Prima pagină > KINETOTERAPIE > SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE FEFS

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE FEFS


După ani şi ani, a fost reluată o veche tradiţie, sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor. A fost încântător să văd că sunt oameni care vin din urmă, oameni de valoare, oameni cu potenţial, oameni care vor face ceva în viaţă. Lucrări interesante, teme bine alese, prezentări cu emoţii, cu atât mai frumoase. Pe scurt, mi-a plăcut. Felicitări organizatorilor, dna. Doriana Ciobanu, dl. Zoltan Pasztai şi dl. Petru Mărcuţ.

Categorii:KINETOTERAPIE
  1. Csabi
    13 Mai, 2010 la 7:56 am

    În numele tuturor celor care au participat cu lucrări sau doar ca ascultători, vă mulţumim pentru susţinere şi încurajări. A fost o surpriză plăcută să avem aşa mulţi profesori prezenţi. Iată, în 2010 chiar spre sfârşitul anului universitar se pot organiza evenimente de calitate.
    Mulţumim, congratulations everyone.

  2. yloz
    13 Mai, 2010 la 10:56 pm

    Scuze Vali dar trebuie sa deschid aceaste paranetze <Sa stii ca ma trec fara modestie ( Bineinteles cu Doriana care a fost la inaltime ), la organizare si la mobilzare si la chiar propunerea acestei sesiuni a studentilor nu mai vorbesc la numarul de lucrari de calitate !!

    Voi stiti cam putie din culise lucrurilor , muscrati doar festivul !! imi pare rau !
    Poti sa te informezi de la toti cu care am lucrat de luni de zile si tot am insitat sa se tina !

    E bine sa se afle ca unii culeg roadele si altii sunt premiati !care poate nici NU au vrut sa vina sau trebuia sa fie impinsi din spate sa participe !.
    ZP

  3. yloz
    13 Mai, 2010 la 10:57 pm

    Am fost cum am scris foarte multumit ! dar se poate mult mai bine si mult mai profesionist ! mai ales de catre masteranzi !!!
    ZP

  4. Valentin
    14 Mai, 2010 la 5:40 am

    Hopa, scuzele mele aici stimate coleg Yloz. Am rectificat.

  5. Csabi
    14 Mai, 2010 la 6:24 am

    Oare de ce s-au implicat aşa puţini masteranzi? (cred că doar trei). Nimeni nu se întreabă? E foarte uşor să arunci cu vorbe, în loc să încurajezi oamenii. Nu mă mai mir. Domnule conf.univ.dr. Pasztay, spuneţi-ne vă rog unde am greşit? Chiar aici pe blog deschis că doar aşa învăţăm. Au fost trei lucrări: cu scleroză multiplă, cu sindromul Parder-Willi şi una cu cervicalgii. Să nu rămânem cu un gust amar totuşi, aşteptăm corecturi şi sfaturi. Vă mulţumim anticipat.

  6. ZP
    14 Mai, 2010 la 8:04 am

    Ok Nu trebuie scuze doar realitatea , si nu ceea ce e la suprafata de multe ori in activitati de acest gen .
    Adevaraul e ca Nu avem o masura obiectiva si cu totii am contribuit ( chiar cu o prezenta care le-a placut chiar studentilor si domnului decan ), poate unii mai hotarit si nonstop si la concret !
    Sa facem anual si sa avem chiar o traditie si o renume .
    ZP

  7. carmen
    14 Mai, 2010 la 7:55 pm

    a fost o experienta placut faptul ca am participar la sesiune si ca am reusit sa prezint lucrarea … am avut emotii si imi simteam imima in gat,dar au trecut . ma bucur ca am avut sansa sa particip. pe aceasta cale tin sa i multumesc doamnei doriana ciobanu,care a focut tot posibiulu ca sa reusim,cei de la kineto sa prezentam asa cum speram ca a fost bie lucrarile si sa facem ceva frumos si apreciat… sper sa ramana traditia neintrerupta. ne vedem din nou cu emotii la licenta din iulie. pelitos

  8. ZP
    14 Mai, 2010 la 10:46 pm

    Csabi ,

    TU personal doar ai fost si felicitati in plen !
    Nu stiu ce te deranjeaza !?? M-am referit ca masteranzii puteau sa fie mult mai multi la prezentare , daca se stia de o organizare mai clara .
    Chiar Tu m-ai intrebat pe un e-mail , spunet-im d-l prof ZP , vor fii si masternzi sa nu ma duc numai Eu ?? sau nu mai stii !!
    Deci multi dintre masteranzii chiar mobilizati de mine Nu au luat in serios ( si nu au venit chiar daca au avut PTT trimise mie personal ,
    Doar atat , era totul legat de organizare si nu de altceva
    Spor la munca , si nu la taclale !
    ZP

  9. Csabi
    15 Mai, 2010 la 9:00 am

    Domnule profesor, n-am înţeles că vă referiţi la numărul masteranzilor, am crezut că lucrările au ceva bai. Probabil că au, normal, se poate şi mai bine. Ştiu că v-am întrebat, mă interesa dacă colegii mei prezintă, speram să facem un grup forţos de la master I.De data asta nu a ieşit, la anul va fi mai bine. Vă felicit pentru implicare şi organizare alături de ceilalţi profesori.

  10. Yloz
    30 Mai, 2010 la 10:48 pm

    Sesiune Stiintifica internationala de la Ordea Felix pe 28 / 29 mai 2010 a fost la fel o sesiune reusita si de mare succes a kinetoterapiei Oradene si implicit a celor care au luat parte atat in plen , sectiuni dar mai ales la worksopuri .
    Multumesc si pe aceasta cale tuturor, paricipantilor pentru interesul manifestat la discutiile prezentarile de la la workshoop !!
    ZP.

  1. 13 Mai, 2010 la 7:47 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: