Arhiva

Archive for the ‘ALAN GORDON POTTER’ Category

DESPRE ALAN GORDON POTTER

26 martie, 2008 Un comentariu

Am promis pe un post anterior mai multe despre prietenul meu scoţian, Alan. Când avea în jur de 72 de ani a venit din nou în România, aşa cum venea deja de câţiva ani, singur. Stătea la Universitatea Baptistă, unde era atunci rector John Lenton, cel căruia comunitatea baptistă din Oradea îi datorează multe. Domnul Lenton a fost cândva o persoană foarte importantă la American Express şi a fost elevul lui Alan la franceză sau germană pe vremea când acesta se afla în Kenya. Iar domnul Potter fusese profesor de franceză şi germană în Africa, vreme de 17 ani. Aşa că John era foarte drăguţ şi-l găzduia în fiecare vară pe fostul său profesor, care făcea voluntariat şi aducea fonduri pentru Leagănul de Copii din Oradea, cel de lângă F.C. Bihor. Să revenim la povestea noastră. Îl văd într-o zi pe Alan cu un rucsac mic în spate, pregătit ca de o excursie. Îl întreb unde merge şi îmi răspunde că vrea să vadă castelul lui Dracula. Singur, la 72 de ani s-a dus la Braşov şi de acolo la Bran. L-am întrebat de ce nu mai ia pe cineva cu el şi mi-a răspuns că ar pierde „gustul aventurii”. Asta era calitatea lui de bază, sau una dintre ele, aventura. Prin asta rămânea mereu un spirit tănăr, în ciuda unui trup care îmbătrânea. Era întotdeauna gata să plece undeva, într-un loc interesant, să facă ceva nou, inerţia nu-i fusese pusă în bagaje de ursitoare. Era un spirit liber şi puternic. Unul care a urcat de două ori pe Kilimanjaro. Ce mă face pe mine să scriu despre el? Poate faptul că am fost buni prieteni, poate pentru că e o experienţă minunată să ai un prieten dintr-o altă ţară, mai ales dintr-o altă generaţie şi mai ales un prieten care dăduse mâna cu regina Angliei (am văzut poza, mi-a plăcut ideea în sine). Scriu despre acest om în virtutea proverbului care spune că murim atunci când nimeni dintre cei care ne cunoşteau nu mai este în viaţă. Hai să vă povestesc cum l-am cunoscut. Eram în 1999 la Fundaţia de Scleroză Multiplă, împreună cu preotul Cristian Masaric, care era îmbrăcat în haine civile absolut obişnuite. Precizarea nu e aiurea pusă. Apare un grup de străini între care văd un old-boy nu prea înalt şi nici ieşit din comun, dar cu o privire extrem de pătrunzătoare. Avea ceva, acel ceva care te face să-i dai atenţie, să aştepţi să se declanşeze momentul de unicitate, replica ce te face să rămâi perplex sau să-ţi dai seama că eşti în prezenţa unui om deosebit, special. Stăm de vorbă, îmi dau seama că tipul e inteligent, cult şi cu simţul umorului, dar îl întreabă la un moment dat pe Cristi: „What do you think about that, father?” „Father”? L-am întrebat de unde ştie că e preot şi mi-a răspuns că e medium. Nici eu nu mă las şi-i spun că dacă el e medium, eu vorbesc swahili. Face ochii mari, nu-i vine să creadă (eu n-aveam de unde să ştiu că el stătuse în Africa) şi spune ceva în swahili, o limbă pe care o vorbea fluent. Inspiraţia de moment mă face să repet întocmai ceea ce a spus el, deşi era cam lungă expresia (sau expresiile). Iar face ochii mari şi mă întreabă unde am învăţat-o, dacă am fost în Kenya şi aşa mai departe. I-am explicat stânjenit că nu fusese vorba decât despre o repetare după ureche a ceea ce auzisem. În momentul acela a început una dintre cele mai frumoase prietenii din viaţa mea. Am învăţat foarte multe despre acest om, despre englezi, scoţieni şi irlandezi, despre Marea Britanie, despre limbile engleză şi franceză („cordon bleu”, nu „gordon bleu”, cum mai scriu unii de pe la noi în listele de meniu de la restaurante), despre Africa, triburi, Rhodesian Ridgeback şi aşteptam cu nerăbdare să vină vara să-l văd din nou. Mai ales că avea o anumită vârstă. Era un tip cu un simţ al umorului deosebit şi una dintre cele mai bune farse pe care le-a făcut vreodată (şi pe care eu am auzit-o), mai ales că s-a desfăşurat la nivel înalt, a fost cea servită delegaţiei Republicii Democrate Germane, la proclamarea independenţei Kenyei. Pe asta însă o voi povesti data viitoare. Până atunci vă rog să daţi mai multă atenţie bătrânilor de lângă voi. Pentru că de cele mai multe ori nu ştiţi câte puteţi învăţa de la ei.

Categorii:ALAN GORDON POTTER

LA MULŢI ANI, DOAMNELOR!

7 martie, 2008 Un comentariu

De ziua femeii doresc tuturor doamnelor numai lucruri bune, multă bucurie şi vă rog din partea bărbaţilor să ne iertaţi că nu reuşim întotdeauna să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor voastre. Important este să încercăm, nu-i aşa? Unii chiar ştim cât apreciaţi asta.

Tot ce vă doriţi.

La mulţi ani!

Categorii:ALAN GORDON POTTER

Încă o poveste a lui OK, de data asta americanizată. Poate scrie cineva varianta ruşilor.

7 martie, 2008 Lasă un comentariu

Din American Heritage Dictionary of the English Language, 4th edition, una istorie ceva mai veche:

 [Abbreviation of oll korrect, slang respelling of all correct.]

Word History: OK is a quintessentially American term that has spread from English to many other languages. Its origin was the subject of scholarly debate for many years until Allen Walker Read showed that OK is based on a joke of sorts. OK is first recorded in 1839 but was probably in circulation before that date. During the 1830s there was a humoristic fashion in Boston newspapers to reduce a phrase to initials and supply an explanation in parentheses. Sometimes the abbreviations were misspelled to add to the humor. OK was used in March 1839 as an abbreviation for all correct, the joke being that neither the O nor the K was correct. Originally spelled with periods, this term outlived most similar abbreviations owing to its use in President Martin Van Buren’s 1840 campaign for reelection. Because he was born in Kinderhook, New York, Van Buren was nicknamed Old Kinderhook, and the abbreviation proved eminently suitable for political slogans. That same year, an editorial referring to the receipt of a pin with the slogan O.K. had this comment: „frightful letters … significant of the birth-place of Martin Van Buren, old Kinderhook, as also the rallying word of the Democracy of the late election, ‘all correct’ …. Those who wear them should bear in mind that it will require their most strenuous exertions … to make all things O.K.”

Categorii:ALAN GORDON POTTER

The story of OK

6 martie, 2008 Un comentariu

Ştiţi povestea lui OK? Ce înseamnă, de unde vine, cine a spus-o primul? Eu o ştiu de la Alan Potter, care o ştia de la nevastă-sa. Până aici nimic interesant, nu? Numai ca nevastă-sa o ştia direct de la sursă. Adică de la nea Winston Churchill. Pentru că tipa era kinetoterapeutul personal al Leului Englez.

Winston era un tânăr corespondent de război în Africa, într-un oraş, nu-mi amintesc exact în care. Războiul era al Angliei cu burii, adică olandezii. Oraşul era încercuit de buri, care în prima zi de asediu au ucis vreo 23 de englezi. Winston a transmis mesajul prin codul Morse, 23K. A doua zi burii au atacat din nou, şi au mierlit 10 englezi. Leul a transmis din nou, 10K. În ultima zi englezii au reuşit să-i alunge pe olandezi şi n-au pierdut niciun om. Winston a transmis OK, adică „zero killed”. De atunci aceste două litere sunt asociate cu vestea bună, cu cuvântul bine. Interesantă schemă. Data viitoare despre caracterul lui Winston. Cel din ultimii ani ai vieţii. Câteva chestii. Originale.

Categorii:ALAN GORDON POTTER

ALAN GORDON POTTER

5 martie, 2008 Un comentariu

Alan Potter mai trăieşte doar în sufletul meu. Aţi avut vreodată un prieten englez? Unul cu 40 de ani mai în vârstă, dar incredibil de „up to date”? Unul care să câştige 40 de turnee de tenis, chiar dacă la amatori? Care să fie supranumit Rumuruti, după un oraş în care a câştigat de atâtea ori turneul de tenis încât ceilalţi s-au plictisit. Un tip extraordinar, despre care vreau să scriu mai mult, numai pentru că am ce. Veţi vedea. Adevăr grăiesc.