Arhiva

Archive for the ‘LIMBI STRĂINE’ Category

SAITUL ORDINULUI MASO-KINETOTERAPEUŢILOR FRANCEZI

13 noiembrie, 2011 Lasă un comentariu

Aveţi aici un link pe care eu îl consider foarte util şi intereant.

http://www.ordremk.fr

JOAN D. MOHR LA ORADEA

15 septembrie, 2011 8 comentarii

Joan Day  Mohr este probabil una dintre cele mai experimentate kinetoterapeute pe care am văzut-o vreodată şi am avut fericita ocazie de o cunoaşte. Dânsa a studiat şi învăţat meserie direct cu şi de la celebrii  Bertha şi Karel Bobath. Încă este în desfăşurare la 1 Mai un curs informativ de Bobath în pediatrie, organizat de dna. kinetoterapeut principal Elisabeta Pasztai sub egida Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, la care predă doamna Mohr.

Iată o fotografie cu participanţii, printre care m-am numărat şi eu ca interpret de după-amiază. Mărturisesc că am învăţat foarte multe lucruri interesante.

JEAN-PAUL DAVID, PREȘEDINTELE OMK

25 august, 2011 Lasă un comentariu

Am plăcerea de a anunța că dl. Jean Paul David a fost ales luna trecută președintele Ordinului maso-kinetoterapeuților din Franța. Informația provine de la doamna prof. CFM dr. Elena Căciulan și mai pot să spun că dl. David are deja niște proiecte pentru România, fiind un mai vechi prieten de-al nostru, de la care am aflat că românii sunt pe locul doi din punct de vedere al numărului de kinetoterapeuți străini în Franța. Pentru cei cărora acest nume nu le spune încă nimic, vrea să  precizez că Jean-Paul David a fost mulți ani redactorul șef al revistei Kinesitherapie Scientifique și a mai fost președinte al OMK, fiind probabil și cel mai cunoscut kinetoterapeut francez contemporan.


Câteva legături interesante despre kinetoterapia din Franța:

http://www.ordremk.fr/decouvrir-l-ordre/conseil-national-de-l-ordre/?home

http://www.ffmkr.org/mnu11725

Au și o federație a studenților în kinetoterapie:

http://www.fnek.fr/

Puteți citi foarte multe legate de ordinul kinetoterapeuților francezi, eu am rămas impresionat de codul lor deontologic.

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ CONTRA CEŢII DE ACUM

2 august, 2011 5 comentarii

Aud şi văd mereu absolvenţi de-ai noştri nemulţumiţi. Cumplit de nemulţumiţi. DE TOT ŞI DE TOATE. De şcoală, de profesori, de sistem, de România, şamd. Ba mai şi stau de vorbă cu ei şi imi spun că acum 15 ani era mai bine pentru cine termina kinetoterapia.  „N-avem posturi, unde o să lucrăm? Ce ne facem?” Mai bine? Plictisindu-mă deja până peste cap subiectul, aprind lanterna, doar-doar s-o face lumină. Adică, dragii moşului, vreau să spun că voi n-aţi înţeles nimic. Chiar nimic… Adică nu ştiţi că aveţi una dintre cele mai bune meserii din lume? Încă nu ştiţi asta?

Ia să vedem cum stă de fapt treaba:

Am terminat facultatea  în 1996, la fel de plin de bani ca oricare absolvent, în sensul că aveam de un corn şi de o cană de lapte. Am fost prima promoţie şi puteam să-mi găsesc mult mai uşor de lucru în kineto. Am ales să rămân la catedră şi să lucrez part-time la Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, deşi aş fi plecat cu dragă inimă în America. Şi pe jos sau cu bicicleta, atenţie, vorbesc foarte serios. Graniţele erau însă ca şi închise, pentru orice ţară era nevoie de viză, nu eram înca in WCPT, nimeni nu ştia de noi, diplomele se recunoşteau foarte greu şi puţini aveam puterea financiară de a emigra.

Concluzie: puteai lucra in Romania pe bani de nimic, îţi puteai lua două slujbe ca să-ţi iasă definitiv ochii din cap şi să-ţi încărunţească tâmplele mai iute. Eu aveam trei… NU puteai merge nicăieri la modul în care se pleacă acum. Plecările şi recunoaşterea erau mult mai dificile. Cei din generaţia mea ştiu foarte bine despre ce vorbesc şi nu ne referim aici la absolventii cu părinţi cu bani care puteau să-i trimită oricând oriunde, sau de cei cu rude în străinătate, ci despre noi, cei normali, studenţii din anii 90. Studenţii săraci care aveam ca singură şansă ţările arabe… Unii îşi amintesc, sper…

Generaţia 2010 nu mai are posturi garantate (în afară de cei cu pile, despre care nu vorbesc), DAR, ATENŢIE, poate pleca oriunde în lume. MUUUUULT MAI UŞOR!!!!! Cu o recunoastere a diplomei care poate dura intre 6 luni si un an, oricine poate lucra pe bani buni într-o altă ţară. Kinetoterapie. Dragi absolvenţi, înţelegeţi asta! Treziţi-vă! Puteţi pleca la muncă în străinătate, legal, puteţi fi apreciaţi şi plătiţi în funcţie de adevărata voastră valoare. Mai e cineva care n-a înţeles ? Dumnezeule, pentru ce am mai publicat interviul cu Anitha Iablonschi?

 Concluzie: ACUM E MULT MAI BINE PENTRU VOI. PUNCT. Dacă te urci în maşină azi, mâine sau poimâine eşti în Franţa. Prezinţi buletinul la frontieră, buletinul, nici măcar paşaportul… Ai actele recunoscute, mergi la interviuri. Între timp te angajezi undeva ca ospătăriţă sau ospătar, după caz.  Dacă nu aţi tăiat frunză la câini, ştiţi deja câteva limbi străine (am postat de nu ştiu câte ori acest lucru, dar nu prea am primit răspunsuri, semn că fu cam degeaba ce făcui, trist adevăr…), sau măcar două. Deci nu vă mai plângeţi! Nici nu vă imaginaţi ce era în sufletele altora pentru care acum doar 15 ani lumea era mult mai închisă. Spre deosebire de noi, viitorul vostru vostru e mai bun. Evident, dacă vă implicaţi şi luaţi taurul de coarne. Un sfat, a la Sven Hassel: OCUPAŢI PARISUL!!! Aici la noi nu vă aşteaptă mare lucru, doar muncă, salarii modeste, un al doilea job, frustrare, chirii mari, nu scriu mai mult…

Am avut vreo 5000 de vizite în 2 luni la postul cu prezentarea lucrării de licenţă. 5000 fără răspuns, nimeni nu a comentat nimic. Greu de crezut, dar totuşi adevărat… Măcar jumătate dintre cei cărora acele modeste indicaţii le-au fost de folos sunt rugaţi să comenteze pe tema exprimată aici pentru că aş vrea să ştiu dacă nu cumva tot ce spun eu e lipsit de valoare, golit de sens şi dacă nu cumva sunt din alt film şi nu prea mai am ce căuta pe aici.

Şi vreau să mai înţelegeţi ceva, blogul ăsta e pentru voi, nu pentru mine.

INTERVIU CU ANITHA IABLONSCHI

23 ianuarie, 2011 4 comentarii

Înainte de orice altceva, vreau să spun că Anitha a fost printre cei mai buni studenţi pe care eu şi colegii mei i-am pregătit vreodată. Sper să vă placă interviul.

1.     Pentru început, aşa cum obişnuiesc la interviuri, aş dori să ne spui câte ceva despre tine, deci un CV pe scurt, te rog.

    Studii

    2004-2008 – Universitatea din Oradea, Facultatea de Educatie Fizica si Sport, specializarea Kinetoterapie

     februarie-iunie 2007 – Universitatea de Tràs-os-Montes e Alto Duoro (Portugalia), bursa Erasmus

Experienţă profesională

     sept 2008-oct 2009: Kt in structura privata „AGI ITALIA” (utilizand metode orientale M-Test, MeridiLine si Cryoterapie si Kinesio-Taping). In timp ce am invatat metodele am obtinut echivalarea diplomei la Roma (examen scris si oral).

   ianuarie 2010-prezent: Kt la 2 centre semirezidentiale cu persoane purtatoare de handicap (part-time)

     septembrie 2010-prezent: Kt la Centro Giusti, centru privat (part-time)

Cunostinte lingvistice

     engleza – excelent             italiana – excelent

    franceza – mediu               portugheza – mediu                       spaniola – mediu

 2.     Cum de te-ai gândit să mergi în Italia?

                 Primul scop, a fost sa ies din tara, am realizat ca Italia ar fi tara cu mai multe sanse pentru mine. Cunosteam limba cat de cat si aveam niste cunostinte prin diferite regiuni ale tarii. Soarta a fost ca in anul II de facultate sa cunosc un kinetoterapeut italian prin domnul prof. Valentin Serac, care imi propusese un loc de munca indata ce terminam facultatea. Am facut facut schimb de adrese de mail si telefon, dar in timpul celorlalti 2 ani de facultate nu prea am tinut contact. Terminand facultatea  (iulie 2008) printr-o prietena am reusit sa ajung in Italia, dar inainte cu o luna am primit un telefon, de la acest kinetoterapeut italian, care imi propusese un loc de munca din septembrie langa Firenze.

 3.     Unde ai lucrat la început?

                Prin intermediul prietenei mele am obtinut un loc de munca de sezon (iulie-septembrie), in Cavalese (Trento), ca si barman intr-un local (restaurant cu self-service) in varf de munte (2300m). A fost o experienta foarte placuta, as putea-o numi vacanta…am cunoscut persoane foarte de treaba cu care sunt in legatura si in ziua de azi. Iar de castigat am castigat chiar  bine, asta pentru ca munca de sezon e mai bine platita, si datorita faptului ca ma aflam in nordul Italiei, cu cat cobori spre sud, salariile scad…dar nu neapărat si costurile vietii.

            Dupa aceasta…vacanta, in septembrie am plecat in Sesto Fiorentino (Firenze) unde sunt si in prezent. Am acceptat jobul oferit de catre kinetoterapeutul italian. Mi-a spus ca i-ar mai trebuit un alt kinetoterapeut, era important sa vorbeasca limba italiana si engleza. Si asa am ajuns aici impreuna cu Elena Constantin, colega de facultate.

            La inceput a fost totul roz si frumos, pana am ajuns si noi sa ne deschidem ochii, sa mai cunoastem lumea sa mai aflam cum stau situatiile in dreapta si in stanga…ca sa ne dam seama ca totusi situatia nu era precum parea. Seful acestui centru privat era un japonez (vorbea numai engleza), asociat cu kinetoterapeutul italian. Ca si angajate eram doar eu si cu Elena. Ei ne-au invatat metodele orientale cu care doreau ca noi sa lucram, si pe urma au cerut exclusivitate, adica puteam lucra numai cu aceste metode, chiar daca initial nu asa a fost acordul, doream si noi sa aplicam cunostintele valoroase invatate in facultate. Si cam de aici a inceput tot norocul sa devina o experienta urata. Pana am apelat la sindicalisti, care ne-au ajutat foarte mult cu putini bani, sau chiar deloc, ca am platit doar taxa ca sa facem parte din asociatie. Ca sa descoperim ca, contractul nu era de loc in regula, ne faceau sa lucram mai multe ore decat trebuia chiar daca erau putini pacienti (in medie 2 pe zi)…in restul timpului, compuneam manuale care in momentul de fata sunt material didactic fara ca nici macar sa avem macar mentionat numele pe ele (altceva ce nu era inclus in contract) atat in engleza cat si in italiana, cu metodele invatate, pt ca nu exista manual cu aceste metode…acest japonez ne traducea din niste carti cu mai multe poze decat scris…ca japonezii sunt foarte scurti la explicatii (sau cel putin asa mi-a lasat impresia), ei vad ca functioneaza si gata, sa ii intrebi cum, nu dau explicati. Iar ca sa precizez, acest japonez era manager, nu avea nici o pregatire in domeniu sanitar. Am tinut cursuri, eu si cu Elena la care am primit niste complimente ce ne-au mai indulcit situatia. Erau cursanti care au fost la curs si la cel care a inventat una din metode si au spus ca au ramas cu mult mai multe cunostinte dupa cursul predat de noi. Macar atata satisfactie am avut si noi, in perioadele nasoale…pentru ca nu se putea iesi din situatie de la o zi la alta. Ei ne aranjaseră cazarea… Deci, inainte sa plecam de acolo, a trebuit sa ne informam de cazare, alt job si asa mai departe. Nu ne-a fost usor, pentru ca ni s-a promis serviciu, noi am plecat de acolo…si pana la urma nu mai era valabila oferta respectivă. Si am ramas 3 luni de zile fara serviciu…pentru ca, precum se stie munca nu sta pe garduri, tara era in criza, ca si peste tot, a trebuit sa lucrez ca si ospatarita, era primul lucru ce am gasit, si mai aveam un pacient. Asa am dus-o din noiembrie pana in ianuarie.

            Aici se incheie experienta urata…dar dupa putin timp, acum privesc partea pozitiva, chiar daca nu am fost platite cum trebuia, chiar daca am suportat multe, am avut de invatat foarte multe, lucruri care astăzi mi-au deschis alte porti. A fost o experienta, poate necesara, o lectie de viata prin care toata lumea trece într-un fel sau altul.

 4.     Unde lucrezi în prezent?

              In prezent am 3 joburi. La unul lucrez de dimineata, la 2 centre semirezidentiale cu persoane purtatoare de handicap atat fizic cat si mental. E un serviciu care imi place mult, atat ca ambient, cat si colegi şi pacienti.

            La cel de-al doilea serviciu, am orar de dupa-amiaza, la un centru privat unde sunt pacienti cu afectiuni neurologice, paraplegie si tetraplegie in mare proportie. Lucrez’ cu o metoda numita RIC (Riabilitare intensiva continua). Aici pacientul intra dimineata la 9-10 si pleaca seara la 17-18.. dimineata se fac 3h ore de exercitii, iar dupa-amiaza 3h fisioterapie (electrostimulari, masaje…etc). E munca intensa pentru un pacient, si rezultate sunt. Sunt pacienti atat din alte tari cat si din alte continente ce vin aici la reabilitare (Brazilia, Franta, Portugalia, Turcia, Israel, etc).

            Iar cel de al treilea serviciu a inceput, de fapt, de la un curs. Am facut un curs, de BodyFly (disciplina holistica posturala), unde am ajuns pana la urma atat sa am clienti (lucrez cu un grup de 6 persoane), cat si sa predau la alti cursanti. Iar acum elaborez manualul pentru urmatori cursanti care vor sa devina teraputi sau instructori, depinde pe ce ramura merg. Aceasta il practic in weekenduri, deplasandu-ma in diferite orase din Italia (totul fiind pe cheltuiala asociatiei), poate in curand venim si in Romania, intentia există!

 5.     Vă aşteptăm cu mare interes. Spune-mi, te rog, cum ţi-ai echivalat studiile?

                Am sustinut un examen scris (grila) si unul oral la Roma. Dar pana sa ajung acolo, 2 luni de zile m-am plimbat cu actele, si am dat telefoanele ici si acolo, sa pot sa le obtin repede, pentru ca era posibilitatea de a da acest examen de 2 ori pe an. Iar de nu dadeam atunci, mai trebuia sa astept 6 luni si serviciul cu siguranta nu ma astepta.              Examenul nu a fost neaparat greu, dar tin sa precizez ca din cele 30 de intrebari mai mult de jumatate erau din electroterapie. Pentru ca in multe clinici de aici, din pacate asta se cere mai mult (electroterapie si masaj), mai putin exercitii. Iar partea orala, de fapt, a fost un pacient cu proteza de sold (majoritatea pe care se dadea examenul era cu proteza sold/genunchi sau amputati). Imi amintesc ca nu m-au lasat sa pun mana pe el…doar trebuia sa imi imaginez ce exercitii as putea sa-i dau si m-au intebat contraindicatiile. Cam in atat a constat examenul. Au si picat, dar putini. Mai erau si niste specimene care inainte sa intre in examen nu stiau care e adductia si abductia… si multe alte banalitati, însă şi aceia au trecut examenul.

          6.     Ce clienţi ai şi care sunt afecţiunile cel mai des întâlnite la locul tău de muncă?

           La primul serviciu (toti cu retard mintal grav sau mediu): tetrapareza spastica, hemiplegie, iar restul scolioze, cifoze, torticolis, obzitate. Din pacate, fiind vorba de persoane cu varste de la 35 pana la 60 de ani, care nu au facut niciodata kinetoterapie si lucrand o data pe saptamana cu fiecare (sunt 28 de pacienti) rezultatele nu sunt foarte multe si mari. Ldespre cei de la cel de-al doilea loc de muncă am vorbit mai sus, iar in particular am tot neuro ( hemi, scleroza multipla) si orto-trauma (ligamente, menisc –  ca tare se avanta la fotbal lumea pe aici).

 7.     Care crezi că e diferenţa între specialiştii italieni şi cei si români?

              Aici as avea multe diferenţe de menţionat, negative pentru italieni si pozitive pentru romani, dar am sa le generalizez. Cel mai deranjant e ca reusesc sa trateze vorbind, adica ca si cum i-ar convinge cu vorbele si nu cu facutul si reusesc…..nu stiu cum, dar eu la partea asta nu ma pricep. Poate asta ar putea fi o idee de o noua materie pentru Kt. Ce ziceti? Oricum in legatura cu asta, italienii rezolva multe, dar multe prin vorbit si orice stiu e o mare informatie chiar daca e una banala…dar o spun in felul ca si cum au descoperit cine stie ce sau ca stiu ceva extrem de pretios. Dar de aici am avea de luat invataminte, sa invatam sa ne valorizam ceea ce stim….eu acum am inceput sa invat, cand am avut ocazia sa vad ce stiu altii si sa fac comparatie cu cunostintele lor si ale mele.

            Alta e ca sunt putin cam smecheri, fac pe prostii ca nu stiu, ca sa te intrebe pe tine sa afle metode/exercitii noi, dar uneori chiar nu stiu, sau alteori e pentru ca ce stiu tin pentru ei…si mai afla si de la noi…noutati.

            Pe urma, cum am precizat si mai sus, folosesc mult eletroterapia si masajele. Si aici e idea ca kinetoterapie = masaj, nu numai in Romania…din pacate. Da face parte din bagajul nostru de cunostinte, dar nu inseamna totul. Baza e exercitiul fizic…asa se intampla uneori sa ma prezint ca fac terapie de „riabilitare” in loc de kinetoterapie, tocmai din motivul mentionat mai sus.

            Bineinteles ca nu toti sunt asa, dar as putea spune ca un mare procent dintre kinetoterapeuti se incadreaza in cele descrise mai sus.

 8.     Care ar fi bagajele (deci disciplinele pe care ar trebui să le ştie foarte bine) cu care un kinetoterapeut care termină la Oradea ar trebui să ajungă într-o ţară dezvoltată (de exemplu Italia) ca să aibă o şansă adevărată să găsească de lucru şi apoi să facă faţă tuturor situaţiilor?

                In primul rand cunoasterea limbii italiene este necesara, pentru ca nu prea vorbesc o alta limba straina, ba da, poate napoletana 😉 pe care ei o numara printe limbi straine cunoscute, eheheh…. Aici ar fi baza pe neuro si orto-trauma in general (din cate am avut ocazia sa vad/aud). In rest cel mai important e sa stim sa apreciem si sa ne valorizam cunostintele.

 9.     Câte limbi străine cunoşteai când ai plecat şi cam la ce nivel? Ţi-a fost acest lucru de vreun ajutor, chiar merită să înveţi sau astea sunt doar vorbe în vânt? 

              Limbile straine pe care le vorbesc le-am scris in CV-ul de mai sus. Si da mi-a fost de ajutor. Engleza mi-a servit atat in primul serviciu cu japonezul, după cum si cam peste tot, nu numai la locul de muncă. In rest celelalte limbi le-am folosit la serviciul unde vin pacienti din tari diferite, am fost printre singurele (asta ca sa nu spun singura) care am reusit sa comunic cu toti pacienti si cu rudele lor. Ceea ce a fost important pentru Centru, deoarece ma solicitau des ca sa traduc anumite conversatii (vizite medicale…) ;). Bineinteles ca limbile straine cu cat le vorbesti mai des cu atat stii mai bine, si cu cat vorbesti mai rar le uiti mai repede…sau cunoscand mai multe poti face confuzie…dar sunt necesare…pentru ca oricum o data invatate nu se uita, trebuie numai repuse in practica putin si se reprinde repede.

 10.     Încă o chestiune la care poţi foarte bine să răspunzi. De ce ar merge cineva să lucreze în Italia în această perioadă de recesiune mondială?

                Pentru ca are mult mai multe sanse de a creste, atat profesional cat si personal. E un popor cu o mentalitate deschisa, si cu toate ca uneori par rasisti stiu sa aprecieze cand au ceva de valoare in fata. Daca nu o zic, o demonstreaza prin fapte si un mare respect fata de tine, uneori chiar  mai mare decat fata de proprii conationali.

 11.    Cum crezi că îi afectează criza pe colegii noştri din Italia? 

              Criza din pacate este peste tot, dar cel care doreste sa munceasca este ce! Ca in domeniu sau nu, asta incetul cu incetul fiecare face cum poate … important e sa vrei si să profiţi de toate oportunitatile care vin, nu se stie nicioadata unde te duc…

 Mulţumim frumos, Anitha, aşteptăm comentariile colegilor!

 

         

 

ÎNVĂŢAŢI VARA ASTA LIMBA FRANCEZĂ

8 iulie, 2010 2 comentarii

De ce aţi face aşa ceva?

Din cel puţin patru motive:

1. Noi, kinetoterapeuţii români suntem afiliaţi şi la corpul francofon al KT, doamna Elena Căciulan ştie mai bine despre ce-i vorba şi sper să aducă o critică pozitivă acestui prim punct. Deci un motiv ar fi schimbul de experinţă şi informaţii cu colegi din ţări în care se vorbeşte limba franceză.

2. Există foarte multă literatură de specialitate excepţională în această limbă. Eu de exemplu citesc mai mult în franceză decât în engleză, mi se pare şi mai uşor. „Cine vrea să progreseze trebuie să investească„, citatul îi aparţine doamnei Elisabeta Pasztai. Are dreptate. Dar de ce nu ai investi în limba franceză? Cine a citit măcar o dată cap-coadă un articol  din revista Kinesitherapie Scientifique ştie foarte bine ce vreau să spun. Dl. Savian Drăgan poate confirma.

3. Pentru vorbitorii de limbă română e uşor, chiar dacă nu pare la prima vedere, deoarece există un număr foarte mare de cuvinte asemănătoare, dacă-l excludem pe celebrul „furculition”…

4. Istoria şi cultura Franţei sunt formidabile. Merită să învăţaţi ceva în plus şi la capitolul ăsta.

Celor care cred că se descurcă singuri acasă cu un caiet studenţesc gros şi un pix le recomand următoarea carte:

http://www.buybooks.ro/limba-franceza-fara-profesor.html

Credeţi în voi, mâine puteţi fi mai buni, veţi şti şi franceză. Nu e extraordinar? Parole d’honneur!

Succes!

Categorii:LIMBI STRĂINE

LATA

3 mai, 2010 2 comentarii

Lata Mangeshkar, una dintre cele mai frumoase voci de când Dumnezeu umbla pe pământ alături de Sfântul Petru şi până în prezent. Hindi…

Eu unul nu mă satur de ascultat…

http://www.youtube.com/watch?v=IEmbhtywyMI&a=7DH_Sg2rcEU&playnext_from=ML

Categorii:LIMBI STRĂINE