Arhiva

Archive for the ‘ÎNCEPUTUL’ Category

CATEVA SUGESTII

15 ianuarie, 2012 3 comentarii

Ani de zile v-am tot bătut la cap (da, aceasta este expresia) să învăţaţi limba franceză, dar poate că niciodată nu am enumerat chiar toate motivele pentru care ar trebui s-o faceti. Ca să trecem direct la subiect, iată două dintre ele:

http://www.home-coach.com/massage_shiatsu.php

http://www.physiorama.com/annonces/offres_salaries.html

UN INTERVIU CU FORMIDABILUL COSIMO BRUNO

30 noiembrie, 2011 2 comentarii

Formidabilul Cosimo, cine îl cunoaşte ştie bine că am dreptate. Nu cred că există la nivel mondial un coleg mai cunoscut decât el. Anul acesta a fost declarat kinetoterapeutul nr 2 al Italiei, după Giorgio Puricelli, kinetoterapeutul lui AC Milan. Felicitări, Cosi!!!!

Interviul realizat de dl. Marco Musorofitti (din păcate deocamdată numai pentru cunoscătorii limbii italiene): http://www.albofisioterapisti.com/intervista-cosimo_bruno.html

Pe aceeaşi pagină puteţi afla foarte multe lucruri interesante.

Cosimo Bruno este un kinetoterapeut italian, globe trotter, iniţiator in McKenzie şi Kinesio Taping (în 2005 am făcut un curs cu el la Băile Felix) şi nu numai, de asemenea un mare prieten al kinetoterapeuţilor români. El este cel care, alături de dl. prof. univ. dr. Vasile Marcu, a dus steagul României la Yokohama, în 1999,  când federaţia noastră a fost primită în WCPT.

Iată o fotografie de atunci:

SAITUL ORDINULUI MASO-KINETOTERAPEUŢILOR FRANCEZI

13 noiembrie, 2011 Lasă un comentariu

Aveţi aici un link pe care eu îl consider foarte util şi intereant.

http://www.ordremk.fr

ANUNŢURI FOARTE FOARTE FOARTE IMPORTANTE DE LA APK MUNTENIA

2 octombrie, 2011 5 comentarii
„Buna ziua, stimati colegi!
Avem doua anunturi foarte importante de facut pentru tara.
1. In urma adresei nr. 1/3.01.2011 inaintate de catre Asociatia profesionala a prof. CFM si kinetoterapeutilor Muntenia Bucuresti Ministerului Muncii si a dosarului stufos pe care doamnele Elena CACIULAN si Daniela STANCA l-au inmanat doamnei Carla MATEI, responsabil cu Clasificarea Ocupatiilor din Romania, a fost analizata situatia  kinetoterapeutilor romani, privind incadrarea in noul COR conform ISCO 08. Initial, kinetoterapeutul era incadrat la subgrupa 2269 Specialisti in domeniul sanatatii neclasificati in grupele anterioare, si nu la 2264 Fizioterapeuti, cum ar fi fost normal.
    Efortul depus de cele doua doamne nu a fost deloc in zadar. Pe 8 aug. 2011 a aparut in monitorul oficial nr. 561, Ordinul Ministrului Muncii familiei si protectiei sociale si al presedintelui Institutului National de Statistica, privind aprobarea Clasificarii ocupatiilor din Romania. Locul kinetoterapeutilor este acolo unde trebuie: in  subgrupa 22264 Fizioterapeuti.
Detalii in materialul pe care vi-l atasez
2. Prin demersurile si efortul convergent al Universitatii Nationale de Kinetoterapie, reprezentata prin prf. univ. dr. Mariana CORDUN, prof. univ. dr. Antoaneta CRETU si prof. univ. dr. Sorin SERBANOIU, al Asociatiei profesionala a prof. CEM si kinetoterapeutilor MUNTENIA Bucuresti, reprezentata de prof. CFMprincip. dr. Elena CACIULAN si kinetoterapeut dr. Daniela STANCA si al doamnei Inspector la Minterul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, dna Inspector General Claudia GEORGESCU, s-a obtinut redobandirea Domeniului de Licenta in Kinetoterapie, specialitatea Kinetoterapie si motricitate speciala.
Multumim pentru sprijin.
Cu respect,
Daniela Stanca”
Acesta a fost anunţul. Am înţeles că mai sunt persoane care au pus umărul la cele de mai sus. Le mulţumesc public pe această cale.

CURS DE CHIROPRAXIE LA BACĂU

19 septembrie, 2011 18 comentarii

Colega mea, conf univ. dr Gabriel Ochiană doreşte să anunţe un curs de chiropraxie.

Gabriela, nu cred că ai fi putut trimite acest anunţ cuiva mai în temă decât mine. De ce? Simplu. Am asistat şi tradus (ca vai de capu’ meu) primul curs de acest gen din România, ţinut la Băile Felix în 1993 de chiar celebrul Dr. Michael U. Kale, cel pe care nu cred că îl voi putea uita vreodată. Era superprofesionist, genul de om pe care nu-l uiți nici dacă trec zece tancuri peste tine… Cu ruşi cu tot… Sau nemţi.

Eram student in anul I și doamna doctor Mihailov, care traducea, a fost chemată de urgenţă, aşa că s-a uitat spre mine şi mi-a spus: „Valentin, continuă tu”. N-am mai apucat să spun că nu sunt prea grozav la engleză, că n-am mai făcut asta în viaţa mea, că erau acolo toate celebrităţile Felixului şi celelalte 1001 de motive, m-am făcut roşu ca racul (noroc că fiind dintre cei bronzaţi, nu s-a prea văzut), m-am ridicat şi am mers în faţa tuturor. Nenea doctorul cred că s-a prins că sunt touched, aşa că a vorbit mai rar, mai tare, mă rog, m-a ajutat mult. Enorm chiar, cred că şi-a şi simplificat puţin discursul pentru deprinderile mele. Aceea a fost prima mea experienţă într-ale interpretariatului. Numai că până acum n-am povestit nimic. Istoria de bază de-abia acum urmează…

Dr. Kale avea un aparat cu care demonstra forţa apăsării pe atlas şi axis, cele două vertebre pe care le „ajustează” genul acesta de terapie. Spunea că îl poate „bloca” şi dacă apasă pe un ou pus pe cutia de sus. Erau de fapt două cutii ataşate una peste alta, cu un mecanism simplu, iar dacă apăsai pe cea de sus, făcea clic şi intra în cea de jos. Apăsarea era destul de tare (pentru mine). L-am tot bătut la cap să-mi arate faza cu oul, iar după două zile şi-a pierdut puţin răbdarea (puţin, era baptist şi un om de un calm olimpian), m-a trimis după un ou, l-am adus şi am asistat la cea mai tare experienţă de gen din viaţa mea, de la origini şi până în prezent. Parcă-l aud „And now I’ll show you!” A pus oul în suportul special din cutia de sus, s-a concentrat, a apăsat pe el, L-A ÎNDOIT FĂRĂ SĂ-L SPARGĂ şi aparatul a făcut cuminte „clic” şi a intrat la loc… M-am uitat de la 30 de centimetri, ca tânăr proaspăt ieşit din comunism (şi nu foarte des dus la biserică…) şi foarte grijuliu ca cineva să nu mă înşele. Efectiv a îndoit oul, atât de fin şi în acelaşi timp de tare a apăsat. Am văzut însă la el un consum energetic ridicat, probabil că nu făcea asta tot timpul. Ar fi putut îndoi oul în public, dar m-a ales doar pe mine pentru această experienţă, din cauză că era aşa cum sunt toţi marii profesionişti, un om foarte modest. Dumnezeu să-l odihnească pe doctorul Michael U. Kale din Spartanburg. Chiar a fost un om deosebit, iar eu nu m-a putut opri să nu descriu după aproape 20 de ani această minunată întâmplare.

Pentru cine nu mă crede, watch this: http://www.youtube.com/watch?v=rVSuHFebtOc

ANUNŢUL:

In atentia celor interesati de a participa la cursul de CHIROPRACTICA, care se va organiza in cadrul Facultatii de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau.

    Data la care dorim sa incepem acest curs este octombrie 2011. Cursul va fi sustinut de specialisti din SUA, structurat in 8 module si va fi finalizat cu examen si obtinerea unui Certificat de competenta 3 D – UCB – ajustare in 3 dimensiuni a Coloanei Cervicale Superioare – Certificare de baza (3 – D UCB). Va rog sa aveti in vedere ca, pe langa costurile cursului, conform cerintelor specialistilor americani, trebuiesc achizitionate 2 elemente indispensabile cursului, respectiv un scaner de mana cu termocuple si o masuta de ajustare speciala.
    Va rog  sa confirmati pana la data de 5 octombrie disponibilitatea dvs. de a participa la acest curs.
    Numarul de locuri disponibile pentru acest curs sunt 15 locuri cadre didactice 15 locuri studenti si 10 locuri kinetoterapeuti.
Toate informatiile despre continutul fiecarui modul, costuri etc. le aveti in documentele atasate.
Conf.univ.dr. Gabriela Ochiana

 

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ CONTRA CEŢII DE ACUM

2 august, 2011 5 comentarii

Aud şi văd mereu absolvenţi de-ai noştri nemulţumiţi. Cumplit de nemulţumiţi. DE TOT ŞI DE TOATE. De şcoală, de profesori, de sistem, de România, şamd. Ba mai şi stau de vorbă cu ei şi imi spun că acum 15 ani era mai bine pentru cine termina kinetoterapia.  „N-avem posturi, unde o să lucrăm? Ce ne facem?” Mai bine? Plictisindu-mă deja până peste cap subiectul, aprind lanterna, doar-doar s-o face lumină. Adică, dragii moşului, vreau să spun că voi n-aţi înţeles nimic. Chiar nimic… Adică nu ştiţi că aveţi una dintre cele mai bune meserii din lume? Încă nu ştiţi asta?

Ia să vedem cum stă de fapt treaba:

Am terminat facultatea  în 1996, la fel de plin de bani ca oricare absolvent, în sensul că aveam de un corn şi de o cană de lapte. Am fost prima promoţie şi puteam să-mi găsesc mult mai uşor de lucru în kineto. Am ales să rămân la catedră şi să lucrez part-time la Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, deşi aş fi plecat cu dragă inimă în America. Şi pe jos sau cu bicicleta, atenţie, vorbesc foarte serios. Graniţele erau însă ca şi închise, pentru orice ţară era nevoie de viză, nu eram înca in WCPT, nimeni nu ştia de noi, diplomele se recunoşteau foarte greu şi puţini aveam puterea financiară de a emigra.

Concluzie: puteai lucra in Romania pe bani de nimic, îţi puteai lua două slujbe ca să-ţi iasă definitiv ochii din cap şi să-ţi încărunţească tâmplele mai iute. Eu aveam trei… NU puteai merge nicăieri la modul în care se pleacă acum. Plecările şi recunoaşterea erau mult mai dificile. Cei din generaţia mea ştiu foarte bine despre ce vorbesc şi nu ne referim aici la absolventii cu părinţi cu bani care puteau să-i trimită oricând oriunde, sau de cei cu rude în străinătate, ci despre noi, cei normali, studenţii din anii 90. Studenţii săraci care aveam ca singură şansă ţările arabe… Unii îşi amintesc, sper…

Generaţia 2010 nu mai are posturi garantate (în afară de cei cu pile, despre care nu vorbesc), DAR, ATENŢIE, poate pleca oriunde în lume. MUUUUULT MAI UŞOR!!!!! Cu o recunoastere a diplomei care poate dura intre 6 luni si un an, oricine poate lucra pe bani buni într-o altă ţară. Kinetoterapie. Dragi absolvenţi, înţelegeţi asta! Treziţi-vă! Puteţi pleca la muncă în străinătate, legal, puteţi fi apreciaţi şi plătiţi în funcţie de adevărata voastră valoare. Mai e cineva care n-a înţeles ? Dumnezeule, pentru ce am mai publicat interviul cu Anitha Iablonschi?

 Concluzie: ACUM E MULT MAI BINE PENTRU VOI. PUNCT. Dacă te urci în maşină azi, mâine sau poimâine eşti în Franţa. Prezinţi buletinul la frontieră, buletinul, nici măcar paşaportul… Ai actele recunoscute, mergi la interviuri. Între timp te angajezi undeva ca ospătăriţă sau ospătar, după caz.  Dacă nu aţi tăiat frunză la câini, ştiţi deja câteva limbi străine (am postat de nu ştiu câte ori acest lucru, dar nu prea am primit răspunsuri, semn că fu cam degeaba ce făcui, trist adevăr…), sau măcar două. Deci nu vă mai plângeţi! Nici nu vă imaginaţi ce era în sufletele altora pentru care acum doar 15 ani lumea era mult mai închisă. Spre deosebire de noi, viitorul vostru vostru e mai bun. Evident, dacă vă implicaţi şi luaţi taurul de coarne. Un sfat, a la Sven Hassel: OCUPAŢI PARISUL!!! Aici la noi nu vă aşteaptă mare lucru, doar muncă, salarii modeste, un al doilea job, frustrare, chirii mari, nu scriu mai mult…

Am avut vreo 5000 de vizite în 2 luni la postul cu prezentarea lucrării de licenţă. 5000 fără răspuns, nimeni nu a comentat nimic. Greu de crezut, dar totuşi adevărat… Măcar jumătate dintre cei cărora acele modeste indicaţii le-au fost de folos sunt rugaţi să comenteze pe tema exprimată aici pentru că aş vrea să ştiu dacă nu cumva tot ce spun eu e lipsit de valoare, golit de sens şi dacă nu cumva sunt din alt film şi nu prea mai am ce căuta pe aici.

Şi vreau să mai înţelegeţi ceva, blogul ăsta e pentru voi, nu pentru mine.

ION GAVRILĂ OGORANU

29 ianuarie, 2011 Lasă un comentariu

Nu demult am văzut filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”. Pelicula nu numai că rivalizează cu orice producţie de la Hollywood, dar le şi întrece în realism şi frumuseţe. Cu mult. Şi nu e deloc ficţiune. E povestea rezistenţei anticomuniste a Grupului Carpatin Făgărăşan. A unui om între oameni, ai unuia dintre ultimii noştri eroi şi patrioţi. Fondul meu de cuvinte cred că e prea sărac ca să-l poată descrie pe Ion Gavrilă Ogoranu. Am fost contemporan cu cineva pe care Securitatea l-a căutat degeaba 29 de ani, când nu era la noi mai rea plagă decât Securitatea…

Citiţi ca să vedeţi că noi românii nu suntem toţi javre, turciţi, vânduţi şi parşivi. Omul ăsta a urmat două facultăţi în acelaşi timp, a fost voluntar în cel de-al doilea război mondial, aurmat cursurile unei şcoli militare şi a făcut probabil cam tot ce nu şi-au putut imagina regizorii şi scenariştii americani pentru Clint Eastwood sau Charles Bronson (până la urmă cei mai credibili actori de filme de acţiune de la ei), ştiind dinainte că luptă pentru o cauză în care avea puţine şanse.

Avem eroi, avem modele, trebuie doar să le căutăm, să le redescoperim.

Pentru mine o să rămâi mereu ca Horea şi Cloşca, ca Iancu sau ca Ştefan cel Mare, bace Ioane. Mereu, tu eşti eroul meu, abia aştept să-i povestesc şi copilului meu despre tine. Pentru că avem cel puţin un lucru în comun: nici mie, nici dumitale nu ne-a plăcut „Mioriţa”. Mai sper doar că nu ai fost cel de pe urmă român adevărat…

http://ogoranu.ro/index.html