Prima pagină > ALAN GORDON POTTER > The Old Scot and the Romanian Gipsies

The Old Scot and the Romanian Gipsies


După cum probabil v-aţi dat seama, The Old Scot(sman) era bunul meu prieten Alan. Care călătorea odată cu tramvaiul prin zona Cantemir-Nufărul. Alb şi aerian. Bine îmbrăcat, genul „hăsta are love la el”. Aşa l-or fi recepţionat vreo şapte-opt ţigani 3 bărbaţi, restul puradei şi pirande, care mergeau şi ei pe aceeaşi rută şi care reuşiseră să golească aproape complet un vagon de călători (remorca). Cum, de ce? Ultimele lor duşuri fuseseră făcute pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Parcă-i văd (eu ştiu totul doar din povestea lui). „Pralo, hăsta-i a nost!” El era la ora aceea un tip cam la 70 de ani, cu un fizic să-i zicem de trecător. Comun. Au vrut să-i ia portofelul, şi-au dat seama cu viclenia specifică rasei lor că e vorba de un străin, de cineva nou pe aici. S-au aruncat ca vulturii asupra lui. Mare greşeală! Scoţianul făcuse armata în Germania de Est şi trăise 17 ani în Kenya printre negri. Aşa că ştia ce are de făcut. Ţiganii, zicea el, ca şi africanii, nu se organizează bine, atacă haotic, nu gândesc. Au o anume inerţie, se nasc gata obosiţi. Au încercat să-i scoată portofelul din buzunar, dar el fără să emită vreun sunet a început să dea cu pumnii în stânga şi-n dreapta. Dădea tare, îmi amintesc şi acum cum m-a lovit pe mine cu mingea la un meci de tenis. Am avut dureri vreo două zile. Avea o forţă incredibilă pentru cineva de vârsta lui. A dat şi în pirande, n-avea ce face. A primit şi el nişte palme combinate cu zgârieturi  şi chirăieli, dar în scurt timp ţiganii au dat înapoi. Au văzut că nu merge repede şi au cedat. Cred că şi-au imaginat că au în faţa lor vreun poliţist pensionar care ştie şi box. Sau cine ştie ce nebun care n-avea de lucru. Sau ce le-o mai fi trecut prin mintea lor „a ţigănească”. Nu i-au furat nimic. A rămas cu paşaportul şi portofelul intacte, chiar dacă şi le-a cules de pe jos pentru că le scăpase în toiul luptei. Mi-a povestit foarte mândru că „nu ştiau the gipsies (balaoacheşii) cu cine au de-a face…”.  Sigur că au mai văzut şi alţi oameni scenele, sigur că ţiganii erau mărunţei, amărâţi, probabil flămânzi şi extrem de curajoşi, după cum bine ştim noi ce le poate pielea, dar ideea de a lupta (to fight) într-o asemenea situaţie mi s-a părut de-a dreptul deosebită. „I punched in the nose the one who seemed to be the boss”. Deci nu numai tupeu, ci şi strategie. Inteligenţă. Curaj. Mi-a spus că dacă un grup de asemenea oameni se apropie de tine şi te-ai prins ce intenţii au, trebuie să dai cât poţi în cel care pare şeful. Ştia el ce ştia. Poate avea experienţe cu africanii… Mi-a povestit vesel toate aceste lucruri, ca şi cum nu i s-ar fi întâmplat lui, ci altcuiva. Plin de umor, plin de viaţă şi fără nicio urmă de regret. Cred că şi când a dat cu pumnul a avut o postură corectă şi după aceea şi-a aranjat imediat cămaşa. Dacă ar fi să-l identific cu câţiva dintre briţii lui ceva mai cunoscuţi aş spune că era un amestec de David Niven, Michael Caine, Sean Connery (în episodul cu faraonii) şi Betty the Second (când îţi explica ceva). Poate că avea ceva şi din comicul Norman Wisdom. Aşa era el, Alan Gordon Potter, scoţianul din Havant, Hampshire, care va trăi mereu în sufletul meu. Se spune că omul moare atunci când mor absolut toţi cei care l-au cunoscut. Alan mai are mulţi ani de acum înainte. Rămâne Rumuruti, câştigătorul.

Categorii:ALAN GORDON POTTER
  1. seti
    5 Iunie, 2008 la 10:27 am

    Foarte frumos povestit. E un stil solid(adica sta bine in picioare,nu-l sufla vantul). Si fluid, adica usor de citit,exact asa cum trebuie…Plus umor. N-am nota, pentru ca depaseste mult scala 1-10. Sper ca e doar un antrenament pentru ceva mai consistent(ca volum). Am cam intarziat cu aprecierile. Am vrut sa intru in vacanta,dar ce-i bun creeaza dependenta, nu-i asa? Asteptam noi istorioare despre AGP si nu numai…

  2. Valentin
    5 Iunie, 2008 la 1:27 pm

    N-ai întârziat, sunt binevenite. Mersi. De la cineva ca tine sunt măgulitoare. Urmează ceva, aşa e, ăsta e doar antrenamentul. Oricum, tot ce citeşti despre AGP e adevărat. Să sperăm că scotocind prin ungherele memoriei om mai găsi câte o istorie vrednică de adus la lumină. Pentru că mai sunt. Dacă englezii ar fi avut un Nastratin Hogea, adică un înţelept care să nu se ia ernorm în serios, AG ar fi putut fi acela. Ce ciudată e viaţa, de câte ori scriu despre el, parcă îl şi văd în faţa ochilor şi realizez cât de norocoasă a fost ziua în care l-am întâlnit…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: