Arhiva

Archive for the ‘SPORT’ Category

CAII DE LA CETARIU

10 august, 2010 Lasă un comentariu

Cui îi plac caii? Cred că suntem mulţi care iubim aceste minunate animale. Duminică dimineaţa am ieşit la plimbare cu bicicleta şi m-am întâlnit pe drum cu lăptarul, un domn foarte în vârstă. Mi-am zis să-l întreb ce mai face, cum merge afacerea şi aşa mai departe, îmi place să fac conversaţie cu vârstnicii. Ai o mulţime de lucruri de învăţat de la ei. Ce noroc fenomenal… Omul m-a întrebat dacă merg la concursul de altelaje de la Cetariu. I-am răspuns că nu ştiu despre ce-i vorba, dar a insistat să mă duc, că nu ştiu ce pierd. Ei bine, a avut dreptate, am petrecut câteva ore extraordinare. Nu numai concursul în sine, ci şi discuţiile despre cai despre trăsuri, hamuri, despre dresaj, nutriţie, monte. Eu am crescut la ţară, cu cai, am fost de foarte multe ori prin târguri, am călărit, am mânat, am fost şi la potcovit şi după lemne, mă rog, sunt fan forever. Am avut multe de învăţat. La concurs au participat vreo zece echipaje, doar două conduse de români, restul de maghiari. Ungurii şi caii reprezintă o formidabilă simbioză exprimată duminică de călăreţul maghiar Szferle Mihaly, care ne-a încântat cu o demonstraţie de dresaj. Calul lui s-a culcat lateral, a făcut pe mortul, a stat în „sezi” ca un câine, a aşteptat în culcat, a fost călărit în picioare, ce mai, foarte fain.

Ca să nu mai lungesc vorba vă pun nişte poze.

Categorii:SPORT

SQUASH

10 martie, 2010 2 comentarii

Squash-ul este unul dintre cele mai frumoase sporturi, e un duel al forţei, rezistenţei, îndemânării, tacticii, în care din fericire nu moare nimeni decât de oboseală. Şi parcă ne aduce aminte de vânătoare, se joacă cu nişte rachete ce seamănă, respectând proporţiile, cu săbiile de odinioară. Mie de asta-mi place aşa de mult. Un sport de asemenea foarte greu, cu un mare consum de energie şi NU al oamenilor de afaceri, aşa cum am tot auzit prin România. De ce ar fi al oamenilor de afaceri şi nu al celor din sport sau din minerit? Văzut mai ales în fimele americane, squash-ul face deja paşi spre afirmare şi în ţara noastră. Există terenuri la Bucureşti, la Arad şi, din fericire şi la Oradea. Poate şi în alte oraşe, dar nu ştiu eu exact unde. Cei care vor să joace la Oradea, pot merge la Lotus, acolo mai există un singur teren, deşi acum 5 ani erau două. La noi în oraş se organizează în fiecare an câte un turneu sau chiar două, de amatori, bineînţeles.

Găsiţi pe internet o mulţime de informaţii, în diferite limbi, intenţia mea a fost doar de a atrage atenţia asupra acestui mod deosebit de plăcut şi util de petrecere a timpului liber.

Categorii:SPORT, SQUASH

SUPERPANTELIS

9 martie, 2010 2 comentarii

Kapetanos. Îmi place la nebunie grecul. Are ceva din Kempes, din Martin Palermo. E jucător, speră până la final, nu se lasă. Deviza lui e „Never Quit”, pe-asta o ştie. Atât. Dar câte goluri, câte speranţe reaprinse de un jucător care a venit pe gratis şi în două conuri imense de umbră… Cum zicea Fănuş despre Boloni, putem spune şi despre hoplit, „Pantelis e coama viscolului„, e un fel de Leonida, un gladiator chiar, aduce puţin cu Kirk Douglas în Spartacus şi parcă nici de ceva mai celebrul Teddy Sherringham nu e străin. E o plăcere să-l urmăresc şi îl consider cel mai bun atacant din România la ora actuală. O să spuneţi că dă goluri mari cu echipe mici, dar a pus bacea Rehhagel ochii pe el şi o să-l vedem în Africa de Sud, cu granzii.  Pun pariu că două goluri tot dă, ca de obicei, prin minutul 90 sau chiar mai târziu. Şi tot ca de obicei, salvează situaţia, pentru că e un fel de hibrid între Don Quijote şi Ahile. Kazantzakis ar fi mândru de tine. „Den elpizo tipota, den fovao tipota, eimai lefteros„… Iperkala! Jos pălăria, palicari!

Cui îi mai place de Pantelis Kapetanos?

Categorii:SPORT

SAN MARTIN

11 octombrie, 2009 4 comentarii

Îmi place Argentina. Mult. Nu numai fotbalul lor, ci si tangoul şi câinii şi actorii şi actriţele şi accentul şi „voz” în loc de „tu”. Şi „Che”. Dar cel mai mult îmi place de San Martin. Adică de Martin Palermo, fenomenalul Martin Palermo, singurul jucător de fotbal care a ratat vreodată trei lovituri de la 11 m într-un meci. Şi care a dat aseară un gol cât o calificare. Şi care nu demult a marcat un gol cu capul de la peste 40 de metri.

Martin s-a născut la 7 noiembrie 1973 în La Plata, Argentina şi din aceste cifre ştiţi deja că nu mai este un tinerel. Joacă în prezent la Boca Juniors în Argentina, după ce a jucat şi în Spania, la Villareal, Real Betis Sevilla şi Deportivo Alaves. Porecle: „El Loco”, „El Titan” sau mai nou „San Palermo”.

E unul dintre jucătorii care se aflau acum 10 ani pe lista de transferuri a celor mai mari cluburi din Europa. Dacă nu s-ar fi accidentat de trei ori foarte grav poate că ar fi avut o carieră şi mai spectaculoasă. Oricum a înscris peste 200 de goluri în campionatul argentinian, a dat 2 goluri in 2000 în Cupa Intercontinentală în poarta celor de la Real Madrid şi a marcat de câteva ori şi pentru naţională.

Golul de aseară în Argentina-Peru pe o ploaie torenţială ţine „Pumele” şi mai ales pe Dieguito în cursa pentru CM din Africa de Sud. Am citit povestea acelui gol in ziarele din Argentina. La pauză, Maradona l-a introdus in teren şi i-a spus:

 ” – Martin, rezolvă situaţia asta.

– Cum?

-Nu ştiu, fă o minune”.

Şi a făcut-o.  A dat-o-n aţă. De asta-mi place Palermo care este un atacant făcut parcă dintr-un amestec magic al calităţilor şi defectelor celebrilor Karl-Heinz Rummenigge şi Victor Piţurcă, pentru că face minuni, face ceea ce nimeni altcineva nu poate face, rateaza trei penalty-uri intr-un meci care l-a costat 10 ani de carieră internaţională şi marchează când toată lumea se pregăteşte să plece acasă sau să stingă televizoarele. Crede până la final. Aşa a scris istorie şi în meciul cu Peru. Argentinienii se pregăteau pentru „marea de tristeţe”, nimeni nu mai spera, doar ei mai rămăseseră, Martin şi Diego, doi zei ce păreau ruginiţi, iremediabil atinşi de vârstă şi prea multele întâmplări nu tocmai plăcute prin care trecuseră.  Aseară făcură ce sperară. Mai au un hop şi îi vedem la mondiale. Miercuri noaptea, pe Boom TV la ora 1, in direct, Uruguay- Argentina. Meci de urmărit…

Dacă vreţi să citiţi mai multe despre Martin Palermo, o puteţi face aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Mart%C3%ADn_Palermo

Categorii:SPORT

LE TOUR DE FRANCE (DE LANCE)

Lance! Lance is back! Back in the game, back to stay, back to win. Braţtare… Cine a urmărit etapa de azi cu evadarea pe ultimii 30 de kilometri şi-a putut da seama ce poate texanul. Care e clar lider (numit sau nu) la Astana, nu cred că se mai pune problema. Contador are probleme, nu puţine, chiar daca-l are pe Indurain alături de el (spiritual, evident, Miquelito e pe post de comentator şi expert, însă de lux, ce-i drept).

Câte ceva şi despre Cavendish, care a câştigat deja două etape.  Anul trecut a luat patru în aceeaşi competiţie.Tipul e „britanic”, zic comentatorii? A genuine one? Oare? Britanic era David Millar, Mark e de fapt Manx.  S-a născut în insula Man, unde am stat şi eu două săptămâni acum 11 ani (o experienţă de neuitat). Deci mai uşor cu „britanicul”, tipul e urmaş al vikingilor, vine dintr-un popor mic, care are însă ca simbol triskelionul şi cuvintele „Quocunque jeceris stabit”. Întâmplător (dacă există întâmplare) îl cunosc pe primul ministru al Insulei Man (Chief minister Hon. James Anthony Brown). Un tip deosebit, conducător ales pe merit şi nu pe interes al unor oameni care nu îngăduie paparazii printre ei. Un om care a avut răbdare să dea mâna şi să schimbe amabilităţi cu jumătate de sat din România. Liderul unor oameni care fac foarte multe pentru alţii, care au donat câteva maşini de pompieri la Oradea şi la Girişu de Criş, maşini care ne fac nouă existenţa ceva mai sigură. În concluzie mi-ar plăcea să aud vreunul dintre cei trei comentatori de la Eurosport spunând câte ceva şi despre Insula Man. Pentru că de acolo vine stofa lui Cavendish, de unde venea şi cea a lui Nigel Mansell.

Până la urmă important e că se anunţă un tur de mare frumuseţe, cu o echipă Astana în care vor apărea conflicte şi cu un Lance care ne-a lipsit enorm în ultimii ani, pentru că e unic. Poate şi pentru că e unul dintre puţinii care atacă „pe deal în sus”. Cred că e şi un fenomenal psiholog, nu numai un mare sportiv. Genul de om care-mi place mie. Orice ar fi, fanii ciclismului vor avea o vară mult mai frumoasă.

Urmăriţi Turul Franţei!

Categorii:SPORT

Sportul, scos din şcoală?

4 martie, 2009 2 comentarii

În curând elevii vor face şi mai puţin sport.  Cei de la Ministerul Educaţiei au decis să scoată din orele de sport şi de limbi străine. Adică unele dintre cele mai importante. Iată două articole apărute ieri în două cotidiane centrale:

http://www.ziua.ro/display.php?id=250098&data=2009-03-05

http://www.gandul.info/puterea-gandului/obezitate-la-cap.html?4237;4021000

Explicaţiile oferite de oficiali sunt absolut incredibile.

Categorii:SPORT

DE CE ATACĂ TURCII, IAR NOI DOAR NE APĂRĂM?

19 iunie, 2008 Lasă un comentariu

Chiar aşa, de ce? Aţi văzut meciul Turcia-Cehia? În minutul 75 turcii erau conduşi cu 2-0 şi cehii se vedeau deja în sferturi. Dar… există întotdeauna daruri. Când e vorba despre alţii. Turcii au atacat în valuri şi au marcat 3 goluri în 15 minute. Însă s-a văzut pe ei dăruirea, poate şi un fel de nebunie, un soi de dorinţă de victorie cu orice preţ. Cu jucători mult mai slab cotaţi decât ai noştri. Care ai noştri în meciul cu Olanda au fost nişte senorite ce parcă nu voiau să-şi strice unghiile. Poate şi tactica ultradefensivă e de vină. Noi ne tot apărăm de vreo mie de ani încoace. Ce rost are? Până când? Oricum se termină la un moment dat. Meciul călătoria, viaţa, orice. Nu mai e nevoie de tacticile defensive, acum avem aliaţi, trebuie umblat la mentalul colectiv. Când oare o să înţelegem că e mai bine să atacăm şi noi? Când vom uita de timiditate? De „Mioriţa”? Cred că ar trebui să scrie cineva poemul „Carpatina”, în care noi îi batem pe toţi, chiar şi fără comisarul Moldovan. Avem nevoie de un baci Rambo autohton.

Aşa cum am mai scris, educaţi-vă copiii să fie învingători, să nu conceapă să piardă. Dacă fac sport. Aşa-s copiii olandezi care nu dorm dacă pierd o miuţă, chiar dacă echipa lor naţională are mari probleme cu cântarea imnului. Concluzia finală e că am putea fi mult mai buni decât alţii la fotbal dacă ne educăm copiii în alt spirit, cel de învingător, dacă antrenorii noştri de juniori ar pune mâna pe vreo carte de specialitate sau şi-ar salva în Favorites pagini despre metode noi de antrenament, dacă ar aplica cele văzute în alte părţi, pe scurt, dacă ar schimba ceva. Varianta poate că nu merge la nivel naţional, poate că vreau prea mult, însă pentru cine are unul sau doi copii se schimbă kalimera. Un tată bun poate să-şi educe copiii ca pe ai turcilor. Pe sistemul „tot înainte”, fără  „mândri pionieri”. Ajutaţi-vă deci copiii să fie altfel. Pentru binele lor. Cum îi creşti, aşa îi ai.

Categorii:SPORT