Arhiva

Archive for 2 august, 2011

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ CONTRA CEŢII DE ACUM

2 august, 2011 5 comentarii

Aud şi văd mereu absolvenţi de-ai noştri nemulţumiţi. Cumplit de nemulţumiţi. DE TOT ŞI DE TOATE. De şcoală, de profesori, de sistem, de România, şamd. Ba mai şi stau de vorbă cu ei şi imi spun că acum 15 ani era mai bine pentru cine termina kinetoterapia.  „N-avem posturi, unde o să lucrăm? Ce ne facem?” Mai bine? Plictisindu-mă deja până peste cap subiectul, aprind lanterna, doar-doar s-o face lumină. Adică, dragii moşului, vreau să spun că voi n-aţi înţeles nimic. Chiar nimic… Adică nu ştiţi că aveţi una dintre cele mai bune meserii din lume? Încă nu ştiţi asta?

Ia să vedem cum stă de fapt treaba:

Am terminat facultatea  în 1996, la fel de plin de bani ca oricare absolvent, în sensul că aveam de un corn şi de o cană de lapte. Am fost prima promoţie şi puteam să-mi găsesc mult mai uşor de lucru în kineto. Am ales să rămân la catedră şi să lucrez part-time la Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, deşi aş fi plecat cu dragă inimă în America. Şi pe jos sau cu bicicleta, atenţie, vorbesc foarte serios. Graniţele erau însă ca şi închise, pentru orice ţară era nevoie de viză, nu eram înca in WCPT, nimeni nu ştia de noi, diplomele se recunoşteau foarte greu şi puţini aveam puterea financiară de a emigra.

Concluzie: puteai lucra in Romania pe bani de nimic, îţi puteai lua două slujbe ca să-ţi iasă definitiv ochii din cap şi să-ţi încărunţească tâmplele mai iute. Eu aveam trei… NU puteai merge nicăieri la modul în care se pleacă acum. Plecările şi recunoaşterea erau mult mai dificile. Cei din generaţia mea ştiu foarte bine despre ce vorbesc şi nu ne referim aici la absolventii cu părinţi cu bani care puteau să-i trimită oricând oriunde, sau de cei cu rude în străinătate, ci despre noi, cei normali, studenţii din anii 90. Studenţii săraci care aveam ca singură şansă ţările arabe… Unii îşi amintesc, sper…

Generaţia 2010 nu mai are posturi garantate (în afară de cei cu pile, despre care nu vorbesc), DAR, ATENŢIE, poate pleca oriunde în lume. MUUUUULT MAI UŞOR!!!!! Cu o recunoastere a diplomei care poate dura intre 6 luni si un an, oricine poate lucra pe bani buni într-o altă ţară. Kinetoterapie. Dragi absolvenţi, înţelegeţi asta! Treziţi-vă! Puteţi pleca la muncă în străinătate, legal, puteţi fi apreciaţi şi plătiţi în funcţie de adevărata voastră valoare. Mai e cineva care n-a înţeles ? Dumnezeule, pentru ce am mai publicat interviul cu Anitha Iablonschi?

 Concluzie: ACUM E MULT MAI BINE PENTRU VOI. PUNCT. Dacă te urci în maşină azi, mâine sau poimâine eşti în Franţa. Prezinţi buletinul la frontieră, buletinul, nici măcar paşaportul… Ai actele recunoscute, mergi la interviuri. Între timp te angajezi undeva ca ospătăriţă sau ospătar, după caz.  Dacă nu aţi tăiat frunză la câini, ştiţi deja câteva limbi străine (am postat de nu ştiu câte ori acest lucru, dar nu prea am primit răspunsuri, semn că fu cam degeaba ce făcui, trist adevăr…), sau măcar două. Deci nu vă mai plângeţi! Nici nu vă imaginaţi ce era în sufletele altora pentru care acum doar 15 ani lumea era mult mai închisă. Spre deosebire de noi, viitorul vostru vostru e mai bun. Evident, dacă vă implicaţi şi luaţi taurul de coarne. Un sfat, a la Sven Hassel: OCUPAŢI PARISUL!!! Aici la noi nu vă aşteaptă mare lucru, doar muncă, salarii modeste, un al doilea job, frustrare, chirii mari, nu scriu mai mult…

Am avut vreo 5000 de vizite în 2 luni la postul cu prezentarea lucrării de licenţă. 5000 fără răspuns, nimeni nu a comentat nimic. Greu de crezut, dar totuşi adevărat… Măcar jumătate dintre cei cărora acele modeste indicaţii le-au fost de folos sunt rugaţi să comenteze pe tema exprimată aici pentru că aş vrea să ştiu dacă nu cumva tot ce spun eu e lipsit de valoare, golit de sens şi dacă nu cumva sunt din alt film şi nu prea mai am ce căuta pe aici.

Şi vreau să mai înţelegeţi ceva, blogul ăsta e pentru voi, nu pentru mine.