintelor umane apartin unui grup sau mai multor grupuri, in care trebuie sa existe colaborare. De exemplu Silvica a avut cu siguranta un antrenor, un agent care l-a promovat,un tata care l-a incurajat, fani care l-au admirat,etc. Doar cu o vorba buna primita de la altii ,,putem muta si muntii din loc”. Tot timpul trebuie sa ne raportam la cei din jur;trebuie sa existe feed-back ca sa stim ca suntem pe drumul cel bun. Si critica e buna ,dar nu in exces.

  5. Valentin
    23 Aprilie, 2008 la 11:55 pm

    Feed-back? Da. Aşa e. Oricum schema mea era la general, nu mă refeream la cineva anume. Cu atât mai puţin la tine. Dar asta a fost multă vreme ideea mea de viaţă. Descurcă-te singur, nu aştepta nimic de la nimeni. Poate că tu nu greşeşti, fiecare e altfel. Poate că ceea ce ai scris se potriveşte pe stilul tău. Poate că aşa ai tu succes. Nimic de obiectat. Silvică Stallone a avut un antrenor, dar dacă el nu reprezenta nimic atunci când rămânea singur, dacă nu ar fi simţit în el o forţă deosebită, nu ieşea nimic. Alt exemplu este Tyson, care după moartea mentorului său Cus D’Amato nu s-a mai regăsit şi nu se va mai regăsi vreodată. Ai dreptate oarecum şi cu responsabilităţile. Spun oarecum. Şi cu vorba bună. Însă am un mare defect. Îmi plac cei care reuşesc chiar dacă nu au aceste chestii. No vorbă bună, no ajutor, just critici. Campionii. Cei cu psihic de fotbalist britanic. Cei care nu se plâng. Care merg mai departe. Cu 20 de ani în urmă nea Vanea Chirilă, cel mai mare cronicar sportiv din Romania făcea o comparaţie între Pele şi Maradona. Şi îl dădea câştigător pe Maradona. De ce? Pentru că Pele avea ajutor, juca într-o constelaţie de vedete. Vava, Didi, Garrincha, Jairzinho mai târziu şi aşa mai departe. Maradona juca singur, colegii lui erau simpli muncitori. Ruggeri, Brown şi ceilalţi. La fel s-a întâmplat cu Rivaldo, peste ani. Juca la Barcelona şi era jumătate din echipă. Lua mingea, dădea gol sau i-o punea lui Kluivert pe ţeavă. Sau pe cap. (Ăştia erau toţi fotbalişti, pentru cine nu cunoaşte fenomenul). Mie ăştia îmi plac. Cei care fac ceva singuri, adică atunci când primesc doar ajutorul strict necesar. Nimic mai mult. Dar cum am spus, trebuie să fie foarte buni pentru a nu avea nevoie de ajutor. Îmi recunosc deci un defect, printre multe altele. Nu putem avea numai calităţi, nu-i aşa? N-avem cum. Iar pentru tine, un singur cuvânt: respect. La fel şi pentru cei cu „their own agenda”. O să pun curând un post despre un pompier voluntar de la Girişul de Criş. Tipul m-a impresionat, deşi nu l-aş da exemplu copiilor. O să vezi de ce.

  6. seti
    24 Aprilie, 2008 la 12:55 am

    Chiar si Maradona ,,a dat-o-n bara” la un moment dat(consum de droguri…). Asta nu inseamna ca nu ai dreptate. Apreciez acest punct de vedere.Dar, cum spunea-i,nu suntem perfecti.

  7. csabi
    19 Noiembrie, 2008 la 11:33 pm

    Interesante comentarii, din care cred că toţii avem de învăţat! Articolul prezintă profilul kinetoterapeutului oarecum ideal…mi-am dat seama ce calităţi trebuie să aibe un adevărat profi în kineto. „Oricum nu trebuie să fiţi niciodată altceva decât o operă în devenire şi nu un produs finit. ” : de aici am înţeles tot! Dacă mă refer la faptul că trebuie să ne descurcăm singuri…nu pot să nu-i amintesc ca model pe Zidane, Sampras sau Schumacher şi mai sunt caţiva…însă mie mi-a rămas altceva în minte de la profesorul Marcu: „Înainte de toate să fii OM”

  8. 17 Martie, 2009 la 11:10 pm

    Felicitari pt. articol si comentarii, nu stiu cum am dat peste el si l-am citit inca odata, dar cu alti ochi, si cred ca daca am sa revin peste el peste ceva timp am sa descopar iarasi ceva nou. Insa,o mica problema ar fi aici, in aceasta perfectionare continua sau „opera in devenire” … problema financiara. Eu des ma lovesc de aceasta problema. Indiferent daca este congres sau simpozion de kineto, sau orice alt tip de manifestare. Salariul este foarte mic intre 550 – 650 RON, iar conducerea spitalului nu ne sprijina, chiar daca noi vrem, ei te trimit doar daca sunt specilizari in interesul spitalului si chiar daca ar fi interesati, n-are spitalul bani … si tot asa. Deci e greu! Sa speram ca, prin viitoare lege a kinetoterapeutilor si a OKR se va mai schimba cate ceva.

  9. 19 Martie, 2009 la 7:03 pm

    O zi buna stimat coleg …Alex Baciu,
    Cu respect va felicit in activitate.( blog si kinetotetrapie)
    Colaborarea din partea noastra , e si in viitor .
    Numai , perofesionalismul sa devina ….si sa invinga !
    Cu multumiri , cu stima .
    Zoltan Pasztay

  10. ktbyanka
    3 Iulie, 2010 la 6:31 pm

    frumos articol.multumesc pentru reteta. chiar am nevoie avand in vedere ca sunt la inceput de drum. mi-ar fi placut sa-l cunos si eu pe d-nul Tudor Sbenghe. domnul dr. Ietcu Ioan ne-a sugerat ca este important sa ai un model in viata. lucru ce m-a pus pe ganduri. pot spune ca am 2 modele: domnul dr. Ietcu, model real pentru ca il cunosc si este o adevarata enciclopedie, și d-nul Tudor Sbenghe, pe care nu-l cunosc, dar i-am citit cartile si pot sa zic ca sunt ca Biblia pentru mine, și cred ca si pentru orice kinetoterapeut. le multumesc ambilor, pe aceasta cale, pentru tot ce au facut în folosul acestei specializari.
    Ank

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: