Prima pagină > KINETOTERAPIE, LIMBI STRĂINE > ACORD FRAK-CNOMK CU PRIVIRE LA KINETOTERAPEUTII ROMÂNI IN FRANTA

ACORD FRAK-CNOMK CU PRIVIRE LA KINETOTERAPEUTII ROMÂNI IN FRANTA


Nu demult spuneam pentru cei care ati mai rămas pe acest blog că Bucuresti Dream Team, adica presedintele in exercitiu al FRAK, doamna Elena Caciulan si secretara FRAK, doamna Daniela Stanca (nu mai scriu profesor CFM doctor şi nici kinetoterapeut doctor, deoarece aceste titluri sunt deja cunoscute, de fapt la titlu ar trebui sa scriu ceva de genul „oameni care vor din tot sufletul binele colegilor lor”) au pregatit ceva special.

De aceasta data este vorba despre o colaborare cu Ordinul Masso-Kinetoterapeutilor francezi. Dream Team a prezentat la sfarsitul lunii februarie la Paris situatia studiilor de kinetoterapie din tara noastra si s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste echivalarea diplomelor din Romania, care se va face mai usor decat inainte. Cand spun echivalarea diplomelor ma refer de fapt la acordarea autorizatiei de exercitare a profesiunii de kinetoterapeut pe teritoriul francez.

Multi se vor intreba ce inseamna asta pentru noi, altii poate ca vor spune” ei, şi???” dar pentru cei care stiu cum stau lucrurile in Franta pasul este enorm, deoarece toti absolventii de kinetoterapie au o sansa mult mai mare de a obtine ceva mai usor autorizatia, mai usor insemnand doar ca vom fi luati mult mai in serios si colegii nostri vor fi mult mai bine informati cu privire la scoala romaneasca de kinetoterapie. Pana la urma fiecare isi alege locul unde doreste sa profeseze, dar de acum inainte francezii vor sti exact ce studii au kinetoterapeutii romani, cei cu 4 ani sau cei cu 5 ani, cum e mai nou, ceea ce cred ca este, repet, un enorm pas inainte.

In numele tuturor colegilor care au intrat macar o data pe paginile mele virtuale, vă multumesc, doamnelor! Jos palaria!

Va atasez si o fotografie de la reuniune, impreuna cu raportul FRAK. Cine i-a mai vazut ii va recunoaste in poze pe Jean Paul David, presedintele ONMK si pe Francois Maignien, presedintele Ordinului MK din Finistere.

Cu intarziere si insotit de scuze, iata si raportul.

raport Franta

  1. Ruxandra
    21 Aprilie, 2012 la 5:36 pm

    Super! E bine de stiu ca se vor deschide usile un pic mai usor si spre Franta!Lucrand in strainatate am auzit nenumarate povesti despre modurile de respingere a kinetilor Romani in Franta …si nu erau din cele mai placute!

  2. Valentin
    21 Aprilie, 2012 la 11:28 pm

    Nu cred ca a respins cineva vreodata un roman numai datorita nationalitatii in Franta. E pana la urma chestie de dosar, de experienta, de acte necesare, de dovezi de activitate, candidatul nu se intalneste cu comisia. Oricum, e un pas foarte important pentru cei dintre noi care vor sa emigreze.
    Ilie, cred ca ai inteles de ce am blocat comentariul tau in legatura cu fiziokinetoterapia si asociatia lor. Nu ne intereseaza. Deocamdata kinetoterapeutul roman poate lucra oriunde in lume, chiar daca sunt tari in care echivalarea merge mai greu. Colegii nostri trebuie sa inteleaga bine acest lucru. FRAK a facut deja un al doilea pas cu acest acord cu francezii, dupa cel dintai al domnului profesor Marcu, de la Yokohama.

  3. Vlad
    24 Aprilie, 2012 la 2:06 pm

    Va rog, puteti atasa si raportul FRAK?

  4. 22 Iunie, 2012 la 4:27 pm

    Buna ziua,

    Angajam kinetoterapeuti pentru Franta cu autorizatie de exercitiu. Cei interesati sa aplice cu cv-ul in limba franceza la petromat.com@gmail.com
    http://www.youmedia.ro
    Asteptam intebarile dvs la adresa mentionata mai sus.
    Multumesc.
    Cu stima,
    Petromat

  5. Valentin
    23 Iunie, 2012 la 9:24 am

    Interesant, o idee buna.

    A nu se uita totusi ca un kinetoterapeut roman care doreste sa lucreze ca salariat (deci angajat) undeva in Franta are nevoie si de autorizatie de munca (autorisation d’exercice), lucru pe care nu-l stie toata lumea, iar aici lucrurile se complica. Autorisation de travail trebuie obtinuta de catre angajator si nimeni nu poate lucra legal fara a avea intai aceasta hartie… Care e indispensabila pentru obtinerea cartii de sejur (titre de sejour).

    De aceea ii sfatuiesc pe cei care au deja autorisation d’exercice sa intre pe http://www.physiorama.fr si sa caute un „remplacement” in liberal (liberal la francezi inseamna cabinet particular). E mult mai simplu. Iar daca va angajati la vreun spital intrebati daca sunt de acord sa faca demersurile pentru a obtine autorisation de travail pe care, repet, trebuie s-o aveti inainte de a lucra. Si inca ceva, nu platiti nimanui niciun fel de comision, exista nenumarate anunturi si aici oamenii sunt mult mai seriosi. Cand cineva iti cere bani, sau coeficient sau mai stiu eu ce, spuneti „STOP” si mai ganditi-va. Si contractele trebuie cititte cu foarte mare atentie.

    Youmedia par OK, scrieti-le si atentie cum cititi printre randuri…

  6. 23 Iunie, 2012 la 10:00 am

    Multumesc Valentin pentru interventie. Din fericire nu se percepe nici un comision din partea noastra pentru aplicatiile la acest job. Posturile sunt urgente, din acest motiv cautam personal cu autorizatie de exercitiu. Plecarile au loc in cel mult 30 zile de la aplicatie.
    Pentru nelamuriri suplimentare nu ezitati sa ne contactati.
    Multumesc.
    Cu stima,
    Violeta Matei

  7. Valentin
    23 Iunie, 2012 la 1:24 pm

    Nu ezitam. Pe mine m-ar interesa un CDD intr-un spital, chiar si o luna, pana in trei. Ce posturi aveti de obicei, adica in ce fel de institutii?

  8. 23 Iunie, 2012 la 1:27 pm

    Cautam kinetoterapeuti si medici pentru spitale de stat si clinici particulare.

  9. kinetoterapeut
    25 Iunie, 2012 la 7:45 pm

    Dna/Dra Matei,
    Sunt kinetoterapeut, am 10 ani experienta in recuperare, un master in kineto si ”eventual” un doctorat! Ce salariu imi oferiti?

  10. 26 Iunie, 2012 la 9:22 am

    Buna ziua,

    Pentru a putea face o evaluare, va rog sa-mi trimiteti cv-ul la petromat.com@gmail.com
    Astept cv-ul dvs pentru a putea discuta.
    Multumesc.

    Cu stima,
    Violeta Matei

  11. Valentin
    26 Iunie, 2012 la 10:27 am

    Puteti sa ne spuneti totusi cu titlul informativ cat ar fi salariul colegului la studiile mentionate, licenta, master, doctorat plus o vechime de 12 ani? Firmele cu care lucrati iau in considerare asa ceva? Inteleg ca exista informatii poate confidentiale, dar ar trebui sa stim totusi despre ce sume vorbim si cat se plateste in Franta… Spun asta deoarece ideea ma intereseaza si pe mine, chiar daca sunt deja aici.

  12. beatrice
    26 Iunie, 2012 la 5:16 pm

    Buna ziua! Foarte interesante anunturile voastre. Eu am diploma de kinetoterapeut, am reusit sa trimit niste acte la Référente des formations sociales et paramédicales
    Pôle Métiers, Formations, Diplômes,insa fara succes! Tocmai din decembrie anul trecut ma chinui sa primesc o nu stiu ce autorizatie. Nu reusesc sa mi dau seama cum pot obtine aceasta autorizatie.Daca ma puteti ajuta cu ceva informatii as fii recunoscatoare! Va multumesc!

  13. 26 Iunie, 2012 la 7:55 pm

    Buna seara,

    Revin cu un raspuns pentru Valentin:

    Beneficii Oferite

    Salarii foarte atractive.

    Prin conventia civila din Franta spitalele si clinicile private nu au voie sa faca vreo

    diferenta intre persoanele care vin din zona Uniunii Europene si persoanele care sunt

    nascute in Franta (KINETOTERAPEUTI de la 1480 euro NET; asistente de la 1460

    euro NET);

    Plecarea se face foarte rapid de la alegerea cv-ului maxim 1 luna;

    -Candidatului nu i se percep taxe: compania franceza plateste tot ( avion, deplasare de la aeroport la spital si la locul de cazare), in momentul acceptarii, candidatul stie in ce spital va merge, si care este salariul efectiv.

    Pentru Beatrice:

    http://www.youmedia.ro/index.php?afiseaza=Acte
    In curand ne vom ocupa noi de obtinerea acestei autorizatii de exercitiu cand vom finaliza toate procedurile.
    Am sa revin cu amanunte cand vom pune la punct toate etapele obtinerii si bineinteles ca se duc tratative cu autoritatile competente in vederea solutionarii acestei autorizari de catre compania noastra.

    Daca aveti nelamuriri astept intrebarile dvs pentru a le putea solutiona.

    Toate cele bune,
    Violeta Matei

  14. kinetoterapeut
    27 Iunie, 2012 la 7:16 am

    Violeta Matei,
    Pentru ce va mai trebuie CV-ul meu , dac’ v-am dat detalii cu privire la experienta si la statutul meu? In plus am toate actele necesare (l’autorisation d’exercice inclus)!
    Ma intereseaza salariul, fiindca am cateva oferte… si nu stiu pa care sa o aleg!
    Intelegeti?
    Multumesc!

  15. Valentin
    27 Iunie, 2012 la 9:28 am

    Violeta, nu am auzit pe nimeni in Franta sa lucreze pe un salariu asa de mic, 1480… Repet, autorisation de travail ramane extrem de importanta si trebuie obtinuta de spitalul care te angajeaza…
    Beatrice, cred ca nu ai inteles unde trebuie sa trimiti autorizatia. Daca asta e informatia de care ai nevoie, cauta cu atentie pe blog, am scris despre asta de mai multe ori.

  16. 27 Iunie, 2012 la 9:30 am

    Valentin, salariul incepe de la 1480, am specificat destul de clar. In functie de experienta, este normal, se mareste si salariul !

  17. as@ss.com
    27 Iunie, 2012 la 6:49 pm

    Buna ziua,
    Pentru UK sau Australia (stiu e departe, dar e telul meu) stiti daca/cum se po echivala studiile si profesa acolo?
    Nu stiu ce sa aleg, kinetoterapie sau bfkt , sunt viitor student.

  18. daniel
    29 Iunie, 2012 la 7:17 pm

    Sunt icentiat in educatie fizica si sport ,daca urmez cursurile unui master in kinetoterapie pot obtine certificatul de libera practica .

  19. Valentin
    29 Iunie, 2012 la 11:00 pm

    Nu cred, Daniel. Trebuie sa ai si licenta in kinetoterapie ca sa ai adeverinta de libera practica.

  20. daniel
    2 Iulie, 2012 la 7:24 pm

    mes

  21. Valentin
    3 Iulie, 2012 la 10:26 am

    Am inteles. Ce comision percepeti pentru asta? Cred ca e bine de stiut.

  22. Alexandru
    7 Iulie, 2012 la 11:02 pm

    Buna,anul acesta 2012 am termina kinetoterapie, si am lucrat ca voluntar si salariat in timpul facultatii kinetoterapeut, am experienta, stiu si francaza mediu. Si vreau sa merg in Franta ca kinetoterapeut, pot sa muncec pe perioade lungi. Si mar interesa sa merg prin firma dumnevoastra petromat.com@gmail.com, ce trebuie sa fac, si daca am sase sa fiu ales? Cu stima Alexandru mail: sasa.rijii@yahoo.com

  23. Valentin
    8 Iulie, 2012 la 12:58 pm

    Alex, va trebui sa alcatuiesti si sa trimiti un dosar pentru obtinerea autorizatiei de exercitiu, dupa care astepti sa primesti raspunsul si probabil stagii, programa noastra de 2012 nu corespunde din pacate prea mult cu a lor. Apoi, daca nu stii limba franceza, sansele sa te adaptezi intr-o unitate unde exigentele sunt normale sunt extrem de mici. Nimeni nu angajeaza un om care nu vorbeste franceza decat daca este vorba de o institutie de care francezii fug ca dracul de tamaie, un loc unde ai avea probabil o multime de pacienti pe zi si un salariu mai slab. Ma rog, tu vorbesti franceza la nivel mediu, de nu va fi probabil o problema.

    Inca o chestie de care vad ca nimeni nu vorbeste este AUTORISATION DE TRAVAIL, fara de care nu poti lucra legal in Franta si care trebuie obtinuta de angajator, anterior venirii tale. Atentie la firmele care promit marea cu sarea, daca iti spun ca vei avea si autorisation de travail, atunci e OK, daca nici nu pomenesc despre asta, atunci te lasa in Franta dupa ce platesti probabil un comision, iar cei care te-au angajat si care poate nu stiau ca ai nevoie de autorisation de travail te dau afara urgent pentru ca nu lucrezi de fapt legal.
    Sa nu ma intelegeti gresit si nici sa nu disperati si aici se lucreaza ilegal sau pe la limita, insa e bine sa stiti dinainte de ce va puteti lovi.
    Intrati pe saitul ordinului din franta la rubrica „VENIR EXERCER EN FRANCE” si ai ales nu confundati autorisation d’exercice su autorisation de travail.
    Mult succes tuturor!

  24. beatrice
    30 Iulie, 2012 la 5:31 pm

    Multumesc Violeta Matei! M am descurajat deja…astept in continuare ! Problema e ca am dosarul aproape complet, mi au mai cerut inca o chestie si nu mi dau seama ce anume! Ceva de genul😮 lista cu nr. si varsta pacientilor cu care am lucrat in timpul stagiilor pe perioada facultatii.Daca stiti despre ce este vorba va rog sa mi dati un indiciu, sfat orice mi ar fi de folos! Va multumesc!

  25. Valentin
    30 Iulie, 2012 la 6:01 pm

    Cine v-a cerut asa ceva? Daca francezii, atunci din ce departament? Nu este normal, nu am mai auzit asa ceva. Cred ca ati putea scrie direct la Ordin, sa cereti lamuriri.

  26. beatrice
    5 August, 2012 la 5:30 pm

    am scris mai sus unde am trimis:Référente des formations sociales et paramédicales
    Pôle Métiers, Formations, Diplômes! Au zis ca dosarul este incomplet si ca mai am nevoie de o lista cu varsta pacientilor, chiar daca am trimis programa analitica in care sunt trecute obecte precum: geriatrie, pediatrie etc…Despre ce Ordin vorbiti? Cum pot intra in legatura?Multumesc!

  27. beatrice
    5 August, 2012 la 5:57 pm

    Buna seara! Cum ne putem inscrie in Congresul de la Bucuresti din 4-6 octombrie 2012?

  28. Valentin
    5 August, 2012 la 6:54 pm

    Vorbesc despre Ordinul Kinetoterapeutilor din Franta. Cauta pe net ordremk.fr si acolo „venir exercer en France”. Trebuie sa trimiti dosarul altundeva.
    Oricum, stai pe-aproape, scriu eu zilele astea cate ceva sa se inteleaga ceva mai bine.

  29. Valentin
    5 August, 2012 la 6:55 pm

    Scrie in anunt cum va puteti inscrie, la articolul despre congres.

  30. valentin
    14 August, 2012 la 9:04 pm

    Buna, poate cineva sa-mi spuna care sunt primii pasi in alcatuirea dosarului pentru a profesa in strainatate?ms

  31. Valentin
    14 August, 2012 la 9:54 pm

    Valentine, pentru Franta ai primit raspunsul de la Savian Dumitru Dragan, pentru alte tari nu pot sa-ti spun, deoarece nu stiu. Daca exista cineva care ne poate lumina pentru in privinta asta, il(o) rugam sa o faca si, evident, ii multumim anticipat.

  32. Daniela
    4 Septembrie, 2012 la 9:07 am

    Buna ziua. Ma bucur ca am gasit acest blog si ma bucur sa aud ca este o colaborare cu Ordinul Masso-kinetoterapeutilor din Franta, dar, din pacate nu stiu cat e valabila.
    Am prieteni care si-au depus dosarul in Franta pentru eliberarea autorizatiei de libera practica (printre care si eu) si am primit raspuns negativ.Bineinteles ca sunt si colegi care au primit stagii si asta e un caz fericit. Depinde foarte mult de regiunea in care este depus dosarul.
    Eu am trimis un dosar si la Paris la Ordinul kinetoterapeutilor si mi-au zis ca trebuie sa fac dovada a 1400 ore de stagii ca sa primesc autorisation d’exercice ceea ce nu este posibil deoarece in facultate se face mai multa teorie si mai putina practica.
    Mie mi se pare destul de complicat demersul pentru Franta pentru cei care au terminat „kinetoterapia”.
    Care este diferenta intre cei cei care au terminat specializarea de Balneo-fizio-kinetoterapie din cadrul Universitatii de Medicina si cei care au terminat specializarea „Kinetoterapie si motricitate speciala” din cadrul FEFS?

  33. beatrice
    5 Septembrie, 2012 la 9:15 pm

    Buna seara! Vreau sa ma inscriu la congresul de pe 4-6 oct si nu reusec. Intru pe articol si ma trim pe alta pagina…daca poate cineva sa mi trimita link ul. Va multumesc!

  34. Valentin
    5 Septembrie, 2012 la 9:19 pm

    Beatrice, scrie la dana_stanca@yahoo.com sau suna la tel acesta: 0722.839.882.

  35. beatrice
    5 Septembrie, 2012 la 9:26 pm

    Ok ! multumesc frumos

  36. ana chala
    8 Septembrie, 2012 la 12:12 am

    buna seara!
    CABINET DE KINETOTERAPIE ,LANGA LYON , 60KM ,CAUTA 2 KINETOTERAPEUTI CU AUTORISATION D’EXERCICE obtinute,pentru liberal,post stabil si pe termen lung.
    Autorisation de travail nu este necesera , persoane neserioase sa se abtina.
    Cifra de afaceri in liberal-de la 6000€/luna in sus
    .ce ramane in mana de la 3800€ net/luna.
    posturile sunt pe termen lung,cel putin 3 ani de colaborare ,orasul are 25000 de locuitori.
    DE PREFERAT 2 PERSOANE MOTIVATE ;
    LUCRU IN LIBERAL , o secretara prezenta pt adaptare si invatat sistemul de securitate sociala.

    retrocession 25 la suta din CA,nici o diferenta de remunerare fata de un francez.

    patologie diversa ,profilaxie multa,bun nivel de studii de preferinta.
    2 COLEGE ROMANCE DEJA ,F SERIOASE,
    AJUTOR PT CAZARE SI FORMALITATI

    NIVEL BUN DE LIMBA FRANCEZA NECESAR;

    PAS SERIEUX S’ABSTENiR.

    nr tel 0033684906347(mobil direct) ,puteti sa imi trimiteti eventual un mesaj ,complet,daca sunteti interesati.
    Mme Chala

  37. Valentin
    11 Septembrie, 2012 la 10:26 am

    Madame Chala, de cand asteptam asemenea mesaje… Va multumim. Iata deci ce inseamna sa lucrezi in Franta intr-un cabinet particular…

  38. Bo
    12 Octombrie, 2012 la 1:42 pm

    buna ziua!!! sunt abolvent al facultatii de balneofiziokinetoterapie la medicina si in prezent student la master – kinetoterapie.am o experienta de 3 ani in domeniu si certificat de libera practica obtinut de la OAMR.pentru a lucra ca si kinetoterapeut in Franta trebuie ai certificat de libera practica si de la FRAK? Va multumesc! Numai bine!

  39. Valentin
    13 Octombrie, 2012 la 12:44 pm

    Buna, Bo. Dosarul pentru Franta l-am afisat deja pe blog, nu stiu daca te recunosc ca si bfkt de medicina, trebuie sa trimiti dosarul ca sa vezi. Atentie, nu stiu, nu am spus ca diploma ta nu este recunoscuta, sa nu ma intelegi gresit. Ai nevoie de o adeverinta ca esti inscris in FRAK, si de autorizatia de libera practica obtinuta de la directia de sanatate publica a judetului in care locuiesti.

    Insa cum la ora actuala la francezi exista autonomie teritoriala, deci fiecare departament are un fel de „criterii proprii”, e foarte important unde depui dosarul. Deja cred ca e chestie de noroc, unii obtin autorizatia rapid, altora li se dau stagii, altii sunt respinsi fara sa li se dea stadii (ultima situatie e absurda, ar trebui sa-ti spuna exact ce ore iti lipsesc ca sa fii aliniat la programa lor si deci sa-ti completezi prin stagii nr de ore ca sa poti primi autorizatia).

    Intereseaza-te, scrie in mai multe locuri la ARS (Association Regionale de Sante), vezi ce iti raspund, intreaba care sunt cerintele, cezi cate ore de stagiu clinic cer ei, vezi cate ai tu, gandeste-te bine de tot si trimite. Principala lor cerinta e sa ai 1400 de ore de stagii clinice. Asta include si lucrarile practice. NU stiu de ce totul devine parca din ce in ce mai dificil. Asta nu inseamna ca trebuie sa disperi. Poti depune dosarul intr-o singura regiune, sa nu uiti asta, iata de ce e foarte important unde depui si cercetarea prealabila.

    Dosarul cuprinde mai multe piese, il gasesti pe blog. Am auzit ca ar fi absolventi de bfkt care lucreaza in Franta, deci incearca. Mult succes.

  40. T.C.
    28 Decembrie, 2012 la 11:51 am

    Buna ziua….Sunt absolvent al U.M.F. Iasi si am specializarea de BFKT, am trimis dosarul in Franta pentru a obtine autorizatia de practica si in luna noiembrie am primit decizia de la ei in care imi spuneau …conform articolului L4321-4 din codul de sanatate publica dosarul imi este refuzat si sustin ca educatia mea si experienta practica sunt mai degraba de instructor de educatie fizica si sport nicidecum nu se potrivesc cu cu cele ale unui kinetoterapeut-maseur.Curios este faptul ca am colegi de facultate care lucreaza deja in Franta ca kinetoterapeut…si sunt destul de numerosi…Ma puteti invata ce e de facut…se poate eventual sa aplic intr-o alta regiune..Multumesc!

  41. Valentin
    28 Decembrie, 2012 la 11:09 pm

    Cătăline, unde ai depus dosarul? Ideea e sa depui într-adevăr altundeva. Câţi colegi de ai tăi lucrează si unde au obţinut ei autorizatia? Hai sa afle si alţii, pentru mine chiar dacă eşti de la BF esti tot de-al meu. Scrie-mi pe blog si încearcă sa depui unde merge sigur treaba pentru ca din păcate nu merge peste tot. Evident, la a două regiune în care depui ai înţeles ca nu povesteşti nimic despre prima. Mai departe cred ca e tot din păcate chestie de noroc…
    Mult succes si la mulţi ani!!!

  42. Alina
    26 Ianuarie, 2013 la 4:37 am

    Buna! Am niste mici nelamuriri si daca are cineva o parere(mai mult sau mai putin avizata) in legatura cu ele mi-ar fi de mare ajutor. Dintre studentii absolventi de bfkt si absolventii de kinetoterapie care au mai multe sanse sa isi gaseasca de munca mai usor in tara sau in strainatate? Specializarea de balneofiziokinetoterapie este recunoscuta in strainatate la fel de mult precum kinetoterapia? Care e diferenta intre indatoririle unui asistent de balneofiziokinetoterapie si a unui kinetoterapeut(cu exceptia faptului ca cei de la bfkt fac si balneoterapie)?

    P.S. Scuzati caracterul infantil al intrebarilor!🙂

  43. Valentin
    29 Ianuarie, 2013 la 1:24 pm

    Draga Alina,
    Daca iti spun ca kinetoterapia are mai multe sanse, declansez un nou razboi mediatic, asa ca nu am s-o fac. Iti povestesc doar despre facultatea de la Educatie Fizica, deoarece nu stiu prea multe despre modul cum isi echivaleaza ceilalti diplomele. Cu kinetoterapia esti recunoscut in Franta, suntem deja un grup destul de maricel aici.

    Unii de la balneo au incercat sa obtina autorizatia de practica aici, poate au reusit deja, altii au intampinat dificultati. Nu detin date exacte. E bine sa stii ca si celor de la kinetoterapie li se dau stagii daca programa analitica nu corespunde exigentelor frantuzesti. I-am rugat pe colegii de la balneofiziokinetoterapie sa scrie cum au facut ca sa-si recunoasca studiile in Franta, dar inca astept raspunsul…

    Despre gasitul de lucru in tara nu pot sa-ti spun nimic, problema devine prea complicata, sunt plecat deja de un an si nu mai cunosc exact realitatea din teren. Ii rog insa pe alti colegi sa ne ajute cu informatii.

  44. alfi
    6 Februarie, 2013 la 7:43 pm

    Buna ziua
    Sunt studenta la Facultatea de educatie fizica si sportiva, specializarea kinetoterapie si la terminarea cursurilor as dori sa exersez in Franta.In timpul vacantei de vara as dori sa fac un stagiu intr-un cabinet particular din Franta. Ati putea sa-mi spuneti, va rog ce acte sunt necesare? Multumesc

  45. Valentin
    6 Februarie, 2013 la 9:48 pm

    Dacă vrei un stagiu ca sa înţelegi cum merge treaba pe aici poţi veni la mine. Ca sa faci stagii nu ai neapărat nevoie de acte. Poate vreo adeverinţă tradusă din care sa rezulte ca esti studentă. Sa lucrezi fără acte e mai greu în privat. Vorbesti franceză? Limba e foarte importantă.

  46. Savian DRAGAN
    11 Februarie, 2013 la 10:50 pm

    ….poate vine o luna la tine si una la mine, ce spui Vali?

  47. Valentin
    12 Februarie, 2013 la 2:12 pm

    Poate sa mearga unde vrea, sunt de acord. Cu cat mai multe cabinete, cu atat mai bine.

  48. Pana Monica
    11 Martie, 2013 la 2:03 pm

    Buna ziua,
    Eu am terminat fiziokinetoterapia (5ani) si mi-am trimis actele in Franta pentru echivalare. Trebuie sa merg 2 luni sa fac stagii acolo, dar pentru asta mi-au cerut asigurare de accidente de munca si boli profesionale. Stie cineva unde imi pot face aceasta asigurare ca sunt disperata! Caut de 4 luni si nu gasesc nimic. Varog sa-mi raspundeti daca stiti cum se procedeaza.
    Multumesc.

  49. Valentin
    11 Martie, 2013 la 8:54 pm

    Bravo. Cel mai usor lucru este sa-ti faci asigurari la astia. Cand ajungi in Franta cauti o agentie MACSF, poti intra eventual pe situl lor, macsf.fr. Ei sunt cei mai buni dupa parerea mea, se ocupa in general de personalul care lucreaza in sanatate. Le ceri Responsabilite civile professionnelle si gata. Ai facut un pas enorm, felicitari!!!!

    Intra aici>http://www.macsf.fr/nos-produits-et-services/assurances-professionnelles/responsabilite-civile-pro-protection-juridique-pp.html

    Welcome in the club.

  50. Pana Monica
    13 Martie, 2013 la 12:01 am

    Nu m-ati inteles. Eu nu pot sa merg acolo decat dupa ce imi fac asigurare. Acolo nu imi pot face deoarece nu am rezidenta. Imi trebuie si asigurare pentru responsabilitate civila, dar asta nu e problema, problema e asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale. E destul de complicat. Ma gandeam ca cineva care a trecut prin asta ma poate ajuta. Dar ori nu vor sa spuna, ori sunt singura din tara care se chinuie cu toate prostiile astea.

  51. teo
    13 Martie, 2013 la 12:13 am

    Buna,Pana Monica, daca poti sa ma ajuti cu niste raspunsuri:

    Ai avut nevoie adeverinata sau carte de munca care sa demonstreze 2 ani experienta?

    In ce regiune ai depus dosarul?

    In ce an ai terminat?

    Multumesc

  52. Pana Monica
    13 Martie, 2013 la 12:54 pm

    Buna Teo! Eu am terminat facultatea in 2009, ultima generatie cu 5 ani. Am depus actele in Provence Alpes Cote D’Azur! Nu mi-au cerut nici un document prin care sa le demonstrez ca am experienta! Am luat lista cu acte de pe http://www.ordremk.fr/. Prima data am depus dosarul prin august 2011. Trebuie sa te inarmezi cu multi nervi daca nu ai pe nimeni care sa te ajute. Eu m-am chinuit singura si ma chinui in continuare pentru ca am tot felul de piedici!

  53. Pana Monica
    13 Martie, 2013 la 12:59 pm

    Buna Valentin! E usor de spus sa merg in Franta, dar cam greu de facut pentru ca eu nu am unde sa merg acolo si nici nu-mi permit sa stau la vreun hotel pana rezolv toate problemele! Si inca o data iti spun ca am asigurare pentru responsabilitate civila, dar mie mi s-a cerut asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

  54. Valentin
    13 Martie, 2013 la 6:29 pm

    Atunci inseamna ca si aceasta asigurare se poate face acolo unde ti-ai facut-o pe cea de responsabilitate civila profesionala. Trebuie sa-ti gasesti un centru de reeducare functionala unde sa faci stagiile. Unii iti dau si o camera la un pret modic, altii chiar si masa, pentru ca atunci cand faci stagiile, tu de fapt muncesti. Ai primit exact ce stagii trebuie sa faci si o lista cu locurile in care le poti face? Poti sa le faci in alte regiuni?

  55. Pana Monica
    14 Martie, 2013 la 11:20 am

    Eu mi-am depus dosarul pentru recunoasterea diplomei de fiziokinetoterapeut la „Direction Regionale de la Jeunesse des Sports et de la Cohesion Sociale” in Provence Alpes Cote d’Azur . Dupa evaluarea dosarului si in special a documentului in care se specifica stagiile facute in cei 5 ani de facultate, comisia de evaluare a considerat ca am niste lipsuri in anumite domenii: pediatrie, neuromuscular, geriatrie si cardiorespiratorie, adica nu am facut in facultate numarul de ore de stagii pe care il doresc ei. Mi-au trimis un document prin care ma pun sa aleg intre un examen scris si oral din domeniile respective sau cate 2 saptamani de stagiu din fiecare. Eu am ales sa fac stagiile. Pentru aceste stagii mi-au cerut asigurare de raspundere civila si asigurare de accidente de munca si boli profesionale, pe care nu, nu pot sa o fac unde am facut-o si pe cea de raspundere civila pentru ca firmele private de asigurari din Romania nu asigura pentru accidente de munca si in special boli profesionale. Dupa ce le trimit aceste asigurari, mi-au mai scris acolo, ca ma vor pune in tema cu regiunile unde pot face stagiile, (pentru ca nu se fac oriunde) si numai apoi voi sti si perioada cand va trebui sa plec. Asta e tot ce stiu deocamdata. Sper sa reusesc cu asigurarea aia.

  56. Valentin
    14 Martie, 2013 la 2:11 pm

    Asigurarile astea eu le-am facut in Franta, fara sa fi avut drept de rezidenta, asa cum ti-am mai spus. Pentru stagii, cand ai lista sa suni sa intrebi daca iti pot asigura o camera cu chirie mica sau chiar gratis, unii fac asa ceva. Eventual poti face mai multe stagii la acelasi spital, sau centru de recuperare.
    Mult succes!!!!

  57. mihai
    19 Martie, 2013 la 10:56 pm

    Salut Valentin, eu cred ca cel mai bine este sa mergem personal sa cautam stagii la clinici in Franta, asa putem afla de la sursa cum merge sistemul, ce parere ai?

  58. 21 Martie, 2013 la 12:16 am

    Aşa este. Costisitor şi-ţi mănâncă mult timp. Eu am încercat varianta asta, am fost la 3 spitale personal şi peste tot mi-au spus să le trimit un „curier” pentru stagiu. Adică să-i contactez prin poştă mai întâi.
    Pe toţi cei care au de făcut stagii pentru echivalare în pediatrie îi pot ajuta.

  59. mihai
    22 Martie, 2013 la 3:26 am

    Merci Valentin si Csabi pt raspuns, daca totusi am trimis cererea pt Paris Ile de France si o sa am un refuz ar mai fii o sansa sa aplic pt alta regiune mai tirziu? Inteleg ca cea mai buna regiune ar fii Bourgogne. Evaluarea dosarului se face numai pe baza actelor trimise sau ai sansa unui interviu, totusi, altfel cum pot vedea nivelul de franceza?

  60. savian
    22 Martie, 2013 la 11:26 am

    Salutare,
    Pentru cei carora li-i se dau stagii de facut, in specializarile: geriatrie, ortopedie, neurologie, REPET: II POT AJUTA SA LE FACA!!!! De asemenea va pot indruma pentru stagiile Cardio vascular si Respirator.
    Numai bine!

  61. Gabi B
    26 Martie, 2013 la 6:49 pm

    Salut Vali, sunt o veche cunoștință de-a ta, am terminat în 1999 Kineto la Oradea și lucrez de 13 ani în domeniu și sunt foarte curios cum se lucrează în Franța la cabinet privat, ca la noi știm cum e…casa nuface

  62. Gabi B
    26 Martie, 2013 la 7:01 pm

    Salut Vali, de la Nucet te deranjez, sunt din promoția 1999 de la Oradea. Sunt curios care este relația cu CAS în cazul cabinetelor private…ca la noi fără medici de specialitate MFR nu face nimeni contract cu tine.

  63. Gabi B
    26 Martie, 2013 la 7:22 pm

    Revin și doresc să le spun tuturor colegilor Kt sau Fkt că problema noastră cea mai mare este ca medicii de MFR vor sa ne tina jos, să fim mana lor de lucru… și ei sa se mândrească cu rezultatele… După 13 ani de experiență chiar știu ce vorbesc, mai ales că am lucrat 12 ani in spital fără medic de MFR și pot sa fac diferenta

  64. Valentin
    27 Martie, 2013 la 9:44 pm

    Nu stiu cum e cu casa de asigurari in Romania, nu am avut cabinet privat. Daca stie cineva il rugam sa ne spuna.

  65. mihai
    27 Martie, 2013 la 10:48 pm

    Exista posibilitatea unei noi aplicatii pe o alta regiune din Franta in cazul unui refuz?

  66. Gabi B
    28 Martie, 2013 la 8:23 am

    As dori sa știu cum este treaba în Franța cu casa de asigurări… Se poate și fără medic sa ai contract?

  67. Valentin
    28 Martie, 2013 la 10:52 am

    Mihai, teoretic nu ai voie, insa ce ar fi de facut altceva? Fiind autonomie regionala, fiecare comisie face ce crede. Ei insa te pun sa dai o declaratie pe onoare ca nu ai depus in alta parte. In unele regiuni nu iti dau dosarul inapoi.
    Tu hotarasti.

  68. Valentin
    28 Martie, 2013 la 10:54 am

    Gabi, aici e mai simplu. Daca iti deschizi cabinet privat te inscrii la CPAM, casa lor de asigurari, apoi la URSSAF, care este un fel de organizatie care strange cotizatiile pentru sanatate. Practic asta e contractul, inscrierea la ei, la aceste doua institutii, ma rog, trebuie sa te mai inscrii si al CARPIMKO, casa de pensii a perdonalului din sanatate.

    Nu ai nevoie de medic, medicul nu iti trimite nimic, pacientii vin singuri cu trimiterile. Deci medicul poate recomanda, dar nu te trimite direct la un anume kinetoterapeut. Asta inseamna ca daca esti bun profesional, vine multa lume, oameni care afla unii de la altii sau chiar de la medici, care pana la urma te recomanda neoficial.

  69. Gabi B
    28 Martie, 2013 la 11:20 am

    Mulțumesc Vali, deci se confirmă încă odată vorba „ca la noi la nimeni”.

  70. Gabi B
    28 Martie, 2013 la 11:41 am

    La noi putem avea cabinete private și singuri dar nu în contract cu casa pt că nu încheie contracte cu noi și fără contract e greu sa supraviețuiești contra cost. Știu cum e pt ca am o colega care are cabinet de ceva vreme și dacă nu ar lucra cu normă întreagă la spital nu ar supraviețui.

  71. Ionut
    17 Aprilie, 2013 la 11:22 pm

    Salutare! Am si eu o intrebare, aveti cumva idee daca exista o firma sau o persoana care se ocupa cu alcatuirea tuturor actelor necesare pentru obtinerea autorizatiei de exercitiu ? Va multumesc

  72. Valentin
    18 Aprilie, 2013 la 1:16 am

    Salut. Există. Ferească-te Dumnezeu de ei. Cei mai mulţi au comisioane ascunse. Unora li se oferă 1400 de euro salariu în centre de reeducare. Aşa salarii nu există pe aici, iar alţii zic ca aceste firme ar lua comision direct de la unitatea în care omul este angajat prin firmă. O a treia categorie va sări acum în sus spunând ca nu e aşa. Tu însă lasă lenea si atacă. Fa-ti singur dosarul. Crezi ca vreun intermediar iti vrea binele??? Porneşte si vei vedea ca esti mult mai puternic decât iti imaginezi. Si schimbă-ti mailul, fa-ti unul profesional cu numele tau. Cine m-ar lua vreodată pe mine în serios dacă as avea un mail de genul rocky244@nustiuce.com????

  73. Ionut
    23 Aprilie, 2013 la 2:54 pm

    Multumesc Valentin pentru raspuns. Ati fost o persoana in plus care a incurajat ideea ca cel mai bine iti faci actele singur! Aceeasi idee a reiesit si dupa ce am vorbit cu marea majoritatea a fostilor colegi, care lucreaza acum acolo, ei adaugand ca, cel putin pentru inceput, pana ne acomodam cu limba si cu tara, este de preferat sa alegem intai sa lucram in terme iar mai apoi in spitale, cabinete, etc.
    Folosesc acest mail si nu cel oficial din alte considerente.

  74. Valentin
    23 Aprilie, 2013 la 6:26 pm

    OK cu mailul, Ionut. Insa de ce in ferme? Secretul e sa gasiti spitale unde ei nu se duc, locuri izolate, ca si clinica kerlena de la Roscoff, sau chiar CRF Treboul, unde am debutat eu. O franceza la nivel de nota 7 si e bine.

    Francezii si nici alte natii nu se inghesuie in Bretagne. Mai sunt ai alte asemenea zone, trebuie doar sa le cautati. Acolo, lucrurile devin ceva mai simple.

  75. Ionut
    23 Aprilie, 2013 la 7:48 pm

    Am inteles.Si presupun ca in zonele astea si autorizatia de exercitiu se obtine mai usor, nu?

  76. 3 Mai, 2013 la 2:21 pm

    Savian, eu am de facut stagii in unele domenii specificate de tine. am fost acceptata la un spital dar nu am putut merge pentru ca nu imi ofereau cazare. Acum încerc sa obtin aprobare de la un centru cunoscut,care ar oferi cazare, dar foarte greu reușesc sa vb cu kineto responsabil.
    Am asigurare făcută pentru stagii încă din August 2012 (cerută de cei de la DRJSCS). Din cate am înțeles de la DRJSCS nu e neaparat sa faci stagiile in reuniunea unde ai depus dosarul. Dacă știi centre care primesc stagiari si oferă cazare astept raspuns din partea ta, numai bine

  77. Savian DRAGAN
    4 Mai, 2013 la 11:11 pm

    CRRF ”LE BOURBONNAIS””,7 rue de la Roche, 71140, BOURBON LANCY. Trimite cererea pentru stagiu, CV-ul, o copie de pe hartia de la DRJSCS pe aceasta adresa, in atentia Dlui Director P. NEBOUT si asteapta raspuns; roaga-l de asemenea sa-ti ofere cazare, fiindca se poate obtine. Tine-ma la curent cu situatia ta. Succes!
    SD

  78. savian
    6 Mai, 2013 la 9:30 am

    Ptr Melisa
    Scrie-mi pe adresa mea personala saviandragan@yahoo.com si-ti voi da e mailul directorului; am vb cu el in dimineata aceasta
    Pe curand

  79. 6 Mai, 2013 la 1:34 pm

    Savian nu ai o adresa de e.mail de acolo? Ar funcționa mai repede. Merci

  80. Savian DRAGAN
    6 Mai, 2013 la 9:48 pm

    Melisa, de ce nu intelegi ca nu pot sa-i fac publica adresa personala? Deja imi ”pun obrazul”….nici macar nu te cunosc!

  81. 8 Mai, 2013 la 12:32 am

    Înțeleg, doar ca la mine apar mesajele cu o întârziere destul de mare, cam 24 de ore….

  82. Pana Monica
    8 Mai, 2013 la 9:19 am

    Popovici Melisa :
    Savian, eu am de facut stagii in unele domenii specificate de tine. am fost acceptata la un spital dar nu am putut merge pentru ca nu imi ofereau cazare. Acum încerc sa obtin aprobare de la un centru cunoscut,care ar oferi cazare, dar foarte greu reușesc sa vb cu kineto responsabil.
    Am asigurare făcută pentru stagii încă din August 2012 (cerută de cei de la DRJSCS). Din cate am înțeles de la DRJSCS nu e neaparat sa faci stagiile in reuniunea unde ai depus dosarul. Dacă știi centre care primesc stagiari si oferă cazare astept raspuns din partea ta, numai bine

  83. Pana Monica
    8 Mai, 2013 la 9:27 am

    Buna Melisa,
    Spune-mi, te rog, unde ti-ai facut tu asigurarea? Eu din noiembrie 2012 ma chinui si nu gasesc unde as putea sa-mi fac asigurare de accidente de munca si boli profesionale! Firmele private din Romania din cate am vazut nu au asa ceva! Te rog mult de tot sa-mi spui! Multumesc!

  84. Valentin
    8 Mai, 2013 la 3:43 pm

    Melisa, scrie-i direct, asa ai sanse sa astepti mai putin.

  85. 8 Mai, 2013 la 4:09 pm

    Pana Monica scrie.mi pe melisa_p2007@yahoo.com si vb.

  86. 8 Mai, 2013 la 4:11 pm

    Da, Valentin, merci am lamurit pb.:)

  87. Valentin
    8 Mai, 2013 la 7:08 pm

    Bravo. Si te duci acolo pana la urma?

    Cred ca e important daca ne spuneti si unde ati facut asigurarile si unde faceti stagiile sa stie lumea, e important sa ne ajutam, indiferent de tabara, fzk, brfk sau kt, cand e vorba de emigrare trebuie sa schimbam idei la modul constructiv, nu suntem noi de vina ca avem in tara interese, bisericute si tot ce stim…

    Asta si pentru ca la francezi exista locuri unde totul merge bine pentru noi, dupa cum si locuri in care e mai bine sa nu ajungi, locuri unde poti fi blocat ani de zile. Si apoi, de ce sa facem cu totii aceleasi greseli cand le putem evita?
    Mult succes, Melisa.

  88. 8 Mai, 2013 la 10:40 pm

    Valentin, e prea devreme pt un raspuns dacă merg sau nu, eu sper sa fiu acceptata.
    Eu am reușit sa fac asigurarea la ASTRA, mi.au semnat chiar si un attestation d’asurance trimis de cei de la DRJSCS, cu acest attestation am primit si scrisoarea pe baza careia am dreptul de a începe stagiile.
    Multumesc si felicitări t blog, ma bucur ca am dat peste el

  89. savian
    30 Mai, 2013 la 11:56 am

    Salutare tuturor,
    Pentru cine exerseaza sau va exersa curand in Franta si daca este interesat sa lucreze cu mine la cabinetul meu privat (liberal) ca si asistent, il rog sa-mi lase un mesaj pe adresa mea personala: saviandragan@yahoo.com
    Cu bine,

  90. Matei
    13 August, 2013 la 11:43 am

    Cautam fizioterapeuti pentru Franta cu minim 3 ani experienta pentru cabinete particulare, iar fara experienta in spitale de stat.
    Cerinta de baza este sa cunoasteti limba franceza la nivel avansat.
    Pentru alte detalii va rugam sa ne contactati.
    Salariu atractiv.
    Cv-ul se transmite in limba franceza la petromat.com@gmail.com

    Cerinte:
    – Diploma de fizioterapeut (4 ani)
    – Certificat pe diferite „etape” (partea practică a studiilor, internship – cu 5×140 ore bine documentate în fiecare disciplină – este necesar să se prezinte diploma conform criteriilor de franceză / Europeană, inclusiv stagii de practică în detalii (ex: cel puțin 1400 oră = 40 săptămâni) cu 700 ore, în cele 5 discipline principale ca: pediatrie, geriatrie, traumatologie, neurologie , visceral și cardio-respiratorii, 140 ore fiecare)
    – Pașaport sau carte de identitate
    – Permisiunea de a lucra în Franța (daca nu aveti, va putem ajuta in obtinerea autorizatiei de libera practica emisa de DRJSC – Directions Regionales de la Jeunesse des Sports et la Cohesion Sociale).
    – Nivel de limba franceza conversational.

  91. Valentin
    13 August, 2013 la 10:05 pm

    Matei, am lasat comentariul tau din pozitivism. Eu insa le spun tuturor inca o data ca nu au nevoie neaparat de intermediari . Fara ca asta sa insemne ca firmele care cauta oameni nu pot sa-i ajute, sa-i consilieze, sa-i plaseze. Insa orice kinetoterapeut roman care vrea sa vina in Franta gaseste pe blogul meu toate informatiile de care are nevoie.
    Ma mira de mult timp o chestie, care este castigul vostru al intermediarilor? Cum faceti? Aveti o cota parte de la spitale de recuperare, sau, asa cum se zice, primiti un procent lunar din salariul kinetoterapeutului pe care il angajati? Sau plateste kinetoterapeutul un comision de vreo mie de euro cum trebuia sa platesc (dolari) eu in 2000 cand voiam sa plec in Arabia Saudita? Aud tot felul de chestii, care-i de fapt adevarul?
    Poti tu sa ne luminezi? Ma gandesc ca politica voastra nu e secreta, nu e confidentiala, oricum primul caruia ii spuneti conditiile si nu este de acord poate trambita peste tot… Asteptam si iti multumim anticipat.

  92. Matei
    13 August, 2013 la 10:50 pm

    Agentia noastra de recrutare nu percepe nici un comision sau alte taxe de la candidat. Angajatorul ne solicita candidati si noi ii recrutam. Nimic mai simplu ! S-a vehiculat ca cei cu adrese de e-mail pe yahoo sau gmail ar fi niste impostori ! Cautati agentii de recrutare care au toate documentele in regula, verificati la ITM daca este inscrisa.si transmite periodic evidente catre aceasta institutie. De cele mai multe ori nu website-ul inclina balanta, ci profesionalismul. Si nu suntem intermediari, ci agentie de recrutare cu contract, in baza caruia facilitam insertia profesionistilor pe piata muncii din Franta, O agentie de recrutare nu va solicita niciodata de la candidat nici un comision, cu exceptia faptului cand angajatorul pune la dispozitie locurile de munca fara a plati agentia !!! Legea 156/2000 si completata cu HG 384/2001 spune foarte clar ART. 9 (2) Daca tarifele pentru prestarea serviciilor de mediere sunt încasate de la angajatori straini, agentii de ocupare a fortei de munca nu pot pretinde plata serviciilor de mediere si de la solicitantii de locuri de munca în strainatate.
    Nu obligam pe nimeni sa aplice, ne facem datoria sa informam, iar cei care doresc sa lucreze pe piata muncii din Franta sunt liberi sa aleaga traseul dorit: personal sau prin agentie !!!
    Va stau la dispozitie si pentru alte intrebari sau nelamuriri.

  93. Valentin
    13 August, 2013 la 10:52 pm

    Multumim frumos.

  94. TEODORA
    29 August, 2013 la 11:05 am

    Stiu de la colegii care sunt deja in Franta ca acum cer un tabel cu stagiile de pregatire, nr de ore, locul desfasurarii, indrumator-evaluator.

  95. TEODORA
    29 August, 2013 la 11:09 am

    Ei nu au mai trimis la Bucuresti pentru certificatul de conformitate, pur si simplu si-au tradus actele si le-au legalizat, au facut xerox de pe ele si de pe originalele din limba romana.

  96. Robert
    27 Septembrie, 2013 la 8:14 pm

    Buna ziua! V-as ruga sa imi spuneti in ce consta parcurgerea unui stagiu in Franta?
    (legat de costuri, cazare, masa etc.) Va multumesc!

  97. Pana Monica
    6 Octombrie, 2013 la 7:17 pm

    Buna Robert! Depinde ce noroc ai! Eu de exemplu fac acum stagiiile si stau in internatul spitalului unde platesc 150 euro pe luna, iar in ceea ce priveste mancarea, pot cumpara tichete de masa cu acelasi pret cu care cumpara si personalul (adica 3 euro/tichet)si mananc la cantina. Cunosc persoane care au cazare si mancare gratuit, sau numai cazare gratuit…depinde. Stagiile nu se platesc. Mult noroc!

  98. Valentin
    6 Octombrie, 2013 la 9:14 pm

    Bravo. Unde esti, Monica?

  99. Pana Monica
    7 Octombrie, 2013 la 7:54 pm

    Sunt la Dijon.

  100. Valentin
    9 Octombrie, 2013 la 6:52 am

    Felicitarile mele. Deci ai depus dosarul in Bourgogne. Poti sa ne povestesti in mare cum a mers?

  101. Razvan
    6 Ianuarie, 2014 la 3:19 pm

    Buna ziua.
    Ma numesc Ionut, am terminat in anul 2013 Kinetoterapie la facultatea de Eductatie Fizica si Sport Craiova Sectia Kinetoterapie si motricitate speciala.
    Eu am mai fost in Franta din 2006 pana in 2010. In acest timp am primit Titre de Sejour pentru 10 Ani.
    Am depus dosarul deja la DRJSC Paris, pentru Autorisation d’exercice. Niste prieteni (avand aceeasi diploma ca si mine)care au depus dosarul in acelasi timpt cu mine.au primit deja raspuns REJET de la Demande pe motiv ca nu au 2 ani de experienta in Tara .
    Doamna Philomene care este responsabila acolo este putin cam RASISTA.
    Am vorbit aceasta doamna si am avut aceasta senzatie amarnica din pacate.
    Cred ca si eu o sa ma astept la acelasi raspuns.
    Ce ar trebui sa fac in acest caz?
    Cu stima Ionut devisenseignes@gmail.com

  102. Valentin
    6 Ianuarie, 2014 la 8:04 pm

    Noroc. Poți doar sa aștepți. NU MAI DEPUNEȚI DOSARE LA PARIS. După ce primești răspuns faci recurs. Daca primesti stagii le faci sau faci recurs si ai teoretic șanse sa primesti mai puține. Teoretic…

  103. Marcu Genoveva
    8 Ianuarie, 2014 la 12:42 am

    Ma bucur sa descopar acest site de ajutor reciproc , si de informare, care e de mare folos,.
    Fiul meu este in aceeasi situatie ca tine Razvan ,dupa ce am cheltuit o groaza de bani cu traducerile,am depus dosarul complet,cu stagiile pe care le-a facut in cadrul facultatii si cele voluntare,in total 1370 pt ca citisem pe bloguri ca e important sa aiba un nr apropiat numarului de stagii prevazute in programa lor de invatamant Ba mai mult ,printr-un program de insertion in 78 unde locuiesc prin Mission Locale a facut si un stage de 2 saptamani la spitalul unde lucrez unde a obtinut o evaluare buna pe care am atasat-o la dosar in ideea ca il va ajuta .
    Am sunat la ei,sa vedem care e procedura de obtinere a autorizatiei de exercice Ni s-a spus sa trimitem, in mailul secretarei copia dupa adeverinta de fin d’ etudes,cartea de identitate si adeverinta de echivalare a studiilor de la ministerul educatiei din Romania,( in care e vb despre Directiva 36/2005 privind recunoasterea studiilor si in care se specifica :meserie nereglementata in Romania ) . Dupa o saptamana am primit formularul de obtinere a autorizatiei de exercitiu cu toate justificativele pe care le-am depus,

    Domnule Valentin,pe 20 /12/2012 am depus dosarul si pe 04/01/2013 mi-au returnat dosarul complet exact cu foile in ordinea in care le-am trimis si bineinteles scrisoarea in care aceeasi doamna PHILOMENE NDYAIE de la DRJCS PARIS spune ca in baza decretului n°2010-334 du 26 mars 2010 nu poate profesa in Franta pentru ca nu are 2 ani de experienta in Romania. In mod cert nici macar nu a rasfoit dosarul
    Va rog frumos sa ma lamuriti si pe mine daca se poate
    Este conform legii sau nu?
    Oare pentru ca meseria nu e reglementata in tara au respins dosarul?Ce inseamna asta? ca nu avem Ordinul Kinetoterapeutilor in Romania?
    Unde sa acumuleze el experienta in Romania cand stiti si d_vstra cum e la noi
    Ar putea sa faca stagii aici in Franta dar nu stiu daca le-ar lua in considerare in cazul in care am depune un alt dosar
    Sa fac recurs? In scrisoarea cu dosarul primit nu scrie nimic de nici un recurs
    Va rog frumos daca aveti vreo solutie de iesire din aeasta situatie trimiteti in adressa urmaoare geni19972001@yahoo.com

    Multumesc,

  104. Valentin
    8 Ianuarie, 2014 la 1:46 am

    Bună, doamna Genoveva. O sa va răspund aici, dar vreau sa ma gândesc întâi la o soluție.

  105. Razvan
    8 Ianuarie, 2014 la 2:58 pm

    Buna ziua, sunt Ionut

    Salut Genoveva si pe toti vizitatorii acestui Formum.

    Deci dupa cate vad si cunos sunt deja 6 kineziterapeuti romani care au depus dosare la Paris (obsolventi in 2013) care au primit rejet de dossier pe motivul MESERIA NU ESTE REGLEMENTATA IN ROMANIA si nu aveti 2 ANI DE EXPERIENTA.
    Nu inteleg cum pentru unii se poate si pentru altii nu. Nu ca mi-ar fi necaz dar asta este o discriminare sau o chestie de rasism. Depinde de cine iti evalueaza dosarul de norocul care il ai. Asi vrea sa stiu daca este vre-o solutie de recurs si cum trebuie formulata. Mai avem si Titre de Sejour pe deasupra cu drept de munca.
    Pacat ca sunt persoane care se zbat sa REGLEMENTEZE aceasta meserie in Romania si ACEST GUVERN IUBIT ne ajuta pe noi Romanii. RUSINE
    Imi pare rau pentru cele spuse dar este ceea ce simt si cum vad eu lucrurile.

    Multumesc dlui Valentin pentru acest Forum.

  106. Csabi
    9 Ianuarie, 2014 la 12:58 am

    Salutare, An Nou fericit tuturor!
    Razvan si Genoveva, o sa incerc sa va ajut cu niste informatii, poate vor fi de folos. Pe vremea mea, in 2012, a fost o conditie de baza sa ai 2 ani de experienta ca si kinetoterapeut angajat (nu stagii de 2 ani, nici voluntariat), am cerut de la angajator o adeverinta că lucrez și am precizat perioada. Nu știu dacă s-au schimbat cerințele pentru acceptarea dosarului, dar din păcate dacă nu ai 2 ani de kineto ți se respinge cererea de echivalare!
    Doamna Philomene a fost amabilă cu mine, eu am facut stagii la Paris, dosarul însă l-am avut în altă parte. Dacă ai dosarul în regulă, nu are cum să nu-ți dea autorizația, se dau stagii, uneori multe și exagerate, poate ca să te descurajeze.
    Nu mai avem nevoie de titre de sejour începând de 01.01.2014.!
    Sunt de acord cu Răzvan, depinde și peste cine dai, de noroc, de comisie. Am prieteni cu studii echivalate la Paris, poate e mai dificil decât în altă parte a Franței, dar nu există o regulă neapărat!
    Bineînțeles că situația kinetoterapiei românești nu ne ajută în străinătate, cred că ar fi nevoie de o regândire, o reorganizare la nivel universitar, dar totul se lasă așteptat…păcat pentru studenți și absolvenții care vor să lucreze afară.
    Poate undeva înțeleg și reticența francezilor, din păcate suntem la limită cu școala noastră în comparație cu cerințele lor, gândiți-vă doar la un singur aspect, dacă aici un student este prins că a copiat este dat afară și nu mai are dreptul la admitere timp de 5 ani, pe de altă parte au un an de pregătire înainte de a intra la școala de kineto, viitorii terapeuți mănâncă anatomie, chimie și biofizică pe pâine, iar diferențele se văd și pe mai departe.
    Doar asta am vrut să punctez, ce cere doi ani de experiență ca și kinetoterapeut angajat!

  107. Marcu Genoveva
    12 Ianuarie, 2014 la 8:38 pm

    Buna seara tuturor,
    Multumesc lui Csabi pt lamuriri,problema este ca fiul meu nu are cei doi ani de experienta deci la Paris cade totul,
    Intrebarea mea pt cei care citesc aceste randuri: Pot depune in alta regiune dosarul in conditiile in care DRJCS Paris au returnat dosarul in intregime?Este legal? Mentionez ca pe cererea trimisa de ei a semnat ca nu a depus in alta regiune dosarul dar nu specifica daca in acelasi timp Exista vreun termen ?
    Multumesc frumos

  108. Valentin
    13 Ianuarie, 2014 la 9:13 pm

    Cred ca pana la urma mutarea dosarului e singura soluție. Declaratia ca nu a depus în alta parte e valabila în contextul în care a fost făcută. În Franta regiunile au autonomie din punctul de vedere al eliberării autorizațiilor și nu știe prea bine stânga ce face dreapta. Evident ati putea face recurs, dar durează. Din dosarul fără 2 ani vechime lipsește autorizatia de liberă practică în România. Va puteți adresa Ordinului francez sau FRAF cu aceasta imtrebare, dacă absolvenții fără doi ani vechime pot primi autorizatia de practică în Franța. Vă urez mult succes

  109. Beatrice
    16 Ianuarie, 2014 la 3:02 pm

    Buna ziua!
    Revin cu un comentariu privind dosarul pentru autorizatia de exercitiu. Din alte comentarii anterioare v-am zis ca am depus acest dosar in Normandia, unde a stat aproximativ un an fara nici un raspuns, si bineinteles ca nu s-a ocupat nimeni de el. Dosarul meu era total incomplet!
    Am cerut sa fie transferat in Ile de France, unde am fost permanent contactata de doamna Philomene, pentru anumite completari. In noiembrie,dosarul meu a fost declarat complet, urmand ca in 4 luni sa primesc un raspuns.
    Bineinteles ca am primit un refuz, pe motiv ca nu am 2 ani experienta, in conditiile in care la dosar am atasat adeverinte ce mi atesta experienta( 2 ani practica voluntara intr-un cabinet de kineto+ adeverinta de salariat cu contract de munca pe postul de kinetoterapeut pe o perioada de 8 luni intr- un centru de remodelare corporala si in cele din urma autorizatia de libera practica).
    Cum ar fi indicat sa procedez in aceasta situatie?
    Orice sfat e bine venit, daca va-ti confruntat cu astfel de situatii, ce e de facut?
    O zi buna, tuturor!

  110. Valentin
    19 Ianuarie, 2014 la 2:42 pm

    Beatrice, cred ca ei nu iau în considerare voluntariatul din păcate… Poți face recurs sau poți aștepta să împlinești doi ani de vechime. Oricum ai dosar bun dacă doar asta a fost problema.

  111. cristina
    21 Ianuarie, 2015 la 7:08 pm

    buna seara!am sustinut licenta in iulie 2014 si n oct mi am depus dosarul la Orleans pentru autorizatie.Astazi am avut intalnire personala cu comisia care mi a spus ca mi vor spune exact ce stagii am de facut in urmatoarele zile.Tin sa va spun ca nu am deloc experienta:).Deci nu este asa complicat cum pare

  112. Alexandra
    15 Iunie, 2015 la 11:52 am

    Buna ziua! As avea nevoie de o informatie.. Pt a ajunge sa profesezi in Franta ca kinetoterapeut iti trebuie neaparat fac de ed fzica si sport sau poti urma si balneofiziokibetoterapie in cadrul UMF? Multumesc!

  113. Valentin
    15 Iunie, 2015 la 1:09 pm

    Bună ziua. Poți cu ambele specializări. Mult succes!

  114. Alexandra
    15 Iunie, 2015 la 9:52 pm

    Multumesc pt raspuns! Sa fie oare mai greu de obtinut autorizatia de libera practica cu fac.de balneo? Pt ca nu prea am auzit cazuri, toate persoanele plecate pe care le stiu au absolvit fefs. Va multumesc!

  115. Valentin
    15 Iunie, 2015 la 10:06 pm

    Nu știu ce să-ți spun. Cu EFS se poate. Eu știu însă și dintre cei de la balneo care au reușit. Vrei sa începi facultatea și nu te poți hotărî ?

  116. Jakab Cezarina
    16 Iunie, 2015 la 9:02 pm

    Buna ziua! Stie cineva daca pot obtin un job de kinetoterapeut in Franta in conditiile in care am absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport (diploma de licenta kineto, masterat in kineto, experienta 2 ani de kinetoterapeut) DAR am ALP-ul de profesor CFM (cei de la DSP Bucuresti refuza sa-mi elibereze ALP de kinetoterpeut (deoarece pe diploma de licenta desi scrie specialitatea kinetoterapie la domeniul este inscris ” educatie fizica si sport ” ) . Multumesc!

  117. Valentin
    17 Iunie, 2015 la 12:20 am

    Poți. Francezii nu știu ce cacao e la noi. Încearcă. Important e și cum traduci profesor cfm… Dacă nu înțelegi ce vreau sa spun, scrie-mi în privat…

  118. Alexandra
    7 Iulie, 2015 la 11:53 am

    Am inteles ca „au aflat” francezii de master siiii ar incepe sa ceara si masterul, stiti ceva despre sub asta? Vreau sa ma apuc de balneo dar mai am deja o facultate si n as vrea sa mai fac si master ca sunt prea multi ani deja… Eu am terminat asistenta medicala.. Stiu ca e cat de cat ok vazuta si aceasta meserie in Franta dar as vrea sa incerc si cu balneo. Ce sfat imi dati? Multumesc!

  119. ionut
    9 Iulie, 2015 la 12:02 am

    Salut. Ma numesc Ionut si am terminat facultatea la Bacau in 2000. Am lucrat o perioada in Romania in Bacau si apoi la Suceava pana in 2007 cand, satul de limitele de la noi am plecat in Italia, unde sunt si acum. As fi interesat sa merg sa lucrez in Franta dar dupa ce am citit cele de mai sus mi-au aparut intrebari cu privire la traseul pe care trebuie sa-l urmez. Daca este cineva care poate sa ma ajute as fi foarte recunoscator. Mentionez ca in 2006 am facut echivalarea pentru italia cu traduceri legalizate si apostile dar nu stiu nimic de nici o adeverinta de autenticitate a diplomei. este ceva nou? sau in ceea ce priveste autorizatia de libera practica eu am scos-o cand eram in romania. In italia nu trebuie asa ceva, este valabila doar recunoastrea de la ministerul sanatatii de aici. In 2000 am avut si o bursa de studii in dijon (3 luni). pe langa astea mai am si cursuri facute aici in Italia. Care imi sunt sansele? Va multumesc anticipat

  120. Valentin
    9 Iulie, 2015 la 8:08 am

    Buna ziua. Nu stiu ce sa zic. Francezii recunosc ambele specializari de la noi. Deci aveti nevoie de una dintre cele doua.

  121. Valentin
    9 Iulie, 2015 la 8:11 am

    Buna ziua, Ionut. Certificatul de autenticitate este intr-adevar ceva nou… Sansele sunt mari, ca ale oricarui absolvent de la noi. Faci kineto in Italia? Poti sa ne scrii cum este la ei cu aceasta meserie?

  122. ionut
    9 Iulie, 2015 la 9:39 am

    Buna dimineata. Lucrurile in italia stateau foarte bine cand am ajuns eu aici (2007), si au fost cativa ani buni. Cam de vreo doi ani situatia a inceput sa se schimbe in rau. A inceput criza si s-au marit taxele – aici platesti cam jumatate la stat din ce castigi. Eu lucrez intr-o clinica din Padova (cam cea mai mare) care are si Acreditare de excelenta din Canada (vrea sa zica ca are standarde foarte inalte de prestari de servicii in sanatate), si totusi acum mergem la jumatate din potential. Statul a taiat conventiile si datorita faptului ca s-au inchis multe firme oamenii sunt mai atenti cum isi cheltuiesc banii. Inca se mai gaseste cate ceva dar situatia pe viitor nu pare sa promita. De aceea m-am gandit sa schimb tara, dar si din alte considerente cum ar fi statutul unui fisioterapist aici. Pe langa medicii de baza, care nu te trimit la fisioterapie, ceilalti medici – ortopedici, neurologi, cardio….- itii dau recomandare sa faci fisio dar trebuie sa treci pe la fisiatru – care este un medic. El este cel care prescrie terapiile de facut, iar tu ca fisioterapist trebuie doar sa le faci. Acest lucru se intampla cam in toate clinicile mari. Doar in anumite cabinete mai mici pacientii pot sari aceasta figura venind direct la tine. Asta este situatia care o traiesc eu. Nu stiu daca este la fel in orasele mai mari, Roma, Milano dar din ce am auzit nu pare sa fie mari diferente.

  123. ionut
    9 Iulie, 2015 la 9:48 am

    Sa ma intorc la actele mele. Am inceput sa ma informez despre documente. Am intrat pe diferite situri. unul dintre ele care mi se pare destul de plauzibil este: http://europa.eu/youreurope/citizens/work/professional-qualifications/recognition-of-professional-qualifications/physiotherapist/france/index_en.htm
    Aici nu pare sa zica nimic de Adeverinte de conformitate sau autenticitate. Stie careva un site oficial care poate sa ma indrume sau macar cineva care a facut de curand documentele?

  124. ionut
    9 Iulie, 2015 la 9:52 am

    Scuzati-mi caracterul infantil al intrebarilor, dar cum fiecare tara are traseul ei de urmat as dori sa il fac odata si bine. Va multumesc.

  125. Valentin
    11 Iulie, 2015 la 10:56 am

    Intră pe Ordremk.fr. Acolo găsești toate actele. La noi pentru certificatul de autenticitate a diplomei găsești informații pe cnred.eu.

  126. ionut
    14 Iulie, 2015 la 11:45 pm

    Multumesc Valentin. Am intrat pe situl Ordremk.fr si am gasit toate documentele necesare. Insa nu am gasit nimic despre o adeverinta de conformitate. Am intrat pe situl cnred.ro si am vazut ca adeverinta de conformitate este nevoie pentru a lucra intr-o alta tara. Intrebarea mea este daca eu deja lucrez in italia din 2007 as mai avea nevoie de o astfel de adeverinta sau este doar o procedura care cei din franta o cer fara alte explicatii. Am vazut caci cam toti vin din Romania si poate aceasta intrebare este doar in cazul meu. Daca este cieva care poate sa-mi dea vreun sfat este binevenit. Sau ar fi cazul sa-i intreb pe cei din ordremk? O alta intrebare imi vine in ceea ce priveste adeverinta de libera practica. Eu am avut una cand lucram in Romanica. Acum este expirata si aici nu se elibereaza asa ceva. Este valabila echivalarea care am abtinut-o in 2006 si apoi sa demonstrez ca am lucrat continuu pana in prezent ceea ce nu este o problema. Intrebarea este ce o sa zica cei din franta? Va fi valabila asta? Si daca nu este prea mult as mai avea o intrebare. Odata ce este gata dosarul trebuie depus intr-o anumita regiune din Franta. Asta inseamna ca ar fi bine sa ai deja un loc de munca sau o posibilitate de a munci undeva inainte sa-ti depui dosarul in regiunea respectiva? Am inteles ca sunt cabinete de romani care poate au nevoie de persoane….? Va multumesc

  127. Valentin
    14 Iulie, 2015 la 11:57 pm

    Trebuie sa ai acea adeverință de conformitate. Pe francezi ii interesează. Adeverinta de liberă practică este teoretic valabilă. Ei nu știu ca asa ceva se da pe 5 ani în România. Nu îți spun mai mult. Poți sa depui dosarul asa cum ți-l cer francezii în orice regiune și nu trebuie sa ai niciun loc de munca neapărat. Cat despre cabinetele de români… Nu știu. În Franta poți lucra la orice cabinet, la orice natie. Sfatul meu e sa încerci la un spital cu un contract de trei luni pentru început.

  128. Alina Chelariu
    18 August, 2015 la 7:56 pm

    Buna seara, numele meu este Alina, sunt licentiata in kineto din 2007 iar incepand cu luna februarie 2009 lucrez in Franta. In anul 2011 mi-am deschis propriul cabinet, iar acest mesaj se adreseaza atat colegilor care au autorizatia de libera practica , dar care nu si-au gasit inca un loc de munca, cat si colegilor care sunt in curs sa ceara aceasta autorizatie fara de care nu se poate exersa pe teritoriu francez. Fac apel la voi deoarece am nevoie de un/o coleg/a la cabinet.
    Am mai citit unele mesaje, e normal sa se vorbeasca si de castiguri financiare si exista doua posibilitati de a lucra in Franta si de a castiga bani: fie salariat ( si atunci castigul e fix dar nu stiu cum se calculeaza) fie in liberal, adica pe cont propriu ca mine( iar aici veniturile sunt in functie de cate ore se munceste pe zi, de cotatia stabilita de casa de asigurari pentru actul de recuperare).
    Cei care sunt interesati, dar mai ales cei carora le place viata calma la tara🙂, deoarece cabinetul e intr-o comuna frumoasa, cu oameni simpli si simpatici, ma pot contacta pentru mai multe detalii pe adresa de mail: alina_chelariu@yahoo.com. Bafta tuturor in tot ceea ce va propuneti.

  129. Eduard
    30 Octombrie, 2015 la 1:41 pm

    Buna ziua.
    Dar in Germania dece nu sunt recunoscuti Kinetoterapeuti romani?

    Va multumesc

  130. Valentin
    30 Octombrie, 2015 la 2:34 pm

    Buna ziua. Sunt recunoscuți. Adică exista proceduri de recunoaștere a diplomelor.

  131. Valentin
    2 Noiembrie, 2015 la 7:43 pm

    Eduard, iti citez dintr-un kinetoteraput roman care lucreaza in Nemtia: „A durat cat am facut scoala de limba,apoi practica, sa adun pentru dosar,plus cat te pun ei sa astepti de la 1-2 luni dupa ce iti bagi actele sau iti aproba dosarul depinde in ce zona o faci !Cam 1 an a fost la mine de la incepere de cursuri de limba si mai departe cu actele !
    Diploma si Certificatul de conformitate + restul de acte depinde de zona in care locuiesti de care apartii, fiecarei zone ii corespunde un anume minister de acolo fiecare iti cere altceva depinde unde se face recunoasterea trebuie sa te interesezi.
    Adeverinta ca ai facut practica aici …. Mie mi-a trebuit minim 2 luni in cabinet sau spital este egal .Adeverinta ca esti clinic sanatos de aici si toate actele legalizate la ei dupa original prin care atesta respectiva institutie ca sunt conform cu originalul cu stampila lor de Germania toate acestea costa extra. Plus ca trimiti originalele pe care le primesti inapoi !”

    Sper sa iti fie de folos!

    Ca de obicei, mult succes and NEVER QUIT!!!!!

  132. Mi
    12 Noiembrie, 2015 la 4:14 pm

    Buna tuturor,

    sunt licentiata in fizioterapie cu diploma obtinuta in Olanda. Mi-am depus si eu dosarul in regiunea Midi Pyrenees, iar prin decizia pe care mi-au trimis-o imi cer sa efectuez cateva saptamani de practica in diverse specializari ( ortopedie traumatologie, neurologie, recuperare cardio respiratorie, pediatrie, geriatrie) intr-o institutie publica sau privata.

    Imi poate spune cineva din proprie experimenta care ar fi procedura organizarii unui asemenea stagiu? exista o lista a institutiilor autorizate sau depinde de noi sa le gasim si sa ne organizam ?
    Desigur daca cineva imi poate recomanda o clinica de acest fel sau are cunostinte de acest gen , va rog sa imi transmiteti niste date de contact pe adresa personala de email mi.co.physio@gmail.com.
    Multumesc anticipat!!

  133. Valentin
    13 Noiembrie, 2015 la 10:11 pm

    Hello, Mi
    Exista o lista pe care trebuie sa o ceri de la cei care ti-au dat stagiile. Găsești pe internet destule centre care te-ar primi în caz ca nu primești lista. Mult succes !

  134. eM Csi
    23 Noiembrie, 2015 la 4:10 pm

    Multumesc Valentin, ati putea sa- mi recomandati poate vreun loc anume cunoscut din experimenta dumneavoastra sau vreun link?
    Am primit lista, am trimis niste emailuri dar raspunsurile se lasa asteptate… ori poate e recomandabil sa incerc direct telefonic? Ce ma sfatuiti? Cu CV si scrisoare de intentie si eventual decizia de la DJRSCS nu ar trebui sa fie asa dificil, nu? Ce ma sfatuiti?

  135. 9 Februarie, 2016 la 8:14 pm

    Buna tuturor,

    As dori sa va intreb pe cei care ati facut echivalarea si care ati avut de facut stagii pentru geriatrie si pediatrie daca imi puteti face recomandari de clinici pe care sa le contactez. E doar impresia mea sau ati avut si voi dificultati in aceste zone de specializare pentru a gasi unitati acreditate si disponibile de a lua interni in practica?

  136. 15 Martie, 2016 la 4:10 pm

    buna ziua,

    Am depus si eu pentru autorisation d’exrcices si am primit de faacut stagii. stie cineva care sunt demersurile pentru a face stagiile?

  137. Savian DRAGAN
    17 Martie, 2016 la 11:50 pm

    Salutare, cred ca un ” va rog” nu ar strica cand ceri o informatie! In fine, eu te pot ajuta pe neuro, orto, geriatrie! Nr meu de telefon: 0033684858528

  138. Alexandra Bobina
    14 Iunie, 2016 la 2:26 pm

    Buna tuturor!! Am citit toate problemele intampinate de catre kinetotrapeutii care voi sa obtina autorisation d’exrcices si acum vine si intrebara mea, ce este acest document care il cer ei cu stagiile efectuate, ce scrie il acel document mai exact???ce reprezinta stagiile, lucrarile practice din timpul facultati si numarul de ore??

  139. Manu
    28 Iunie, 2016 la 10:15 am

    Buna ziua.
    Am citit cele prezentate pe blog, si ceea ce nu am reusit sa aflu sunt informatii despre urmatoarea situatie: daca ti se aproba dosarul in Franta intr-o zona anumesi faci stagiile, ai voie sa profesezi oriunde sau doar in zona unde ti s-a aprobat dosarul?
    Si eu si sotul meu suntem licentiati recent, acum in luna iunie. acem trei copii si dorim sa plecam in Franta, dar tocmai am aflat ca in zona Parisului, unde de altfel am fi avut unde sa lucram, se refuza dosare pe banda rulanta. Cautam variante sigure pentru ca nu ne putem permite riscuri prea mari in situatia data.

  140. Valentin
    28 Iunie, 2016 la 11:45 am

    Cautati la Bourgogne. Puteți lucra unde.vreti după ce aveți autorizatia. Succes!!!

  141. Valentin
    28 Iunie, 2016 la 1:05 pm

    Apropo, aveți Master? Altfel ma tem ca nu aveți suficiente ore de stagii clinice…

  142. Valentin
    28 Iunie, 2016 la 1:06 pm

    Bună, Alexandra. Stagiile tale plus lucrările practice efectuate intr-o unitate de recuperare.

  143. Valentin
    3 Septembrie, 2016 la 12:11 am

    Hello. Este programa analitica. Sau și mai simplu, foaia matricola.

  144. Dan
    5 Septembrie, 2016 la 10:58 pm

    Stie careva datele sau lunile cind se reuneste comisia pentru validare?

  145. Valentin
    17 Septembrie, 2016 la 2:36 pm

    Nu. Dar poți suna și poți întreba acolo unde ai depus dosarul. Succes!

  146. Anca
    8 Octombrie, 2016 la 9:46 am

    Buna ziua. Am si eu o intrebare la d-voastra. Imi poate spune cineva, va rog, cum trebuie formulata cererea de recurs si de reexaminare a dosarului? Va voi spune, pe scurt, care este motivul pentru care solicit acest lucru. Am trimis dosarul pentru a obtinere autorisation d’exercices in luna aprilie 2016. Mi-au trimis raspuns pe o adresa de e-mail gresita, ca au unele nelamuriri (de genul, ce am facut 5 luni in 2012, perioada in care nu figurez cu experiena in domeniu). In iunie, mi-au spus ca este dosarul complet (au dorit sa le mai trimis o data, prin posta, foaia cu stagiile clinice din timpul facultatii, care era deja depusa la dosar). Pe 30 septembrie am primit un e-mail de la comisie, prin care mi se aduce la cunostinta ca am de realizat 12 saptamani de stagii in Franta. Din 2012 pana in prezent lucrez ca si kinetoterapeut in Romania, acumuland peste 8000 ore de lucru, dar totusi, nu sunt suficiente. La acest recurs as dori sa atasez si actele aferente absolvirii studiilor de masterat. Va multumesc anticipat!

  147. Valentin
    9 Octombrie, 2016 la 1:38 am

    Bună seara. Ii anunți ca ai primit răspunsul lor și ca crezi ca e adecvat sa formulezi un recurs. În continuare expui motivele care stau la baza lui și adaugi eventual acte care sa ateste ceea ce afirmi. Nu exista sau nu știu eu despre vreo formula standard. Evident, insiști pe materiile la care Ti-au dat stagii. Mult succes!!!

  148. David
    24 Octombrie, 2016 la 7:02 pm

    Buna seara!este cineva care a depus dosarul in regiunea Bourgogne la Dijon?V-as fi recunoscator daca mi-ati putea oferi niste informatii.Multumesc

  149. savian
    3 Noiembrie, 2016 la 11:30 pm

    Buna Anca, spune mi te rog, in Ro lucrezi la un cabinet,la spital, esti angajata? si cam cat se castiga la un cabinet, ai o idee?

  150. Alexandra
    15 Noiembrie, 2016 la 1:12 pm

    Buna, as fi recunoscatoare daca ma poate lamuri si pe mine cineva,,,este normal sa iti ceara o lista de stagii detaliata cu locul, durata, varsta pacientilor cu care am lucrat in timpul stagiilor in perioada faculatii???? Multumesc!

  151. Valentin
    17 Noiembrie, 2016 la 1:42 am

    Bună. Unii cer. Evident, au voie sa o facă. E autonomie. După cum și tu ai voie sa te pregătești…

  152. Valentin
    17 Noiembrie, 2016 la 1:44 am

    Se câștigă bine, Savi…

  153. ileana
    27 Noiembrie, 2016 la 4:43 pm

    Buna ziua, revin cu o intrebare descpre o tema care s a discutat cu ceva timp in urma:
    in cazul unui refuz de echivalare de la DRJSCS Ile de France, as putea sa depun in alta regiune?este cineva in aceasta situatie care a primit un raspuns favorabil la o a 2a aplicare?
    multumesc mult ptr raspuns, m ar ajuta!

  154. Valentin
    27 Noiembrie, 2016 la 5:02 pm

    Bună ziua. Nu e recomandat. Poți face recurs. Poți cere timp pentru completarea dosarului dacă ai cu ce.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: